LOVITURĂ pentru democratul Țuțu. Sentința de achitare a acestuia, CONTESTATĂ: „Am cerut detenție pe viață”
10577
Sentința de achitare a deputatului democrat Constantin Țuțu, dictată pe 13 mai curent în dosarul omorului lui Alexei Veretca lângă un restaurant din Orhei în primăvara anului 2012, a fost contestată de avocatul familiei Veretca.
„Am cerut, din numele părții vătămate Tatiana Veretca, să fie clasată sentința primei instanțe și să fie emisă o nouă sentință de condamnare a tuturor inculpaților cu stabilirea pedepsei – detenție pe viață”, a declarat avocatul Roman Zadoinov pentru TV7.
Potrivit lui Zadoinov, nici Ion Corcodel, care și-a asumat vina în cazul omorului, nu este în arest, deși a primit opt ani de închisoare. Avocatul familiei Veretca afirmă că el are doar interdicția de a părăsi țara până la intrarea în vigoare a acestei hotărâri.
Amintim că, pe 20 martie curent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a comunicat Guvernului Republicii Moldova cererea pe cauza Veretca și a cerut ca, în termen de două luni, agentul guvernamental să prezinte observații cu privire la dosarul omorului lui Alexei Veretca.
Curtea a solicitat Guvernului să prezinte întregul dosar penal pentru examinare, să dea explicații cu privire la scoaterea de sub urmărire penală a trei inculpați care au participat la acel atac armat, inclusiv deputatul Constantin Țuțu, argumente și a informații de ce procesul penal s-a desfășurat în spatele ușilor închise, fără accesul părților vătămate și, contrar prevederilor art. 2 al CEDO, care prevede necesitatea efectuării unei anchete efective a tuturor circumstanțelor din dosar, de ce judecătorul de instrucție care a examinat încetarea urmăririi penale în privința acestor inculpați nu a informat părțile în proces despre această examinare, de ce judecătorul de instrucție a ascuns de la participanții la proces data, locul și ora examinării acestui subiect în ședința de judecată, de ce nu a expediat părților la proces copia încheierii pe care a emis-o privind scoaterea de sub urmărire penală a trei inculpați.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















