„M-am umplut de nervi, am adormit pe la 1:30”. Precizările premierului Ciolacu după ce a văzut știrea cu manualele în „limba moldovenească”: „Nu mai există „limba moldovenească” pe teritoriul R. Moldova”
1720
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, potrivit înţelegerilor convenite cu autorităţile de la Kiev, Ucraina a recunoscut limba română ca limbă oficială a minorităţii române pe teritoriul său, adăugând că implementarea totală a deciziilor în acest sens este îngreunată, momentan, de faptul că ţara vecină este în război.
El a fost întrebat, miercuri seară, la Antena 3 CNN, despre faptul că în Ucraina au apărut manuale şcolare în „limba moldovenească”, în condiţiile în care, anterior, a existat un anunţ oficial, după şedinţa comună a guvernelor român şi ucrainean de la Kiev, din luna octombrie, potrivit căruia se renunţă la limba moldovenească şi este recunoscută limba română ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina, potrivit Agerpres.
„Haideţi să spunem tot adevărul. În momentul în care prim-ministrul Ucrainei, Denis Şmihal, a venit la Bucureşti, am avut discuţia în ceea ce priveşte „limba moldovenească” şi am stabilit ca şi prioritate în agenda românească. Agenda ucraineană avea alte priorităţi. M-am întâlnit cu preşedintele Zelenski la Atena, când am avut întâlnirea cu prim-ministrul Mitsotakis, cu premierul Bulgariei, şi cu preşedinta Comisiei Europene, unde am avut o discuţie şi mi-a spus: ştiu, mi-a spus Denis de această problemă (...) n-am nicio problemă, nu e o prioritate pentru mine, înţeleg, în schimb, contextul, mai mult că R. Moldova şi ea şi-a schimbat, nu mai există „limba moldovenească” pe teritoriul R. Moldova, e numai limba română. Când am plecat cu colegii mei din Guvern şi am avut şedinţa comună de guvern, la mijlocul şedinţei comune de guvern, cu noi la masă au venit toţi miniştrii ucraineni, au ţinut şedinţă de guvern şi au legiferat prin decizia guvernului că limba oficială pe teritoriul Ucrainei este limba română. Pe urmă a intrat să fie pus în aplicare", a afirmat Marcel Ciolacu.
El a explicat în continuare că Ucraina este o ţară în război.
„Noi vorbim de o Ucraină în război. (...) Aseară m-am umplut de nervi, am adormit pe la 1:30. Am sunat şi în Ucraina, cum era normal. Am pus şi consilierul de politică externă să dea telefoane să vadă ce se întâmplă (...). Şi am aflat adevărul. Acele manuale fuseseră date la tipărit. Repet, vorbim de o ţară în război, pe o anumită zonă. Unele au fost modificate, dar Ucraina a recunoscut oficial", a mai declarat Ciolacu.
Întrebat dacă, din cele arătate, concluzia este că e vorba de „o problemă logistică faptul că nu au putut să tipărească manuale noi", premierul a confirmat: „Normal".
Pentru a-şi întări spusele, acesta a adăugat, cu referire la decizia guvernanţilor de la Kiev privind recunoaşterea limbii române: „Avem toate documentele".
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















