MILIONARUL moldovean de la Londra, cu restaurante lângă Palatul Buckingham
16026
A plecat din R. Moldova la vârsta de 10 ani, iar la 14 ani și-a promis șieși că va deveni milionar. Nu i-a fost ușor, pentru că a trebuit să se adapteze rapid în patria sa adoptivă, dar a strâns din dinți și a combinat de minune practicarea unui sport, munca și învățătura.
Afaceri în domeniul construcțiilor și două restaurante lângă Palatul Buckingham
Prima afacere a pus-o pe roate la 16 ani, iar câștigul de circa 3 000 de euro l-a motivat să meargă mai departe către scopul său, mai ales că avea idei de afaceri cu nemiluita. Acum, la 32 de ani, a ajuns să administreze afaceri în domeniul construcțiilor și imobiliarelor.
Mai deține și două restaurante în inima Londrei, lângă Palatul Buckingham. Este vorba de Adrian Dulgher, tânărul care acum 22 de ani își trăia copilăria în satul Ciocâlteni, raionul Orhei.
De la Ciocâlteni, la Londra
Crescut într-o familie de dascăli, Adrian a fost nevoit să treacă peste primul șoc al vieții la 10 ani. Tatăl său, care era directorul școlii din Ciocâlteni, a decis în anul 1997 să-și ia familia și să-și caute norocul în Marea Britanie, la Londra. Acesta nu a plecat singur, dar și-a luat întreaga familie. La început, totul era necunoscut, nu cunoștea limba, a fost foarte greu, ne povestește peste ani Adrian.
„Îmi aminteam că mama, care apropo mi-a fost prima învățătoare, scria pe tabla din casa închiriată cuvinte în engleză. Am învățat foarte repede limba, pentru că nu puteam sta acasă”, își amintește tânărul îmbrăcat la patru ace, revenit pentru câteva zile în R. Moldova.
Pentru a asigura familia cu cele necesare, tatăl lui Adrian s-a reprofilat de nevoie și muncea în construcții. „Țin minte că muncea foarte mult, venea acasă cu dureri de spate… Astfel, la 14 ani mi-am promis că voi deveni milionar și că voi avea grijă de familia mea. Vedeam cât de greu îi era tatălui să muncească și am decis să fiu pe cont propriu. La 16 ani mi-am câștigat primii mei bani și de aici a început aventura mea în lumea afacerilor”, ni se destăinuiește Adrian.
Primii bani câștigați
În adolescență, basarabeanul colecta la Londra computere defecte de prin școlile din cartierul în care locuia, iar ulterior le vindea detaliile acestora. „Cred că am câștigat atunci în jur de 2 000 de lire sterline. Eram fericit, pentru că erau primii mei bani. La 17 ani, împreună cu tatăl meu, am decis să ne deschidem propria companie de construcție. De ce să muncească tatăl meu la alți patroni, dacă are mâini de aur? Așa că am deschis propria afacere în domeniul construcțiilor. Am făcut mai mulți fluturași și-i puneam în cutiile poștale din cartierele apropiate. Am început să avem comenzi din ce în ce mai multe și acest business de familie merge bine și acum. La început, mergeam împreună cu tatăl meu să efectuăm diferite lucrări, dar ulterior au apărut și angajați la firmă”, zice Adrian.
Afacerist karatist
După ce a pus pe roate afacerea familiei, Adrian a decis că e timpul să meargă pe drumul său, mai ales că avea în cap diferite idei de afaceri.
„Asta nu înseamnă că am neglijat școala. Am reușit să absolvesc Liceului „Bishop Thomas Grant School English”, iar ulterior Universitatea Westminster. La universitate nu am plătit contract, deoarece eram foarte bun la karate. Am fost și campion printre universitățile din Anglia. Am practicat și fac acest sport și dintr-o ambiție proprie. Când eram mic, am mai luat bătaie de la băieții din cartier, dar mi-am promis că nu se va mai întâmpla. Așa am ajuns să pot să mă apăr și nimeni nu s-a mai atins de mine”, spune cu mândrie bărbatul.
Și-a umplut casa cu ceai
La un moment dat, Adrian a decis că mai are nevoie de o nouă provocare. „Întâmplarea a făcut ca, la 20 de ani, să merg în Taiwan. Acolo mi-au atras atenția ceaiurile. Astfel, am cumpărat 100 kg de ceai și le-am adus la Londra. Practic, am umplut casa cu ceai verde. Era un ceai foarte interesant. Puneai un bobuleț în cană și se făcea ca o floare. Șase luni am fost unicul de pe piață care avea un astfel de ceai. Am început să vând pe internet, veneau oamenii și de acasă să ia ceai. Am ținut această afacere câțiva ani, mai ales că aveam venit bunicel”, ne mai spune acesta.
A tipărit o revistă de anunțuri în 250 de mii de exemplare
Pentru că nu se mulțumea să administreze doar o afacere, Adrian spune că la 21 de ani a decis să tipărească prima revistă care să fie oferită gratis lângă stațiile de metrou din Londra. A băgat în această revistă peste 80 de mii de lire sterline, iar primul tiraj a fost de 250 de mii de exemplare.
„Erau în jur de 70 de băieți care împărțeau această revistă. În revistă erau informații despre restaurantele din metropolă, hoteluri și alte informații utile. Pentru asta luam bani de la cei care doreau să apară în revistă. Din nefericire, la această revistă am avut un partener englez, care a ascuns diferite cifre de mine. Această afacere m-a băgat în faliment, practic mi-am pierdut toți banii. Ce trebuia să fac? Să mă plâng? Nu, asta nu e pentru mine. Dacă ai minte și gândești pozitiv, atunci nu ai cum să nu reușești. Anume după acest principiu mă conduc și asta îi sfătuiesc și pe studenții în fața cărora vorbesc”, afirmă omul de afaceri.
A avut cinci restaurante
La 23 de ani, protagonistul nostru decide să-și deschidă un bar la Londra. La un moment dat, a reușit să-și mărească la cinci „imperiul” de restaurante.
„Toate erau în centrul Londrei, iar acum am vândut trei. Mai am două, inclusiv unul care-mi poartă numele „Adrian's”. Este lângă Palatul Buckingham și se bucură de mulți vizitatori. Acest restaurant este mai mult o afacere de suflet, mai ales că aici ne întâlnim cu prietenii, mai organizează întruniri diaspora noastră la Londra. Când administram restaurantele mele, am întâlnit foarte mulți oameni, iar unul m-a ajutat să-mi extind afacerile în domeniul construcțiilor. Este vorba de un tip din Africa, care se ocupa de construcția drumurilor în Nigeria. Am devenit partenerul lui, mai ales că eu aveam o linie de creditare foarte avantajoasă. Dacă lucrezi în alb, atunci nu ai probleme să iei credite. Astfel am început afacerile în Africa. Am început să construim o fabrică de zahăr în Duala, oraș din Camerun. Proiectul acesta era finanțat cu 100 de milioane de dolari de Banca Mondială”, zice basarabeanul.
Primul milion
Adrian spune că a devenit milionar la 26 de ani, dar evită să ofere detalii despre averea sa: „Am construit clădiri în India, am diferite clădiri la Londra. Mi-am luat o casă într-un cartier exclusivist din Londra… Nu pot să vă spun ce avere am, mai ales că tot ce am reinvestesc, pornesc noi afaceri. Îmi place foarte mult să risc, pentru că altfel nu ai cum să cunoști gustul afacerilor”.
Are afaceri și în R. Moldova
Tânărul originar din raionul Orhei spune că are afaceri și în R. Moldova și că intenționează ca, în viitorul apropiat, să pornească o afacere inedită pentru țara noastră: „O să vedeți foarte curând despre ce e vorba”.
Pe moment, acesta deține în R. Moldova o livadă de mere și un depozit frigorific cu o capacitate de depozitare de peste 4 000 de tone. „Să știți că lucrurile în R. Moldova, din perspectiva inițierii unor afaceri, s-au schimbat în bine în ultima perioadă. Am observat mai multe facilități pentru investiții, iar asta mă încurajează să deschid alte afaceri aici. Nu exclud că voi implica în afacerile din R. Moldova și parteneri de-ai mei, mai ales că legea permite dobândirea cetățeniei prin investiții. După cum știți, în Anglia au venit foarte mulți oameni cu bani. Asta e rău? Sigur nu. Fiecare țară are nevoie de bani din afară”, zice Adrian.
Acesta vrea să ajute și tinerii din R. Moldova, cu care discută la diferite seminare. „Am întâlnit și mulți tineri foarte inteligenți, cu idei de afaceri foarte bune. Totuși, există o oarecare crispare, temere din partea lor. Vă zic că aici e un mediu favorabil de a iniția afaceri. Există perspective foarte mari mai în domeniul agriculturii și serviciilor. Dacă nu vă reușește aici, atunci puteți merge peste hotare. Asta le spun. Eu acum, de exemplu, discut cu mai multe clinici de stomatologie din R. Moldova. Vreau să aduc aici englezii care au probleme cu dinții. Acolo costă 1 000 de lire sterline să-ți faci un dinte, iar aici - 200 de lire. Astfel, aceștia vor putea să viziteze și R. Moldova. Sunt sigur că vor fi mulțumiți clienții, la fel cum voi fi mulțumit și eu”, a adăugat acesta.
Ce-i drept, Adrian nu știe dacă vrea să revină definitiv în R. Moldova, dar nu spune „nu”. Mai ales că și casa părintească din Ciocâlteni nu a vândut-o și când revine are unde trage.
01.11.2018
10:19
4511
Român, martorul unui accident CUMPLIT în Franța: „Nu îmi venea să cred ce am trăit”
10.10.2018
17:30
2955
I s-a BLOCAT mașina pe șinele unui tramvai și a fost amendată
05.09.2018
16:00
3126
Povestea unei românce care a plecat la muncă în Italia pentru un TRAI MAI BUN, dar a trecut prin clipe groaznice!
29.07.2018
10:05
5077
O englezoaică i-a împrumutat 500.000 de lire IUBITULUI român. Ce-a făcut acesta cu ei
24.01.2018
15:19
4325
O tânără din R. Moldova, angajata celei mai mari companii aeriene din China: Recrutează căpitani de aeronave!
07.01.2018
16:29
6345
GALERIE FOTO, VIDEO // Cum şi-a ÎMPODOBIT maşina o moldoveancă stabilită la Londra. Toţi se opresc să-i facă fotografii
27.09.2017
18:00
6215
E multimilionară şi celebră în America! Am filmat-o la Bucureşti cu fetiţa de 2 ani și soţul ucrainean! Imagini fabuloase…
17.07.2017
10:30
17109
Frumoasa moldoveancă din Malaezia: „Acasă e acolo unde te simţi tu bine”. Ce lecție ar putea învăța R. Moldova de la această țară
30.08.2016
19:00
17845
OFICIAL // Câți cetățeni ai R. Moldova se află peste hotare? Răspunsul MAEIE
14.07.2016
09:00
8094
RECORD // O tânără din R. Moldova a călătorit în peste 100 de orașe ale lumii până la doar 23 de ani
27.05.2016
09:20
8278
Un filolog din R. Moldova a cunoscut succesul după ce a plecat în Dubai
09.05.2016
09:00
4054
STRĂINĂTATE // Bunătatea moldovenească a ajuns în Grecia
13.04.2026
12:24
327
ULTIMĂ ORĂ // Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
334
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
412
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1512
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1480
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1866
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
741
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
734
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
789
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
963
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1009
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1060
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1447
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1372
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1360
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1197
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
1319
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1545
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1309
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
1109
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1541
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1156
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
1069
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1539
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
1287
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
ULTIMĂ ORĂ // Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
Horoscopul zilei 13.04.2026
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














