Maia Sandu despre protestele din 7 aprilie 2009: „Nici după 10 ani, nimeni dintre făptaşi nu a fost pedepsit”
1987
Revoluția din 7 aprilie 2009 le-a fost furată tinerilor și nimeni dintre făptași nu a ajuns să fie pedepsit, fiindcă s-ar afla și astăzi la putere, consideră lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu.
Președinta PAS amintește că, acum zece ani, zeci de mii de tineri s-au revoltat împotriva unui clan, condus de Voronin, care nu voia să plece de la putere, și s-au sacrificat pentru dreptate, libertate şi un viitor european.
„Revolta a fost deturnată în violenţe, urmată de o teroare fără precedent: protestatari ucişi în bătăi în toiul nopţii, oameni sechestraţi ziua în amiaza mare în plină stradă, tineri torturaţi în comisariate, „coridoarele morţii”. Atunci, oamenii au sperat în schimbare şi că jertfele nu au fost în zadar. Dar au fost minţiţi. În realitate, revoluţia le-a fost furată, iar clanul de la guvernare şi-a schimbat doar stăpânul în urma unei contrarevoluţii oligarhice. Iată de ce, nici după 10 ani, nimeni dintre făptaşi nu a fost pedepsit. Nu au fost pedepsiţi, fiindcă se află cu toţii la putere, jefuind în continuare ţara”, a scris Maia Sandu pe Facebook.
Politiciana a adăugat că ceea ce au început tinerii în 2009 trebuie dus la bun sfârșit: „Curăţarea ţării de oligarhi şi construirea unui stat liber, democratic şi prosper”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României

















