Marea ÎMPĂRŢEALĂ între PSRM - PD s-a finalizat, iar peste câteva zile ar putea fi semnat ACORDUL. Ce MINISTERE vor prelua democraţii şi cine le vor conduce
3991
Coaliţia dintre PSRM - PD este practic făcută, iar la sfârșitul acestei săptămâni, în ziua de vineri, sau la începutul săptămânii vitoare, cel mai probabil luni, democrații și socialiștii vor semna acordul de guvernare. Anunţul a fost făcut de fostul fruntaş al PD, actualul lider al grupului parlamentar „Pro-Moldova”, Andrian Candu, în cadrul unei emisiuni de la Tv8.
Potrivit lui Candu, discuţiile s-ar fi împotmolit din cauza partajării anumitor funcţii. Astfel, din partea democraților, Oleg Țulea ar putea fi propus la Ministerul Afacerilor Externe, Serghei Răilean la Ministerul Economiei și Infrastructurii, Nelly Berezovschi sau Igor Șarov la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, iar Alexandru Pânzari la Ministerul Apărării.
Monica Babuc ar putea pleca Ambasador la București, spune Candu. Fostul democrat a mai adăugat că PD ar putea primi, pe lângă cele patru ministere, Agenţia Servicii Publice, Agenţia Proprietăţii Publice și Agenţia Medicamentului.
Liderul „Pro-Moldova” susține că lucrurile trenează, deoarece anumite lucruri și persoane nu i-ar conveni lui Filip sau „Moscovei”.
„S-au împiedicat la doua-trei chestiuni mai tehnice, cum spun ei. Se mai discută în privința unor ministere și persoane. Se pare că Moscovei nu-i plac anumite chestiuni, ori Pavel Filip nu acceptă unele lucruri, că vrea să arate bine în fața Occidentului. Din câte înțeleg, se discută de anumite funcții, ministrul Apărării sau de la Reintegrare și anumite persoane care nu convin anumitor părți”, a menționat Candu, citat de deschide.md.
De menţionat că ieri a mai avut loc o rundă de negocieri înyre PSRM -PD, despre care au anunţat socialiştii. La puţin timp după aceasta, Ambasadorul SUA la Chişină, Dereck J. Hogan, s-a întâlnit cu Pavel Filip.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău

















