Stiri
inprofunzime.md
Președintele R. Moldova, Nicolae Timofti, a împărțit astăzi decorații mai multor foști și actuali deputați, jurnaliști, oameni de afaceri, funcționari publici.
Distincții înalte în stat au fost acordate și medicilor care au efectuat primul transplant de ficat din R. Moldova.
Astfel, cu „Ordinul Republicii” au fost decorați Vladimir Hotineanu, şef de catedră la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, tot el deputat liberal-democrat, dar și Irinel Popescu, director al Centrului Chirurgie Hepatică şi Transplant al Institutului Clinic Fundeni, România. Cei doi au fost în fruntea echipei care a efectuat operația de transplant.
Redactorul-şef al săptămânalului „Făclia”, Tudor Rusu, a fost decorat cu „Ordinul de Onoare”, iar directorul postului public de televiziune „Moldova 1”, Mircea Surdu, a devenit deținătorul Ordinului „Gloria Muncii”. Aceeași distincție le-a fost conferită viceprimarului Vladimir Coteț, deputatului PLDM Tudor Deliu, tot el lector superior la Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele R. Moldova, Iulian Proca, redactor-prezentator la Compania „Teleradio-Moldova”, Dumitru Rotaru, producător în Departamentul proiecte radio al Companiei „Teleradio-Moldova”.
Titlu de „Maestru în Artă”, i-a fost conferit producătorului general al postului de televiziune „Moldova 1”, Leonid Melnic, și regizorului-şef de la același post TV, Diana Donică.
Mai mulți deputați și jurnaliști, decorați de Timofti
Politică
14.06.2013
14:17
1095
1095
inprofunzime.md Distincții înalte în stat au fost acordate și medicilor care au efectuat primul transplant de ficat din R. Moldova.
Astfel, cu „Ordinul Republicii” au fost decorați Vladimir Hotineanu, şef de catedră la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, tot el deputat liberal-democrat, dar și Irinel Popescu, director al Centrului Chirurgie Hepatică şi Transplant al Institutului Clinic Fundeni, România. Cei doi au fost în fruntea echipei care a efectuat operația de transplant.
Redactorul-şef al săptămânalului „Făclia”, Tudor Rusu, a fost decorat cu „Ordinul de Onoare”, iar directorul postului public de televiziune „Moldova 1”, Mircea Surdu, a devenit deținătorul Ordinului „Gloria Muncii”. Aceeași distincție le-a fost conferită viceprimarului Vladimir Coteț, deputatului PLDM Tudor Deliu, tot el lector superior la Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele R. Moldova, Iulian Proca, redactor-prezentator la Compania „Teleradio-Moldova”, Dumitru Rotaru, producător în Departamentul proiecte radio al Companiei „Teleradio-Moldova”.
Titlu de „Maestru în Artă”, i-a fost conferit producătorului general al postului de televiziune „Moldova 1”, Leonid Melnic, și regizorului-şef de la același post TV, Diana Donică.
Stiri relevante
30.09.2019
15:10
14534
Prima DECLARAȚIE făcută de Nicolae Timofti, după ce Șor a afirmat că Dodon ar fi primit 3 000 000 de euro pentru ca să-l voteze președintele R. Moldova
13.10.2017
19:40
11263
FOTO // Prima apariție PUBLICĂ a fostului președinte TIMOFTI
23.12.2016
14:19
6103
Un apropiat al lui Nicolae Timofti EXPLICĂ de ce deja ex-președintele nu a fost la ceremonia de la Palatul Republicii
22.12.2016
13:46
6444
Președintele Timofti recunoaște că a GREȘIT atunci când s-a ÎMPOTRIVIT ca Vlad Plahotniuc să devină premier: „M-am ars de câteva ori foarte tare”
09.12.2016
15:24
4271
Proiectul de lege privind atribuirea unui BIROU și asistent personal lui Timofti stârnește noi CONTROVERSE: „Poate îi dăm o UNDIȚĂ și o bucată de iaz”
30.11.2016
12:01
2803
DECIS // Timofti va beneficia de un cadou GENEROS după terminarea mandatului. „E vorba de RESPECT pentru instituția prezidențială”
05.10.2016
18:04
4968
Timofti i-a conferit „Ordinul Republicii” omului supranumit „ultimul DICTATOR al Europei”
12.07.2016
18:30
2976
Întâlnire importantă la PREȘEDINȚIE. Patru ex-șefi de state au discutat cu Timofti
28.03.2016
08:33
6835
Timofti a „uns” încă un general-maior
18.02.2016
09:48
3263
FOTO // În ce IPOSTAZĂ a fost surprins președintele Timofti în avionul de pe cursa București-Chișinău
23.01.2016
12:41
2598
Timofti a SCHIMBAT componența Consiliului Suprem de Securitate
30.09.2019
15:10
13.10.2017
19:40
23.12.2016
14:19
22.12.2016
13:46
09.12.2016
15:24
30.11.2016
12:01
05.10.2016
18:04
12.07.2016
18:30
28.03.2016
08:33
18.02.2016
09:48
23.01.2016
12:41
Top stiri
12.11.2026
23:26
225
Patru militari au murit după prăbușirea unui elicopter S-70 în Turcia
12.11.2026
22:57
316
Pană la Outlook: utilizatori din întreaga lume, afectați
12.11.2026
22:15
321
Prognoza pentru 13–19 noiembrie: răcire bruscă, apoi vreme mai blândă
12.11.2026
22:13
321
Mark Rutte: Este foarte greu de spus dacă pacea în Ucraina este mai aproape
12.11.2026
21:57
327
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
357
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
395
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
492
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
400
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
478
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
440
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
552
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
433
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
457
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
460
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
465
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
525
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
468
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
460
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
576
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
528
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
524
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
448
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
12.11.2026
15:32
449
Claudiu Năsui a discutat cu ambasadorul SUA despre aprofundarea relațiilor economice
12.11.2026
15:30
528
Navele de pasageri vor fi verificate periodic, iar plecarea poate fi interzisă dacă există deficiențe
12.11.2026
15:23
457
MEC extinde măsurile pentru incluziunea educațională a copiilor romi
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















