Locuitor din Copăceni: „Tătăl meu l-a cunosct pe Adrian Păunescu”
2052
ICR Chișinău
După aproape doi ani de așteptări și construcții, complexul Casa memorială „Adrian Păunescu” din satul Copăceni, raionul Sângerei, a fost inaugurat în această săptămână, după renovarea casei în care poetul român și-a petrecut primii ani de viață, până la plecarea familiei în România, în 1944, din cauza revenirii Armatei Roșii.
La evenimentul de deschidere a complexului au venit mai multe nume notorii din domeniile culturii, științei și politicului, de pe ambele maluri ale Prutului.

Potrivit nordnews.md, în jurul gardului din fața curții casei părinteștii, reconstruită cu aproape 70 de mii de euro, s-a adunat și un grup de sătenii curioși. Deși îl cunosc pe Adrian Păunescu grației operei sale, puțin dintre băștinași au reușit să-și amintească vreun vers scris de poet.
Locuitoare a satului Copăceni: Am venit să privim cum se deschide casa lui Adrian Păunescu. Cu părere de rău, puține cunosc. Dar am reuși să vizitez casa și biblioteca.
Locuitor din satul Copăceni: Tătăl meu l-a cunosct pe Adrian Păunescu, pentru că tatăl lui a avut dugheană la noi în sat, iar tatăl meu a lucrat la el și l-a purtat în brațe și pe Păunescu. De Păunescu ca poet am auzit pentru prima la radio, de la cenaclul „Flacăra”. Mi-a plăcut și-l ascultam.
Localnică ce a venit cu nepoții la deschiderea casei memorial: Îmi place cântecul „Galbenă gutuie” pe care îl cânt și acasă. Galbenă gutuie,/Dulce, amăruie,/Lampă la fereastră/ Toată iarna noastră!
Casa regretatului poet român Adrian Păunescu a fost renovată cu suportul asociației Euroregiunea Siret-Prut-Nistru care a cumpărat locuința. Casa are două odăi despărțite de un coridor. În ele se află o expoziției întreagă cu volumele de poezie ale poetului, fotografii cu Adrian Păunescu în diferite perioade ale activității sale literare, covoare moldovenești, peretare, dar și câteva elemente de mobilier de la mijlocul secolului XX.
La festivitatea de deschidere a casei memoriale „Adrian Păunescu” au venit, scriitorii Nicolae Dabija, Valeriu Matei și actorul Nicolae Jelescu, care au mărturisit cum l-au cunoscut pe fondatorul cenaclurilor „Flacăra” și „Totuși, Iubirea”.

„Noi îi suntem datori lui Adrian Păunescu. Cu cântecele lui, cenaclul „Flacăra”, noi ne-am obținut porția noastră de libertate”, a declarat poetul Nicolae Dabija.
„Fiind invitat în 1988 de Uniunea Scriitorilor din România, eu cu Ioan Alexandru într-o seară am stat la o discuție o noapte întreagă de poezie și de dialog. Îl știam și urmăream cenaclul „Flacăra” atunci”, a povestit directorul Institutului Cultural Român de la Chișinău, Valeriu Matei.
Inițiatorul renovării casei părinteși a lui Adrian Păunescu, este fostul președinte a consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma.
Mircea Cosma, fostul președinte a Consiliului Județean Prahova a declarat: „Veți găsi aici toate eforturile și toate zbaterile și nesimțirea lui Cioloș, care a anulat Hotărârea de Guvern dată de Ponta pentru cumpărarea acestei case. Deși avem conducători nevolnici în Basarabia și în România sub vremuri. Sunt oameni slabi fără curaj. Noi am reușit acel efort de a aduce România și aici. Eu am făcute personal 32 de busturi și statui aici. Începând cu Matei Basarab și sfârsind cu Nicolae Iorga”.
În cei 67 de ani de viață, Adrian Păunescu a publicat peste 50 de cărți, în majoritate volume de versuri, care au fost editate într-un tiraj record de peste un milion de exemplare.
Adrian Păunescu a fost un poet, critic literar, eseist, director de reviste, autor publicist, textier, scriitor, traducător și om politic român. S-a născut la 20 iulie 1943, Copăceni. Inima poetului a încetat să mai bată la 5 noiembrie 2010, la Spitalul Floreasca din București. Deși s-a născut la Copăceni, Adrian Păunescu și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în localitatea Bârca din județul Dolj, România, acolo unde a plecat împreună cu familia.
Asociația Euroregiunea Siret-Prut-Nistru reunește 30 de raioane din cele 32 ale Republicii Moldova, Municipiul Bălți, Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia și 4 județe din România (BISTRIȚA-NĂSĂUD, IAȘI, PRAHOVA și VASLUI ). A fost constituită în anul 2005, ca persoană juridică română, cu sediul în municipiul Iași.
23.04.2026
23:55
335
Șeful propus de Trump pentru agenția americană de securitate cibernetică CISA își retrage candidatura, instituția rămâne fără conducere permanentă
23.04.2026
23:40
445
Moldova și Regatul Unit întăresc cooperarea economică și strategică la a 5-a reuniune a Dialogului Strategic de la Londra
23.04.2026
23:04
400
OpenAI lansează GPT-5.5, noul model de inteligență artificială care apropie compania de „superaplicația” AI unificată
23.04.2026
21:47
456
ULTIMA ORĂ // Halterofilul Marin Robu cucerește AURUL european și stabilește un nou record continental
23.04.2026
20:29
494
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
23.04.2026
20:01
470
X renunță la funcția Communities din cauza utilizării reduse și a exploziei de spam, mizând pe group chat și cronologii personalizate
23.04.2026
17:48
508
Greva anunțată la Samsung riscă să agraveze criza globală de cipuri de memorie
23.04.2026
17:44
595
Tesla renunță la pachetul salarial interimar de 29 de miliarde pentru Musk după restabilirea mega-recompensei de 56 de miliarde de dolari
23.04.2026
17:18
587
ULTIMA ORĂ // Proiect de importanță NAȚIONALĂ. În pofida crizei politice, Guvernul României declanșează exproprierile pentru linia electrică Suceava – Bălți
23.04.2026
16:30
549
Criza globală de GPU se adâncește: vânătorii de galaxii cu inteligență artificială sufocă resursele universităților
23.04.2026
23:55
304
Șeful propus de Trump pentru agenția americană de securitate cibernetică CISA își retrage candidatura, instituția rămâne fără conducere permanentă
23.04.2026
23:40
415
Moldova și Regatul Unit întăresc cooperarea economică și strategică la a 5-a reuniune a Dialogului Strategic de la Londra
23.04.2026
23:04
374
OpenAI lansează GPT-5.5, noul model de inteligență artificială care apropie compania de „superaplicația” AI unificată
23.04.2026
21:47
434
ULTIMA ORĂ // Halterofilul Marin Robu cucerește AURUL european și stabilește un nou record continental
23.04.2026
20:29
475
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
23.04.2026
20:01
449
X renunță la funcția Communities din cauza utilizării reduse și a exploziei de spam, mizând pe group chat și cronologii personalizate
23.04.2026
17:48
493
Greva anunțată la Samsung riscă să agraveze criza globală de cipuri de memorie
23.04.2026
17:44
577
Tesla renunță la pachetul salarial interimar de 29 de miliarde pentru Musk după restabilirea mega-recompensei de 56 de miliarde de dolari
23.04.2026
17:18
570
ULTIMA ORĂ // Proiect de importanță NAȚIONALĂ. În pofida crizei politice, Guvernul României declanșează exproprierile pentru linia electrică Suceava – Bălți
23.04.2026
16:30
532
Criza globală de GPU se adâncește: vânătorii de galaxii cu inteligență artificială sufocă resursele universităților
23.04.2026
15:53
524
Furnizori de supraveghere, prin companii „fantomă”, acuzați că abuzează de accesul la rețelele telecom globale pentru a spiona și localiza utilizatori de telefonie mobilă
23.04.2026
15:10
576
Meta le permite părinților să vadă ce discută adolescenții lor cu Meta AI pe Facebook, Messenger și Instagram
23.04.2026
13:27
637
„Hexagonul Facultăților de Drept” reunește la Chișinău 200 de studenți din Republica Moldova și România
23.04.2026
12:55
608
Reguli noi pentru școlile private: sistem unitar de autorizare, acreditare și certificare a calității
23.04.2026
11:10
763
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
703
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
23.04.2026
10:40
687
PERCHEZIȚII // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
23.04.2026
08:26
644
Piața aplicațiilor din India explodează, dar grosul banilor ajunge la giganții globali
23.04.2026
08:00
800
Horoscopul zilei 23.04.2026
23.04.2026
03:29
807
Tesla își urcă investițiile la 25 de miliarde de dolari pentru 2026, pariază masiv pe AI, roboți și Optimus
23.04.2026
02:50
807
Elon Musk recunoaște că milioane de șoferi Tesla au nevoie de upgrade hardware pentru adevăratul Full Self-Driving
23.04.2026
02:29
816
Google transformă Workspace într-un „intern” digital: noul Workspace Intelligence automatizează munca de birou cu Gemini
23.04.2026
00:21
897
Veniturile Tesla urcă în T1 pe fondul vânzărilor de mașini electrice și al boomului de abonamente FSD, în pofida livrărilor sub așteptări
23.04.2026
00:09
874
SpaceX își întărește profilul de gigant AI: cum a blocat finanțarea de 2 miliarde a Cursor cu o ofertă de preluare de 60 de miliarde de dolari
22.04.2026
23:27
709
Misiunea Artemis II demonstrează că internetul spațiu–Pământ prin laser poate fi extins ieftin la scară globală
Șeful propus de Trump pentru agenția americană de securitate cibernetică CISA își retrage candidatura, instituția rămâne fără conducere permanentă
Moldova și Regatul Unit întăresc cooperarea economică și strategică la a 5-a reuniune a Dialogului Strategic de la Londra
OpenAI lansează GPT-5.5, noul model de inteligență artificială care apropie compania de „superaplicația” AI unificată
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














