Timofti SPARGE TĂCEREA. Oficialul spune că a „fost OBLIGAT” să-l nominalizeze pe Filip la funcția de premier
6662
Contestat în cadrul protestelor de astăzi pentru că, în termen de 24 de ore, l-a desemnat candidat la funcția de premier pe Ion Păduraru, iar apoi și-a abrogat propriul decret și l-a nominalizat pe democratul Pavel Filip, președintele Nicolae Timofti a ieșit la rampă și a spus că a fost obligat să-l propună pe omul înaintat de Vlad Plahotniuc.
Timofti a explicat contextul în care a luat decizia de a-l desemna pe Filip și a spus din ce motiv a abrogat decretul de desemnare a lui Păduraru.
„Am luat decizia de a-l nominaliza pe domnul Pavel Filip în calitate de candidat la funcția de prim ministru, ca urmare a unor elemente obiective care nu pot fi puse la îndoială din punct de vedere constituțional. Mă refer, în primul rând, la decizia domnului Ion Păduraru de a renunța la mandatul de candidat pe care i l-am acordat pe data de 14 ianuarie a.c. În urma acestei decizii, procesul de identificare a unui candidat la funcția de prim-ministru a trebuit să fie reluat”, a explicat președintele Timofti.
Din cauză că Ion Păduraru a decis peste noapte că nu mai vrea să fie cel care formează noua echipă guvernamentală, Timofti spune că a fost obligat să-l accepte pe candidatul propus de majoritatea parlamentară. „Majoritatea parlamentară constituită din 55 de deputați mi-a propus o candidatură, acea a domnului Pavel Filip, pe care am fost obligat să o accept, în virtutea Hotărârii emise la 29 decembrie 2015 de către Curtea Constituțională, care stipulează că nu există niciun motiv constituțional și democratic pentru ca președintele să nu desemneze în calitate de candidat pentru funcția de prim-ministru persoana care dispune de o majoritate parlamentară, fie ea și adversa președintelui”, se arată într-un comunicat al Președinției.
Nicolae Timofti lasă să se înțeleagă că ar fi procedat altfel, dar a fost obligat să respecte dispozițiile Curții Constituționale: „Dincolo de opiniile mele personale, sunt obligat, potrivit atribuțiilor ce-mi revin, în calitate de președinte, să respect legile țării și, în cazul de față, dispozițiile Curții Constituționale. Vă asigur că împărtășesc îngrijorarea și dorința de schimbare care persistă în societate și cred că societatea civilă trebuie să fie ascultată și luată în considerare la luarea unor decizii politice”.
Timofti a făcut și un apel la adresa majorității formate din 55 de deputați și a premierului desemnat. „Să țineți cont, în procedura de întocmire a programului de activitate și listei guvernului, precum și în cea de votare a guvernului în parlament, de pozițiile civile din țara noastră și de opiniile cetățenilor. În ceea ce privește protestele de stradă, am dispus ca organele de menținere a ordinii publice să asigure securitatea tuturor cetățenilor, precum și dreptul oamenilor la întruniri și la libera exprimare, astfel încât să fie excluse abuzurile și depășirea cadrului legal”, mai spune Nicolae Timofti.
30.06.2026
14:02
25.03.2026
11:36
18.02.2026
10:09
06.01.2026
12:39
31.12.2025
14:18
15.12.2025
14:27
30.10.2025
13:08
02.10.2025
11:58
25.09.2025
16:23
25.09.2025
11:11
17.07.2026
15:01
17.07.2026
14:56
17.07.2026
14:42
17.07.2026
14:40
17.07.2026
14:38
17.07.2026
14:33
17.07.2026
14:26
17.07.2026
14:20
17.07.2026
14:17
17.07.2026
14:15
17.07.2026
14:13
17.07.2026
14:03
17.07.2026
13:56
17.07.2026
13:55
17.07.2026
13:51
17.07.2026
13:50
17.07.2026
13:42
17.07.2026
13:31
17.07.2026
13:05
17.07.2026
10:56
17.07.2026
10:26
17.07.2026
09:50
17.07.2026
09:07
17.07.2026
08:28
17.07.2026
08:04
MEC caută soluții la Otaci pentru creșterea accesului copiilor romi la educație și prevenirea abandonului școlar
Ebola se extinde în ritm record în Congo: epidemie fără precedent, fără vaccin și cu mii de cazuri și sute de morți
Ancheta privind moartea adolescentului de 14 ani, legată de un challenge TikTok, va fi redeschisă după victoria mamei la Înalta Curte
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, s-a întâlnit cu șeful Biroului de Cooperare al Elveției la final de mandat în Republica Moldova


















