Mărturiile CUTREMURĂTOARE ale fetei care a scăpat cu viață de cei șase violatori. A povestit cum prietena sa a fost ARUNCATĂ de pe geam de la etajul 7
6196
protv.md Fata de 21 de ani din Chișinău care a scăpat cu viață de cei șase violatori a povestit clipele de groază prin care a trecut în noaptea de 4 spre 5 mai curent. De asemenea, aceasta a povestit cum prietena sa a fost aruncată de la etajul 7 al blocului în care se aflau.
„Mi-a cerut să-i ascultăm și mi-au spus că nu ne vor face niciun rău. Fiind în stare de șoc și speriată, am început a mă dezbrăca. Am rămas doar în lenjeria intimă. În acel moment, tânărul cu ochelari a venit în living și trăgându-mă de păr m-a pus în genunchi, cerându-mi să-mi cer scuze de la el și să-l numesc „Papa”. Al doilea s-a așezat pe pat și a început a se dezbrăca”, se arată în declarația tinerei, făcută publică de Pro TV.
Acesta mai spune că a fost la un pas să-și piardă cunoștința, atunci când a văzut la pământ corpul colegei sale, după ce remarcase că aceasta fusese abuzată sexual la balcon. „Am observat la balcon tânărul cu ochelari și cel cu tatuaje (doi câini de rasa pit bull)… În acel moment, cineva de la balcon a strigat: „șuher, ona na zemle” (e la pământ - n.r.). În acel moment, toți au început să se îmbrace și a se panica. Pentru că nu găsea cheia, tânărul cu ochelari a rupt ușa apartamentului. Pe rând, toți au ieșit din apartament. Ultimul a ieșit tânărul cu tatuaje. După ce au ieșit cu toții, am mers la ușă ca s-o închid. După aceea am mers la balcon și, uitându-mă peste geam, am observat la sol corpul fără mișcare…”, povestește aceasta.
Oleg Onișchiv, Nicolai Grecinev, Igor Mahomedov (23 de ani), Alexandru Golcov, Dmitri Bugaescu (26 de ani) și Dmitri Cojuharov (30 de ani) ar fi tinerii care au violat două tinere, după care pe una, în vârstă de 16 ani, au aruncat-o peste geam de la etajul șapte al unui apartament din capitală, transmite deschide.md.
Fetele ar fi practicat prostituția, iar câțiva dintre agresori nu sunt la prima abatere de la lege. Unul dintre ei, care acum este anunțat în căutare, a fost implicat în asaltul în stil mafiot, din data de 17 februarie 2017, asupra unui magazin de piese auto din comuna Stăuceni, soldat cu decesul unuia dintre atacatori.
Citește și: Chișinău: Șase inși au VIOLAT două tinere, după care au aruncat o fată peste geam, de la etajul șapte
Potrivit unor surse apropiate anchetei, dar care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, sâmbăta trecută, pe 4 mai, cei șase tineri au mers împreună la frigărui, iar spre seară au hotărât să-și satisfacă poftele sexuale și au căutat pe un site de anunțuri fete care prestează servicii sexuale contra bani.
Astfel, Oleg Onișchiv, Nicolai Grecinev, Igor Mahomedov, toți cu vârste de 23 de ani, împreună cu Alexandru Golcov și Dmitri Bugaescu, ultimii de câte 26 de ani, dar și cu Dmitri Cojuharov, în vârstă de 30 de ani, s-au înțeles și au mers la apartamentul pe care-l închiriau cele două victime pe strada Anestiade din centrul capitalei.
Aici le-au găsit pe cele două tinere în vârstă de 21 și 16 ani, care ar fi prestat servicii sexuale contra bani. De la ora 21:50 și până la 22:50, aceștia, prin constrângere fizică şi psihică, au violat victimele, iar pentru a ascunde urmele infracţiunii, ar fi aruncat-o pe minoră de la balconul apartamentului, aflat la etajul 7. Cealaltă victimă a reuşit să fugă, alertându-i pe oamenii legii.
Oleg Onișchiv, Nicolai Grecinev, Igor Mahomedov, dar și Alexandru Golcov au fost reținuți pentru 72 de ore. Aceștia și-au recunoscut parțial vina, iar astăzi urmează să fie escortați la Judecătoria Ciocana pentru a li se elibera mandate de arest.
Ceilalți doi, Dmitri Bugaescu și Dmitri Cojuharov, au fost anunțați în căutare, iar procurorii în comun cu ofițerii de investigație întreprind toate măsurile pentru a identifica locul aflării acestora ca să-i încătușeze. Cinci tineri sunt originari din capitală, iar Dmitri Cojuharov - din suburbia Stăuceni.
Cojuharov este fost luptător MMA, iar în luna februarie 2017, împreună cu alți peste 15 interlopi, a fost implicat în atacul banditesc de la magazinul de piese auto „Motus Auto MG" din Stăuceni, care s-a soldat cu decesul unuia dintre atacatori, după ce proprietarul magazinului a deschis focul asupra acestora.

18.03.2026
21:11
322
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
17:59
413
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
419
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
457
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
12:19
486
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
579
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
519
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:21
499
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
17.03.2026
21:10
689
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
17.03.2026
20:31
709
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
17.03.2026
17:27
691
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Filosofie și Științe politice” în liceu
17.03.2026
15:48
802
Prognoza METEO pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea de Paștele ortodox
18.03.2026
23:51
87
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
105
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
192
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
297
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
316
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
316
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
387
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
399
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
438
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
404
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
407
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
428
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
406
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
414
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
450
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
502
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
577
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
509
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
547
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
516
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
526
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
511
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
782
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
481
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
573
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














