Autoritățile declară RĂZBOI benzinăriilor din R. Moldova, care AMĂGESC șoferii la pompă. „Mașinile-capcană” vor verifica calitatea carburanților și dacă cantitatea de combustibil turnată în rezervor corespunde cu cea achiziționată
4865
Inspectoratul de Stat pentru Protecția Consumatorilor a început să efectueze controale-surpriză cu „autoturisme-capcană” la benzinării, cu scopul de a evalua calitatea carburanților corespunde standardelor și a stabili dacă acea cantitate de combustibil turnată corespunde cu cea achiziționată.
Aceste „controale-surpriză” sunt posibile datorită unor amendamente propuse de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și deputatul Radu Marian.
„Mașina-capcană reprezintă un proiect dezvoltat de Inspectorat, în coordonare cu ministerul. În mașină este încorporat un sistem de măsurare care determină cantitatea volumului turnat în recipientul ascuns, dar și alți indicatori”, a explicat deputatul Radu Marian.
Potrivit lui, grație acestui mecanism au fost deja constatate primele încălcări, inclusiv:
-utilizarea distribuitoarelor de combustibil deteriorate (altele în mod intenționat) pentru a regla doza de combustibil livrată consumatorilor și ai înșela, în scopul acumulării rezervelor de produse petroliere și ulterior să fie vândute în condiții ilegale, pentru a se eschiva de la plata impozitelor.
-au fost depistate produse petroliere neconforme, cu conținut de apă sau care nu corespunde cerințelor de calitate. Din patru agenți economici la trei s-au depistat neconformități: -170 ml la 10 litri, -80ml și respectiv -70 ml la 10 litri de combustibil, ce depășește norma legală de +-0,5% .
-au fost constatate cazuri în care produse petroliere aditive (care se vând la un preț mai mare) sunt de fapt produse standard.
Inspectoratul recomandă ca toți cetățenii cărora le-au fost încălcate drepturile în calitate de consumator să apeleze la Telefonul Consumatorului 022 51 51 51 și să prezinte probe concludente (audio, video și locația stației PECO), pentru a proba încălcările și de a atrage la răspundere persoanele vinovate.
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”















