Legea din cauza căreia R. Moldova a ratat DOUĂ MILIOANE de euro de la UE a fost votată în prima lectură
1378
Proiectul de lege cu privire la Procuratură, avizat anterior de Comisia de la Veneția, a fost votat astăzi în primă lectură.
Pentru acest proiect de lege și-au dat votul 38 de deputați liberal-democrați și democrați. În total, la ședință au participat 67 de legislatori, comuniștii nefiind prezenți în plenul Parlamentului.
Liderul liberalilor Mihai Ghimpu a acuzat că în mod special nu au venit azi comuniștii la ședință, pentru ca legea să fie votată de majoritatea deputaților prezenți, dar „Europa și societatea nu vor așa”.
Spicherul Andrian Candu a răspuns că acest proiect a fost elaborat timp de trei ani, a fost avizat de Comisia de la Veneția, ieri în Parlament au avut loc dezbateri pe marginea proiectului de lege și nu vede o problemă ca să fie votat în prima lectură cu simpla majoritate a deputaților prezenți.
Menționăm că Legea cu privire la Procuratură urma să fie aprobată încă în toamna anului 2014, în conformitate cu strategia de reformare a justiției, iar din cauza faptului că acest lucru nu s-a întâmplat, R. Moldova a ratat două milioane de la Uniunea Europeană destinate acestei reforme.
Proiectul de lege cu privire la Procuratură prevede instituirea Inspecției procurorilor aflată în subordinea procurorului general, Adunării Generale a Procurorilor, care va fi mecanismul de autoadministrare, și Consiliul Superior al Procurorilor, care va fi persoană juridică, cu buget propriu și, prin urmare, independent.
Totodată, vor fi create trei Colegii: de evaluare; de disciplină și etică; și de carieră și selecție a procurorilor.
Proiectul de lege prevede păstrarea procuraturilor teritoriale și două procuraturi specializate, una dintre ele fiind Procuratura Anticorupție.
Același document conține o nouă modalitate de alegere a procurorului general. Dacă în prezent acesta este votat de Parlament la propunerea spicherului, potrivit noilor norme acesta ar urma să fie ales prin concurs public de către Consiliul Superior al Procurorilor, iar candidatura desemnată va fi propusă șefului statului pentru a semna decretul de numire în funcție a procurorului general.
Dacă șeful statului va refuza, același Consiliu, cu votul a cel puțin două treimi din membri, unde vor fi și reprezentanți ai societății civile, va putea propune repetat candidatura și președintele țării va fi nevoit să emită decretul.
Același document prevede și majorarea salariilor procurorilor începând cu anul viitor.
Cu referire la acest subiect, deputații au declarat ieri că este necesar de a fi modificată Constituția, unde este indicat faptul că procurorul general este numit de Parlament. Pentru modificarea Constituției, însă, este nevoie de votul a cel puțin două treimi din deputați.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















