Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, în ziua în care se împlinesc 135 de ani de la moartea geniului Mihai Eminescu: „Cea mai marcantă personalitate a literaturii române din toate timpurile”
1041
Facebook // Sergiu Prodan
Pe 15 iunie 2024 se împlinesc 135 de ani de la „plecarea spre stele” a celui mai are poet român, Mihai Eminescu, care a spus mereu adevărul despre soarta Basarabiei în publicistica sa.
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, amintește în această zi că Mihai Eminescu este „cea mai marcantă personalitate a literaturii române din toate timpurile”.
„Creatorul de geniu, la care ne raportăm cu toții până în prezent. Vocea poetică și civică puternică și distinctă, care răzbate din negură de vremi prin poezia sa nemuritoare, prin proză și prin publicistică. A trăit zbuciumat, în căutarea frenetică a desăvârșirii, a adevărului și dreptății. A scris cu patimă și a murit neînțeles, căci nu a renunțat la propriile-i convingeri și la propriu-i drum. Drumul spre stele, spre Luceafărul ce i-a fost călăuză și pe care ni l-a lăsat ca cea mai prețioasă moștenire. O moștenire pe care o putem perpetua și transmite prin generații într-un mod foarte simplu - citind-o. Azi și în orice altă zi”, a scris Sergiu Prodan pe pagina sa de Facebook.
Mihai Eminescu (1850 – 1889) s-a născut la Botoșani, pe 15 ianuarie 1850, și a început școala direct în clasa a III-a. Poetul nostru național nu mai are nevoie de nicio introducere, titluri precum Luceafărul, Glossă, sau celebrele Scrisori sunt deja o parte esențială a culturii generale a fiecărui român
Vă prezentăm mai jos câteva citate celebre ale lui Mihai Eminescu:
Suntem români și punctum.
Fiecare popor și fiecare epocă stă pe umerii vremilor trecute.
Ceea ce istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vreodată e lașitatea.
Un popor imoral e fizic nesănătos sau degenerat.
A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominației rusești.
Secretul vieții lungi a unui stat este păstrarea ierahiei meritului.
A exista înseamna a suferi.
Am ințeles că un om poate avea totul neavând nimic și nimic având totul.
Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putința în mintea noastră și că, în urmă, toate câte vedem, auzim, cugetăm, judecăm nu sunt decat creațiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivități, iar nu lucruri reale. Viața-i vis.
Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.
Geniul, în zdreanță sau în veșminte aurite, tot geniu rămâne!
Munca unui om se poate plăti. Caracterul, cultura lui, nicicând.
Caracterul însă al unei școli bune este ca elevul să învețe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât știe însuși profesorul.
Limba este însăși floarea sufletului etnic al românimii.
Limba este măsurariul civilizațiunii unui popor.
A sili pe un popor să învețe altă limbă însemnează a-l tampi, a-l face intelectual inept, deci și economic și politic inept.
A te tăvăli pe jos de râs este o expresie foarte adevărată. Cine râde din toată inima, aceluia-i vine gustul să se tăvălească pe jos.
Un amor care se sfârșește cu amiciție nu a fost amor.
Toate au trecut pe lume, numai răul a rămas.
Lumea-i cum este și ca dânsa suntem noi.
Mulți lucrează, dar puțini gândesc.
Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții.
Am înțeles că un om poate avea totul neavând nimic și nimic având totul.
Când te laudă lumea, ascult-o, numai lauda ce ți-o aduci tu singur n-o asculta. Vei vedea ce frumos se reduc laudele lumii la nimic și cum înveți a prețui exact valoarea propriilor tale acte.
Un om înțelept cunoaște pe un nerod, căci nerod a fost fiecare-n viața-i; dar un nerod nu cunoaște pe un înțelept, căci n-a fost niciodată înțelept.
Azi, adeseori femeia, ca și lumea, e o școală.
Oamenii se împart în două categorii: unii caută toată viața și nu găsesc, alții găsesc și nu sunt mulțumiți.
Egalitatea nu există decât în matematică.
Dacă nu pricepem ceva, să zicem mai bine că nu pricepem decât să-i dăm o explicație falsă.
Nu explicările ce se dau faptelor, ci faptele însuși sunt adevărul.
Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de a privi în față și-a recunoaște adevărul.
Proștii se însoară totdeauna, nebunii câteodată, înțeleptul nicicând.
19.05.2026
00:07
225
Anthropic cumpără startupul Stainless și blochează accesul OpenAI, Google și Cloudflare la un furnizor cheie de SDK-uri
18.05.2026
22:02
366
Elon Musk pierde procesul împotriva lui Sam Altman și OpenAI după verdictul juraților din California
18.05.2026
21:06
441
Vremea de marți, 19 mai 2026, în Republica Moldova: mai cald și cu ploi de vară
18.05.2026
20:33
410
Mega-breșă la sistemul public de sănătate din New York: hackeri au furat date medicale, acte de identitate și amprente a 1,8 milioane de persoane
413
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, susține reducerea risipei alimentare prin vizita la Banca de Alimente din Chișinău
18.05.2026
17:51
375
Sală de sport modernizată de 5,4 milioane de lei la Liceul „Ivan Vazov” din Taraclia
18.05.2026
17:28
488
Grafana Labs, atac cibernetic și tentativă de șantaj: cod sursă accesat, compania refuză plata răscumpărării
18.05.2026
17:20
423
Elevele din Republica Moldova, premiate la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete din Italia
18.05.2026
17:02
409
Tinerii din nordul țării descoperă Agricultura 5.0 la Târgul „Viitorul e AgriCOOL” din Corlăteni
470
Neurofibromatoza de tip 1: apel pentru diagnostic timpuriu și îngrijire continuă, de la copilărie la vârsta adultă
19.05.2026
00:07
1
Anthropic cumpără startupul Stainless și blochează accesul OpenAI, Google și Cloudflare la un furnizor cheie de SDK-uri
18.05.2026
22:02
338
Elon Musk pierde procesul împotriva lui Sam Altman și OpenAI după verdictul juraților din California
18.05.2026
21:06
414
Vremea de marți, 19 mai 2026, în Republica Moldova: mai cald și cu ploi de vară
18.05.2026
20:33
382
Mega-breșă la sistemul public de sănătate din New York: hackeri au furat date medicale, acte de identitate și amprente a 1,8 milioane de persoane
394
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, susține reducerea risipei alimentare prin vizita la Banca de Alimente din Chișinău
18.05.2026
17:51
349
Sală de sport modernizată de 5,4 milioane de lei la Liceul „Ivan Vazov” din Taraclia
18.05.2026
17:28
456
Grafana Labs, atac cibernetic și tentativă de șantaj: cod sursă accesat, compania refuză plata răscumpărării
18.05.2026
17:20
398
Elevele din Republica Moldova, premiate la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete din Italia
18.05.2026
17:02
394
Tinerii din nordul țării descoperă Agricultura 5.0 la Târgul „Viitorul e AgriCOOL” din Corlăteni
446
Neurofibromatoza de tip 1: apel pentru diagnostic timpuriu și îngrijire continuă, de la copilărie la vârsta adultă
18.05.2026
16:21
434
Programul „REUȘIM” taie birocrația și digitalizează relația dintre stat și mediul de afaceri
18.05.2026
15:08
368
AIPA alocă 31,75 milioane de lei pentru investiții postinvestiționale în agricultură și mediul rural
18.05.2026
14:22
458
Cahul a găzduit „Ziua Învățământului Dual”: peste 500 de elevi au descoperit oferte educaționale și locuri de muncă
642
Haos igienico-sanitar la Spitalul de Psihiatrie Ștei, după infectarea unui pacient cu hantavirus: deratizare și bloc alimentar, în vizorul Inspectorilor Sanitari
546
Peste 50 de procurori decorați la Procuratura Generală pentru merit și profesionalism
18.05.2026
11:44
515
Nisporeni devine „Capitala Sportului 2026”: investiții de 2 milioane de lei și calendar bogat de competiții nationale
656
OMS, presată de hantavirus și Ebola, deschide la Geneva Adunarea generală în plină criză și val de retrageri
18.05.2026
10:44
763
Ucigașul din Chișinău, care a jefuit mai multe locuințe și a tras asupra unui polițist, condamnat la 25 de ani de închisoare
602
Maia Sandu, în turneu european la Strasbourg, Haga și Praga pentru a promova aderarea Republicii Moldova la UE
18.05.2026
08:24
603
Horoscopul zilei 18.05.2026
18.05.2026
00:08
1100
Procesul Elon Musk – OpenAI scoate la iveală marea problemă a încrederii în Sam Altman și în marile laboratoare de inteligență artificială
17.05.2026
20:02
919
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
17.05.2026
19:27
730
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
17.05.2026
18:59
1024
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
768
Papa Leon înființează la Vatican o comisie pentru etica inteligenței artificiale și pregătește o enciclică despre impactul noilor tehnologii
Anthropic cumpără startupul Stainless și blochează accesul OpenAI, Google și Cloudflare la un furnizor cheie de SDK-uri
Elon Musk pierde procesul împotriva lui Sam Altman și OpenAI după verdictul juraților din California
Vremea de marți, 19 mai 2026, în Republica Moldova: mai cald și cu ploi de vară
Mega-breșă la sistemul public de sănătate din New York: hackeri au furat date medicale, acte de identitate și amprente a 1,8 milioane de persoane
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.31
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














