Măsuri sporite la Parlament din cauza situației legate de COVID-19: „Haideți să ne gândim și la celelalte instituții, la sistemul medical...”
2012
Angajații Parlamentului nu au fost lăsați astăzi să intre în birouri, fără a le fi măsurată temperatura, iar instituția a fost dodată cu substanțe dezinfectate, pentru a evita răspândirea noului coronavirus.
Totodată, spicherul Zinaida Greceanîi a anunțat, în debutul ședinței Parlamentului, că deputații sunt obligați să îndeplineaască niște fișe în care să indice contactele pe care le-ar fi avut cu persoane revenite din zonele de risc.
Șeful fracțiunii PAS din Parlament, Igor Grosu, a îndemnat principalul for decizional al republicii să se gândească și la alte instituții, inclusiv la sistemul medical, odată ce Parlamentul s-a asigurat deja „cu termometre și dezinfectant”.
Grosu a oferit exemplul României care a anunțat astăzi că alocă surse financiare pentru a procura un lot important de ventilatoare mecanice, necesare pentru tratarea bolnavilor de COVID-19.
Spicherul Zinaida Greceanîi a anunțat că, pe moment, în R. Moldova sunt utilizate fondurile de rezervă ale Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și Guvernului pentru acțiunile necesare combaterii pandemiei de COVID-19.
Și deputatul Lilian Carp a solicitat Guvernului să modifice legislația privind achizițiile publice, pentru a permite autorităților să poată face procurări în regim de urgență, necesare în situația legată de noul coronavirus, fără a fi constrânse de prevederile actuale privind oferta cu cel mai mic preț etc.
Democratul Dumitru Diacov s-a arătat deranjat de propunerile opoziției, numindu-le „populiste”, pentru că necesită cheltuieli bugetare. Acesta i-a transmis președintei Greceanîi să nu mai pună la vot „toate nebunelile” și să fie susținute numai inițiativele Guvernului legate de această criză.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău


















