Litvinenco îl acuză pe Dodon de „AMNEZIE”: „Dodon uită că, între 9 martie și 9 iunie 2019, nu a înaintat niciun candidat la funcția de prim-ministru. Timp de aproape trei luni”
2461
Deși nu a numit timp de trei luni un premier în 2019, fostul președinte Igor Dodon îi cere Maiei Sandu să desemneze cât mai rapid un premier, pentru că socialiștii nu-și doresc alegeri parlamentare anticipate.
De această părere este Sergiu Litvinenco, deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care îl acuză pe Igor Dodon de „amnezie”, după ce a anunțat astăzi un ultimatum pentreu președinta Maia Sandu - să desemneze un candidat la funcția de prim-ministru până la 1 februarie curent.
„În primul rând, Dodon și socialiștii par să aibă amnezie, or exact aceleași teze și declarații demagogice le-au folosit în luna decembrie 2015. Exact ca și acum, Dodon și socialiștii trâmbițau atunci că președintele țării ar fi obligat să înainteze candidatul la funcția de prim-ministru în X zile, că altfel președintele ar uzurpa puterea în stat, că mergem la Curtea Constituțională cu acest lucruri, că altfel scoatem lumea în stradă etc. Curtea Constituțională le-a răspuns atunci socialiștilor prin Decizia nr.13 din 16 decembrie 2015, trimițându-i la plimbare. Încă o data repet: exact aceleași întrebări au fost înaintate atunci de chiar Igor Dodon prin sesizarea nr.58b/2015.
În al doilea rând, Dodon se pare că uită că între 9 martie 2019 și 8 iunie 2019, fiind președinte al Republicii Moldova, nu a înaintat niciun candidat la funcția de prim-ministru. Timp de trei luni aproape. Și nu doar că nu a înaintat niciun candidat, dar chiar a și mers la Curtea controlată de Plahotniuc pentru a-și „constituționaliza” inacțiunea. Și Curtea lui Plahotniuc, desigur, i-a făcut pe plac lui Dodon, or atunci cei doi erau un tot întreg”, a reacționat Litvinenco pe Facebook.
În opinia deputatului, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat atunci, de această dată vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.
„Indiferent că Dodon și socialiștii nu le doresc nici în ruptul capului. Pentru că noi, spre deosebire de ei, ținem la oameni și la promisiunile date lor – de a curăța Parlamentul de hoți și tâlhari și de a avea în Legislativ oameni care se gândesc la cetățeni și nu la propriul buzunar”, a încheiat deputatul PAS.
„Dacă Maia Sandu nu va acționa conform Constituției, atunci ne rezervăm dreptul la proteste în masă în fața Președinției. Vom protesta împotriva uzurpatorilor. Sunt convins că mii de oameni, în frunte cu mine, vom veni la proteste”, a amenințat astăzi liderul socialiștilor, Igor Dodon.
30.10.2026
12:39
30.10.2026
12:26
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
22:03
29.10.2026
21:55
29.10.2026
19:54
29.10.2026
19:53
29.10.2026
19:20
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
















