Matei Vişniec: Lumea fără leadership pe MARGINEA prăpastiei?
2183
Sursa: rfi.ro Occidentul a pierdut leadership-ul planetar şi o lume în care fiecare se va lupta pentru el se profilează la orizont. Este concluzia mai multor analişti francezi, în contextul în care politica externă a preşedintelui Trump, dar şi unele dintre măsurile sale pe plan intern, continuă să suscite consternare. Cum este cazul cu sugestia sa ca profesorii să poarte arme pentru evitarea unor noi masacre cu arme de foc în şcoli.
Propunerea lui Donald Trump este emblematică pentru gândirea sa de tip „western”. În timp ce opinia publică se indignează din cauza masacrelor care se repetă, iar tineretul se mobilizează şi anunţă o mare manifestaţie pe 24 martie la Washington, Donald Trump nu găseşte nimic mai bun de propus decât combaterea violenţei prin mărirea numărului de purtători de arme.
Pentru întreaga lume această idee are ceva halucinant. Trump consideră pur şi simplu că un profesor, aflat în spatele catedrei, ar putea să-şi asume şi misiunea forţelor de ordine şi a agenţilor speciali, şi eventual să tragă în orice elev care brusc ar scoate la iveală un pistol. Propunerea sa a provocat deja reacţii de indignare şi printre mulţi americani, dar ea este de fapt perfect coerentă cu viziunea de ansamblu asupra lumii a lui Donald Trump. Deviza sa „America first” a fost deja un mesaj clar către întreaga planetă: descurcaţi-vă singuri, America nu mai vrea să fie lider mondial, ci doar să-şi apere interesele.
De mai multe ori Donald Trump a făcut declaraţii în acest sens, şi la Forumul economic internaţional de la Davos, şi de la tribuna Organizaţiei Naţiunilor Unite. O viziune „western” înlocuieşte rolul tradiţional pe care şi l-a asumat America încă din anii Primului Război Mondial. Fiecare deci să se descurce singur, eventual să se înarmeze cu un pistol. În această logică Donald Trump le-ar putea propune şi studenţilor să meargă la cursuri înarmaţi.
Oricum, în America, după cum scriu multe ziare, este mai uşor azi pentru un adolescent să-şi cumpere o armă de foc decât să fie servit cu o bere într-un bar. Cine nu are vârsta majoratului nu este servit cu alcool, dar când un tânăr îşi cumpără un pistol mitralieră vânzătorul de arme nu verifică dacă acesta are sau nu vârsta legală în vederea acestui tip de „shopping”.
Săptămâna trecută Conferinţa pe tema securităţii de la München a avut o temă principală formulată în felul următor: „Pe marginea prăpastiei şi înapoi”.
Si pe bună dreptate. Există o percepţie, în multe capitale de pe glob, şi mai ales în cele europene, că lumea se apropie în mod periculos de „marginea prăpastiei”. Prin prăpastie trebuie înţeles haosul, o lume fără reguli, un război al tuturor împotriva tuturor. Avem deja imaginea unui astfel de haos în Siria. Dacă America va ataca Iranul, dezordinea mondială se va amplifica.
Pentru europeni marea problemă este că ei nu s-au pregătit în ultimele decenii pentru a-şi asuma leadership-ul mondial în caz de abandonare a rolului de către Statele Unite.
Editorialista Sylvie Kaufmann arată în Le Monde că singura mare putere care mai are în prezent o viziune globală este China. Mai rămâne de văzut dacă restul lumii este dispusă să adopte regulile pe care le-ar dori China pentru economia mondială, securitatea globală şi pacea pe planetă.
Sigur, şi alte puteri, precum Rusia sau India îşi pot propune serviciile pentru a ocupa postul vacant de leader mondial… În toate aceste cazuri un lucru apare însă evident: Occidentul şi-a pierdut vocaţia de şef, de deschizător de drumuri, de busolă morală, de apărător al unor valori considerate universale precum democraţia.
Sigur, pentru moment inevitabilul nu s-a produs încă, haosul nu s-a generalizat, dar lumea are nevoie de o strategie urgentă pentru a se îndepărta de marginea prăpastiei. Franţa are, în acest context nişte idei, şi abia aşteaptă ca la Berlin să se limpezească lucrurile pentru a putea propune, împreună cu Germania, reconstrucţia edificiului european. Si poate un nou rol pentru Europa în lume.
Sursa: rfi.ro
24.01.2019
15:02
4362
Cum a ajuns un ROMÂN să fie angajat să schimbe IMAGINEA Americii
16.01.2019
20:02
3773
VIDEO // Gimnasta care îi calcă pe urme Nadiei Comaneci!
29.10.2018
13:50
2243
Un avion din al Doilea Război Mondial s-a PRĂBUŞIT pe o autostradă din America în 2018
15.10.2018
15:01
3621
Românca inclusă în TOP 50 cei mai buni profesori din lume s-a mutat în America
05.10.2018
19:05
10732
„Bomba Țarului”, cea mai puternică bombă nucleară din istorie
27.09.2018
19:30
3328
Cu mașina din Europa în America. INCREDIBILA autostradă care ar putea lega aproape întreaga lume
15.09.2018
09:01
4111
ANALIZĂ // Trump schimbă lumea! Motivele războiului comercial cu China
18.07.2018
08:30
2742
Controversatul „Borat” LOVEȘTE din nou America
04.07.2018
10:02
3202
OPINII // Sfârșitul „Marii Britanii globale”
24.05.2018
11:01
2696
OPINIE // SURPRIZĂ şi singularitate sociologică la Chişinău: femeile şi victimizarea au adus candidatul proeuropean în turul doi
16.05.2018
15:00
2194
OPINII // De ce nu a avut Marx dreptate
08.05.2018
10:39
2275
OPINII // Putin: continuitate şi incertitudini la Kremlin
18.03.2026
13:42
78
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
101
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
282
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
228
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
263
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
289
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:35
349
Guvernul aliniază regulamentul circulației rutiere la normele UE privind adâncimea profilului pneurilor
18.03.2026
11:21
285
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
18.03.2026
10:48
358
Tentativă de omor din gelozie la Botanica: și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, condamnat la 15 ani de închisoare
18.03.2026
10:48
371
AUDIO // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
18.03.2026
09:26
386
Test de respirație revoluționar creat la MIT promite depistarea rapidă a pneumoniei, fără radiografii și analize de laborator
18.03.2026
08:33
400
Horoscopul zilei 18.03.2026
506
Reclamă la aplicație AI de editare foto-video, interzisă în Marea Britanie pentru că sugerează „dezbrăcarea” digitală a femeilor
17.03.2026
23:51
585
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
17.03.2026
21:10
610
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
17.03.2026
20:31
606
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
17.03.2026
19:01
722
Risc uriaș ca „clubul băieților” din AI să adâncească prăpastia economică dintre femei și bărbați, avertizează investitoarea Rana el Kaliouby
17.03.2026
18:33
565
Gigantul medical Stryker își repornește sistemele după ce hackeri pro-iranieni au șters de la distanță zeci de mii de dispozitive ale angajaților
17.03.2026
17:37
672
Misiunea de Afaceri Republica Moldova–Franța consolidează parteneriatele și atrage investiții pentru dezvoltarea economică a țării
17.03.2026
17:31
630
World lansează AgentKit, instrument care confirmă că în spatele agenților AI de cumpărături se află oameni reali
17.03.2026
17:27
598
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Filosofie și Științe politice” în liceu
17.03.2026
17:16
799
Moscova este pe cale să mai PIARDĂ un aliat. Putin îi răspunde lui Trump, după ce liderul SUA a declarat că are „onoarea de a cuceri Cuba”, dar evită să-l critice pe liderul de la Casa Albă
17.03.2026
17:08
640
Moldova primește încă 189 de milioane de euro de la UE pentru reforme și investiții în infrastructură și energie
17.03.2026
16:23
613
Val de lansări Apple: MacBook Neo ieftin, AirPods Max 2 și iPhone 17e, plus noi MacBook Pro, iPad Air și monitoare Studio Display
17.03.2026
15:48
743
Prognoza METEO pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea de Paștele ortodox
Moscova este pe cale să mai PIARDĂ un aliat. Putin îi răspunde lui Trump, după ce liderul SUA a declarat că are „onoarea de a cuceri Cuba”, dar evită să-l critice pe liderul de la Casa Albă
Moldova primește încă 189 de milioane de euro de la UE pentru reforme și investiții în infrastructură și energie
Prognoza METEO pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea de Paștele ortodox
ULTIMA ORĂ // Minciunile lui Ion Ceban, DEMONTATE. Autoritățile spun că NU pot admite ca zeci de mii de oameni să ajungă în spitale, iar rețeau de alimentare cu apă să fie CONTAMINATĂ. Bălțenii ar putea avea APĂ la robinete în această seară
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














