Mâine, de Ziua Constituției, mai mulți tineri vor cere, la Chișinău, MODIFICAREA unui articol din Legea Supremă a R. Moldova
1989
Mâine, 29 iulie, când se împlinesc 22 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova, vor avea loc mai multe evenimente la Chișinău.
La Palatul Republicii, va avea loc, începând cu ora 9.00, ceremonia oficială dedicată celebrării Zilei Constituției, cu participarea președintelui Nicolae Timofti.
În aceeași zi, de la ora 13.00, membrii Asociației Obștești „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP) vor organiza un flashmob în fața Parlamentului.
Tinerii unioniști vor cere astfel modificarea articolului 13 din Constituție cu privire la limba de stat.
Un comunicat de presă al ODIP anunță că tinerii vor veni cu pancarte și tricoloare, transmițând mesajul că limba de stat a Republicii Moldova nu e „moldovenească”, așa cum e stipulat actualmente în Constituție, ci e româna.
„În anul 1994, Constituția Republicii Moldova a fost votată doar de deputați, nefiind votată și de către popor. Din punct de vedere juridic, este o procedură ilegală. De aceea, acum, la 22 de ani de la adoptarea Constituției, cerem repararea acestei nedreptăți și modificarea articolui 13 din Constituție, iar limba de stat să fie cea română”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele ODIP.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















