LOVITURĂ DURĂ pentru DNA. Lupta cu corupția ar putea fi TORPILATĂ
2659
enational.ro SRI nu mai poate face interceptări în dosare penale, a constatat Curtea Constituţională din România, pentru că nu este organ de urmărire penală. Decizia se aplică inclusiv dosarelor aflate în curs de soluţionare. Pentru a aplica decizia, DNA susţine că are nevoie să îşi creeze propria structură de specialitate pentru care are nevoie de 130 de poliţişti detaşaţi şi peste 10 milioane de euro.
Direcția Națională Anticorupție a anunțat, după publicarea motivării CCR privind interceptările, că are nevoie de aproximativ 10,4 milioane de euro și de 130 de polițiști pentru a putea desfășura activități de supraveghere tehnică.
Decizia se va aplica pentru cauzele aflate deja pe rolul instanțelor, se arată în motivarea publicată azi de Curtea Constituțională. Pe de altă parte, dosarele care au fost deja soluționate nu sunt afectate, potrivit motivării.
„Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-de, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată”, precizează judecătorii constituționali.
SRI nu e organ de cercetare penală, nu poate organiza interceptări, se mai arată în motivare.
„Dispoziţiile Codului de procedură penală nu precizează exact care sunt organele care intră în categoria „altor organe specializate ale statului”, dar care, totuşi, pot efectua supravegherea tehnică, conform art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, alături de procuror, de organele de cercetare penală şi de lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei. Se susţine că sintagma criticată dă posibilitatea Serviciului Român de Informaţii să efectueze acte de procedură în cadrul procesului penal, prin interceptarea şi înregistrarea de convorbiri în cauzele penale. Se arată că aceste serviciile secrete ale statului nu sunt organe de urmărire sau de cercetare penală, nefiind prevăzute, ca atare, în Codul de procedură penală”, se arată în motivare.
Curtea Constituțională mai arată că nicio reglementare legislativă, în afară de Codul de Procedură Penală, nu stipulează expres competența unui organ al statului, în afara celor de urmărire penală, de a face supraveghere tehnică.
„Curtea apreciază că reglementarea în acest domeniu nu poate fi realizată decât printr-un act normativ cu putere de lege, iar nu printr-o legislație infralegală, respectiv acte normative cu caracter administrativ, adoptate de alte organe decât autoritatea legiuitoare, caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate”, se mai arată în motivare.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















