Stiri
Replicile acide între aleșii poporului au curs gârlă și în ședința de azi a Parlamentului.
Mărul discordiei a fost propunerea liberalilor reformatori ca deputata Corina Fusu să fie revocată din funcția de copreședinte al Comitetului Parlamentar de Cooperare R. Moldova - Uniunea Europeană, iar în locul acesteia să fie numit liberalul reformator Ion Hadârcă, care de altfel este și liderul liberalilor „răzvrătiți”.
Solicitarea acestora a trezit nemulțumirea liberalilor care nu au ezitat să-i facă cu ou și cu oțet pe colegii reformatori.
Liberalul Gheorghe Brega l-a numit pe Ion Hadarca trădător, iar pe ceilalți reformatori - mâncători de ghindă. „V-ați culcat sub stejar și mâncați ghinda nu doar cea din copac, dar și cea de pe jos, cea stricată. Să vedeți că o să aveți nu numai hemoroizi, dar și ghemoroi. Mai aveți un pic de respect. Ați ajuns de râsul oamenilor”, a menționat Gheorghe Brega.
Nu a fost prea ales la cuvinte nici liberalul Mihai Ghimpu. A aruncat cu săgeți nu numai în colegii liberali, dar și în liberal-democrați. Mustrată de acesta a fost deputata Ana Guțu, căreia i-a spus că „a fost adusă în sac în partid și că ar trebui să-i fie rușine de ceea ce face”.
„Da tu, măi, taci acolo!”, i s-a adresat Mihai Ghimpu liberal-democratului Ion Butmalai care a vrut să intervină în timp ce Ghimpu își lua la rost colegii de partid. În replică, Butmalai a cerut ca acesta să fie scos din sala de ședințe a Parlamentului.
Și pentru că luarea de cuvânt a lui Ghimpu a picat la ora 13.00, liberalul nu a ezitat să amintească și de ora când liderul PLDM, Vlad Filat, a denunțat acordul de constituire a AIE 2 - ora 13.00.
„La ora 13.00, pe Ghimpu il apucă damblaua”, a replicat președintele fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț.
„Haideți să dăm dovadă de inteligență, că ne aude o țară întreagă”, i-a îndemnat pe cei doi președintele Parlamentului, Igor Corman.
Ca să liniștească spiritele, liberalul Valeriu Munteanu a solicitat o pauză, care însă nu a fost susținută de plen.
După scandal, inițiativele liberalilor reformatori au fost adoptate cu majoritatea voturilor deputaților prezenți în sală.
Galina Munteanu
Liberalii s-au „luat de cap” în ședința Parlamentului
Politică
13.06.2013
14:11
1678

Stiri relevante
05.03.2024
13:40
2312
DEZVĂLUIRI // Rusia intenționează să provoace o CRIZĂ POLITICĂ de proporții la Chișinău. Mai mulți DEPUTAȚI, aleși locali, dar și politicieni proeuropeni vor fi ademeniți cu MILIOANE de dolari. Kremlinul pregătește un candidat UNIC la prezidențiale
24.02.2023
11:16
2377
DOC // Parlamentul R. Moldova îi cere Rusiei să înceteze imediat RĂZBOIUL din țara vecină și să se retragă de pe întreg teritoriul recunoscut la nivel internațional al Ucrainei. Deputații BeCS nu au semnat DECLARAȚIA
16.02.2023
13:39
3850
VIDEO // Premierul Recean este îndemnat să sisteze de URGENȚĂ activitatea celor patru întreprinderi MILITARE rusești, care ar produce pe teritoriul R. Moldova componente și subcomponente pentru muniții, RACHETE și avioane
03.02.2023
12:13
4928
DECLARAȚIE // „Corpul diplomatic rusesc de la Chișinău, care numără 200 de angajați, trebuie să fie REDUS drastic la doi-trei diplomați, iar întreprinderile militare deținute de Rusia pe teritoriul R. Moldova – NAȚIONALIZATE”
09.11.2022
10:28
3304
Liderul CUB insistă pe „SUGRUMAREA clicii separatiste” de la Tiraspol: „Supraviețuirea regimului este pentru noi o amenințare de MOARTE, iar criza energetică este o ocazie de a aplica planul B”
22.04.2021
15:12
80235
Starea de URGENȚĂ ar putea fi ANULATĂ în câteva zile, iar Maia Sandu va putea semna decretul de DIZOLVARE a Parlamentului
16.04.2021
15:23
3945
Cel mai mare furnizor de ENERGIE electrică din R. Moldova DESFIINȚEAZĂ inițiativa PSRM de a acorda compensații la plata energiei electrice: „Poate fi AFECTAT întreg sectorul energetic. Consumatorul oricum va trebui să plătească ulterior...”
30.06.2020
11:00
5810
Socialiștii anticipează noi PLECĂRI din fracțiune? PSRM propune DIZOLVAREA de urgență a Parlamentului R. Moldova
18.06.2020
17:57
5625
Octavian Țîcu, un nou DISCURS în Legislativ: „Unicul rol ISTORIC al actualului Parlament este ÎNLĂTURAREA lui Dodon. E nevoie de un guvern de URGENȚĂ NAȚIONALĂ, care să pregătească terenul pentru prezidențiale și parlamentare anticipate”
17.06.2020
10:36
3924
Acuzații DURE din tabăra Platformei „DA” la adresa PAS: „Aliații noi susțin că anume PD este factorul de care depind (90%) înțelegerile politice între PAS și DA, de parcă PD ar fi trecut deja filtrele PAS, devenind brusc cel mai curat...”
15.06.2020
11:00
5382
Ion Chicu știe deja cine este potențialul viitor PREMIER al R. Moldova

Top stiri
21.12.2025
18:17
386
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
514
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
521
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
673
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
682
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
611
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
698
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
805
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1160
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
761
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
951
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
824
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1066
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
946
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
939
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
934
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
998
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
912
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1190
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1135
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
980
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1027
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
1013
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1384
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
1187
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
954
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025

Actualitate
Parteneri
Social
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi