Mare Dictare Națională, de Ziua Limbii Române: MEC așteaptă în acest an de trei ori mai mulți cetățeni dornici de a celebra inedit limba română. Băncile vor fi amplasate în Piața Marii Adunări Naționale
1269
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun: „Cunoașterea și vorbirea corectă a limbii române este fundamentul identității noastre naționale”
Circa 1 500 de cetățeni de toate vârstele sunt așteptați să participe pe 31 august curent, de Ziua Limbii Române, la Marea Dictare Națională, eveniment aflat la a doua ediție.
Cele 750 de bănci în care vor scrie dictarea persoanele dornice să-și testeze competențele lingvistice vor fi amplasate în Piața Marii Adunări Naționale.
„Și în acest an vom sărbători Ziua Limbii Române desfășurând Marea Dictare Națională, care va avea loc pe 31 august, de la ora 9.00, în Piața Marii Adunări Naționale. Evenimentul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), sub egida Președinției R. Moldova, și are drept scop sărbătorirea limbii române și promovarea vorbirii și scrierii corecte în rândul tuturor cetățenilor. Cunoașterea și vorbirea corectă a limbii române este fundamentul identității noastre naționale. Este important ca fiecare cetățean să vorbească limba română corect, să scrie corect atât din respect pentru cultura noastră, cât și pentru o comunicare mai eficientă în toate domeniile vieții. Iată de ce ne dorim ca Marea Dictare Națională să adune laolaltă cât mai mulți oameni dornici să participe la acest eveniment, oameni care vor să aducă și ei, prin prezență, un omagiu limbii române”, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Toți participanții la Marea Dictare Națională vor primi la fața locului foi, pix, apă și chipiuri.
Adriana Cazacu, secretara de stat de la MEC, a precizat, în cadrul aceleiași conferințe, că dictările vor fi verificate de către o comisie extinsă, constituită din lingviști, specialiști din instituțiile de învățământ superior, reprezentanți ai MEC și alte persoane calificate.
Cei care vor avea cele mai bune rezultate la dictare urmează să fie premiați ulterior, în cadrul unui eveniment public, inclusiv cu vouchere pentru cărți, dar și seturi de cărți.
Pentru a putea participa la Marea Dictare Națională, doritorii urmează să se înregistreze pe site-ul MEC, completând un formular ce conține câteva întrebări simple pentru a putea legitima persoana.
Amintim că, dintre cele 450 de persoane care au participat la Marea Dictare Națională în anul trecut, 57 au fost apreciate cu nota 9, iar cinci - cu nota 10.
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















