Ministrul Dan Perciun: Reformele demarate în domeniul educației au adus științele educației în topul preferințelor absolvenților de liceu care au note de 9 și 10
1810
Reformele demarate de actuala guvernare în domeniul educației „au adus științele educației în topul preferințelor absolvenților de liceu care au note de 9 și 10”, a declarat, joi, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul Forumului Național al Cadrelor Didactice, care a abordat, în a doua zi, practicile în domeniul formării cadrelor didactice din R. Moldova, în comparație cu cele implementate în Estonia și Norvegia.
Ministrul Perciun a amintit decizia de a dubla bursele la Pedagogie, în prezent acestea constituind 3 460 de lei pentru ultimul an de studii.
Totodată, a fost majorată și indemnizația pentru tinerii specialiști - de la 120 000 la 200 000 lei de lei.
De asemenea, au fost investiți peste 2,7 milioane de euro în infrastructura a șase colegii pedagogice: „Alexei Mateevici” din Chișinău, „Mihai Eminescu” din Soroca, „Vasile Lupu” din Orhei, „Mihai Ciachir” din Comrat, „Ion Creangă” din Bălți, „Iulia Hașdeu” din Cahul.
Și universitățile care au facultăți cu profil pedagogic au beneficiat de finanțare în valoare de 10,4 milioane de euro, iar alți peste 15 milioane de lei au fost investiți în formarea continuă și recalificarea profesorilor, prin programele „Investim în profesori” și „Investim în educatori”.
CITIȚI și Comandă de stat: 8 697 de studenți, înmatriculați cu bursă la universități, în anul de studii 2024 - 2025. Cele mai mult locuri bugetare acordate pentru domeniile Științe ale educației, Inginerie, IT, Medicină și Agricultură
Totodată, MEC este în proces de revizuire a modalității de desfășurare a stagiilor de practică, urmând să fie consolidată o rețea de circa 100 de baze de practică pedagogică.
„Este important să stabilim de comun acord o modalitate de evaluare a calității absolvenților facultăților și specialităților pedagogice - fie prin colectarea sistematică și structurată a feedback-ului de la școli, de la însuși absolvenți, fie prin alte instrumente care să ne permită creșterea calității. Totodată, urmează să pornim o discuție asupra planului-cadru, a curriculumului pentru a ne asigura că standardele de calificare, de competență profesională a cadrelor și curriculumul sunt congruente. La fel de important este și cum predăm la Pedagogie. Studenții învață meseria nu doar din teorie sau prin practica pedagogică, dar și prin observarea metodelor didactice ale propriilor profesori”, a spus Dan Perciun.
Prezentă la același eveniment, președinta Maia Sandu a apreciat efortul cadrelor didactice de a face față schimbărilor constante din domeniul educației.

„Stimați parteneri pentru educație, dumneavoastră sunteți profesorii profesorilor. Putem spune că aveți o misiune de două ori mai complicată - să-i educați pe cei care, la rândul lor, vor educa elevii. Profesionalismul profesorilor nu este negociabil. Așa cum nu ne dorim niciodată să vedem chirurgi prost pregătiți operând copiii noștri. La fel, nu ne dorim să lăsăm pe mâna unor cadre didactice neprofesioniste educația lor. Copiii noștri merită o educație de calitate și ei au nevoie de dascăli bine pregătiți”, a spus șefa statului.
Amintim că cea de-a doua ediție a Forumului Național al Cadrelor Didactice se desfășoară în perioada 14 - 16 august curent și reunește la Chișinău circa 300 de profesori din toată republica.
16.05.2026
20:34
325
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
16.05.2026
19:00
381
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
481
Cipurile Cerebras, de la un pas de faliment cu pierderi de 8 milioane $ pe lună la o companie de 60 de miliarde $ susținută de OpenAI
16.05.2026
16:45
426
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
742
Agenți AI scăpați de sub control: iubiri, violență și colaps total în experimentele Emergence AI
16.05.2026
16:06
416
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
16.05.2026
13:46
524
Republica Moldova, în top la Regeneron ISEF 2026: locul 4 și două premii speciale pentru elevii din Chișinău
16.05.2026
13:29
508
170 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Educație fizică de la Chișinău
16.05.2026
10:22
1148
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
16.05.2026
08:02
574
Horoscopul zilei 16.05.2026
16.05.2026
20:34
286
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
16.05.2026
19:00
359
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
433
Cipurile Cerebras, de la un pas de faliment cu pierderi de 8 milioane $ pe lună la o companie de 60 de miliarde $ susținută de OpenAI
16.05.2026
16:45
411
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
696
Agenți AI scăpați de sub control: iubiri, violență și colaps total în experimentele Emergence AI
16.05.2026
16:06
403
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
16.05.2026
13:46
514
Republica Moldova, în top la Regeneron ISEF 2026: locul 4 și două premii speciale pentru elevii din Chișinău
16.05.2026
13:29
500
170 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Educație fizică de la Chișinău
16.05.2026
10:22
1133
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
16.05.2026
08:02
567
Horoscopul zilei 16.05.2026
15.05.2026
22:25
732
Breșă de securitate la sistemul de check-in Tabiq: peste un milion de pașapoarte și permise auto ale turiștilor, expuse online din cauza unui bucket Amazon configurat greșit
15.05.2026
20:59
680
Tesla recunoaște două accidente Robotaxi conduse de teleoperatori la viteză redusă în Austin
15.05.2026
20:37
730
Sâmbătă, 16 mai 2026: mai cald, vânt intens și ploi slabe izolate în Republica Moldova
732
Caz suspect de hantavirus la Arad, confirmat prin PCR, sub anchetă epidemiologică a INSP
15.05.2026
19:56
840
OpenAI introduce în SUA un ChatGPT pentru finanțe personale, cu conectare directă la conturile bancare
15.05.2026
19:00
723
Peste 950 de profesori vor evalua lucrările la examenele naționale din 2026, comisiile republicane au fost aprobate
15.05.2026
18:52
843
Maia Sandu pleacă la Tallinn pentru discuții privind securitatea regională și aderarea Moldovei la UE
15.05.2026
17:42
668
GoPro caută salvarea în contracte militare și o posibilă vânzare, după ani de declin financiar
15.05.2026
17:31
718
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu ministrul de stat german pentru Europa despre sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE și securitatea regională
15.05.2026
17:11
704
MEC lansează Consiliul consultativ pentru extinderea educației multilingve și a Programului Național de învățare a limbii române
15.05.2026
16:34
836
Maia Sandu discută la Chișinău cu oficiali britanici despre securitate regională și parcursul european al Republicii Moldova
15.05.2026
16:28
949
Statul pregătește lege nouă pentru oprirea rapidă a construcțiilor ilegale și protejarea cumpărătorilor
15.05.2026
15:22
937
Securitate energetică comună: Republica Moldova și Ucraina accelerează construcția de noi linii electrice și integrarea în piața UE
15.05.2026
13:09
901
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
15.05.2026
12:39
798
Funcționarii publici, instruiți la Chișinău pentru aplicarea standardelor europene de protecție a minorităților naționale
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














