Ministru DEMIS ieri prin decretul lui Dodon: „Nu mă țin de funcții, pentru că acestea vin și pleacă”
1921
După ce președintele Igor Dodon a semnat, ieri, decretele de revocare din funcție a miniștrilor Sănătății și al Tineretului și Sportului, Ruxanda Glavan și Victor Zubcu, unul dintre cei demiși afirmă că „decizia era una evidentă”.
„Decizia era una evidentă, în contextul reformei Guvernului, dar am mai spus-o și repet: nu mă țin de funcții, pentru că acestea vin și pleacă. Important este ceea ce lași în urmă. Am deținut funcția de ministru al Sănătății din iulie 2015, până în iulie 2017. În această perioadă, am acționat doar în interesul lucrătorilor medicali și al cetățenilor. Am depus eforturi alături de colegii mei pentru a îmbunătăți situația din sistemul medical. De asemenea, mă bucur că am reușit să le dăm bătăi de cap unor grupuri de interese care confundau bugetul public cu banii din buzunarele proprii. Și cel mai important – sunt mândră că am reușit să intervin în situații concrete pentru salva vieți puse în pericol de factori neprietenoși pacientului”, a comentat Ruxanda Glavan demisia sa.
Menționăm că, în timpul activității sale, ministra a fost apostrofată de premierul Pavel Filip în câteva rânduri la ședințele Guvernului, iar recent partidul de guvernământ care a delegat-o pe Glavan în funcție a retras reforma care se referea la instituțiile medicale din R. Moldova și a strânit mai multe nemulțumiri în societate, acuzând ministerul că nu a comunicat suficient cu cetățenii la acest subiect.
Într-o postare pe Facebook, Glavan enumeră succesele sale în funcția de ministru, dar recunoaște că „au mai rămas multe de făcut în sănătate”.
„Plec mândră de faptul că în toată această perioadă am reușit promovarea unor politici în interesul pacienților și am menținut un dialog eficient cu lumea medicală. Îmi pun toată speranța că echipele succesoare vor duce la bun sfârșit lucrurile bune pe care le-am început eu și colegii mei. Am preluat conducerea Ministerului Sănătății într-o perioadă extrem de dificilă pentru sistemul de sănătate și pacienți. În octombrie 2015, spitalele republicane aveau datorii de 367 418,9 mii de lei, în creștere 10 la sută față de anul 2014. Aproape 44 la sută constituiau restanțele față de agenții economici, iar 14,9 la sută - pentru plata salariilor. În câteva luni, Ministerul Sănătății a reușit să reducă semnificativ aceste datorii”, afirmă Ruxanda Glavan.


16.02.2026
11:29
42
Cinci noi clase pentru elevii refugiați din Ucraina la Gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău
15.02.2026
18:32
1118
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
17:40
657
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
16:46
1484
Ora de vară 2026 // Anul acesta se schimbă ceasurile mai devreme. Pe ce dată dăm ora înainte anul acesta
14.02.2026
20:56
808
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
14:29
936
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
11:19
799
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
13.02.2026
21:09
920
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
15:02
763
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
13.02.2026
09:34
1116
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
12.02.2026
20:58
874
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
16.02.2026
07:59
374
Horoscopul zilei 16.02.2026
16.02.2026
06:47
477
Atac cu drone ucrainene într-un port rusesc la Marea Neagră, pe fondul noilor negocieri de pace Rusia–Ucraina mediate de SUA la Geneva
16.02.2026
01:59
550
Zelenski anunță noi acorduri de asistență energetică și militară pentru Ucraina înainte de a patra aniversare a războiului
15.02.2026
23:49
717
Europa își construiește propriul scut: Merz și Macron lansează ideea unui pilon european în NATO și a unei descurajări nucleare comune
15.02.2026
20:32
799
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
15.02.2026
19:59
716
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
729
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
1099
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
1870
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
646
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
699
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
15.02.2026
16:46
1456
Ora de vară 2026 // Anul acesta se schimbă ceasurile mai devreme. Pe ce dată dăm ora înainte anul acesta
15.02.2026
16:02
652
Kaja Kallas: Ucraina nu va primi o dată clară pentru aderarea la UE în 2027
15.02.2026
15:38
692
Fostul ministru ucrainean al energiei Gherman Galuşcenko, reţinut la frontieră în dosarul de corupţie „Midas” după ce ar fi încercat să părăsească ţara
15.02.2026
14:39
775
Nicușor Dan, la Washington pentru prima reuniune a Consiliului Păcii convocată de Donald Trump, cu România în rol de observator
15.02.2026
12:12
688
Uber își extinde serviciile de livrare de mâncare în șapte țări europene, inclusiv în România
15.02.2026
08:16
700
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
1215
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
783
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
951
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
1035
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
968
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
801
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
965
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
1012
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
16.98
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














