Lipsă acută de profesori în școli și îmbătrânire a sistemului de învățământ, dar unii directori NU vor să accepte specialiști tineri: Număr mare de absolvenți de la Pedagogie care au acceptat în acest an să meargă să predea în școli
1692
Numărul absolvenților de la Pedagogie, care au acceptat în acest an repartizările Ministerului Educației și Cercetării, este cu 15% mai mare decât cel din anul trecut.
Până în prezent, 407 de tineri au semnat contracte, iar numărul lor ar putea crește, a declarat astăzi ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
„Față de anul 2023, vedem o creștere cu 15% și, totodată, o creștere de 35% față de media pe ultimii cinci ani. Putem afirma cu certitudine că este tot mai atractiv pentru studenții de la Pedagogie să meargă să lucreze în sistemul nostru educațional”, a afirmat ministrul.
Dan Perciun crede că măsurile luate în ultimii ani în domeniul educației, inclusiv dublarea bursei la Pedagogie, până la 3 460 de lei, majorarea de la 120 de mii la 200 de mii a indemnizației unice pentru absolvenții care merg în școlile din teritoriu, investițiile de 2,7 milioane de dolari în infrastructura colegiilor pedagogice și de 10,4 milioane de dolari în universitățile pedagogice, au contribuit la sporirea atractivității profesiei de pedagog.
În pofida acestui fapt, anul școlar 2024 - 2025 va începe cu aproape 1 900 de profesori lipsă.
„Solicitarea de tineri specialiști a fost mai mare decât am putut noi acoperi, dar este o dinamică pozitivă și sperăm ca la anul viitor să putem oferi și mai multe cadre didactice tinere. (...) Locurile vacante vor fi acoperite, ca și până acum, printr-o suprasarcină pentru profesorii care sunt în sistem. Nu este o noutate pentru nimeni că avem profesori care predau pe o normă și jumătate și, de regulă, așa se rezolvă problema. Trebuie să recunoaștem, totodată, că avem și un scepticism în rândul anumitor directori, când vine vorba de repartizarea tinerilor. Noi am avut situații în acest an când a trebuit să le explicăm directorilor că este important să accepte ca un tânăr să vină în instituție, chiar dacă aveau loc vacant, ei preferând să realoce acele ore profesorilor existenți”, a afirmat ministrul Educației și Cercetării.
Dan Perciun a adăugat că îmbătrânirea efectivului de profesori reprezintă o provocare, dar în prezent ar fi imposibil să ne descurcăm fără cadrele didactice aflate la pensie, dar care continuă să predea în școli.
„Trebuie să fim foarte recunoscători acestora, pentru că ei continuă, în pofida vârstei, să activeze în sistem și să acopere necesarul de ore. Ne-ar fi extrem de complicat, probabil imposibil, să reușim să oferim servicii educaționale fără implicarea plenară a acestor oameni care și-au dedicat viața educației. În același timp, într-adevăr, îmbătrânirea sistemului este o provocare și nu întâmplător punem accent tot mai mare pe atragerea tinerilor”, a punctat ministrul Perciun.
Ministrul Educației și Cercetării a dat asigurări că autoritățile vor depune eforturi pentru majorarea salariilor angajaților din sistemul educațional, va acoperi financiar cursurile de perfecționare a cadrelor didactice, va continua să elimine birocrația și să crească prestigiul profesiei de pedagog.
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















