LEGE adoptată // Hărțuirea sexuală și cea psihologică, în public sau în privat, pedepsite cu amendă
2845
sursa: google.ro Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat marţi, cu 214 voturi „pentru”, opt voturi „împotrivă” şi zece abţineri, un proiect de lege pentru modificarea legii 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, care prevede că hărţuirea psihologică şi hărţuirea stradală se pedepsesc cu amendă contravenţională cuprinsă între 3.000 şi 10.000 de lei.
Astfel, după alineatul 1 al articolului 6 din acuala lege 202/2002 s-a adăugat următoarea prevede: „Se interzic comportamentele de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică atât în public, cât şi în privat”.
Printre altele, discriminarea pe bază de sex sau prin utilizarea de către angajator a unor practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legătură cu relaţiile de muncă, discriminarea pe bază de maternitate a femeilor gravide sau care alăptează şi hărţuirea sexuală se pedepsesc cu amendă contravenţională cuprinsă între 3.000 şi 10.000 de lei.
În forma iniţială adoptată de Senat, amenda contravenţională era cuprinsă între 3.000 şi 100.000 de lei.
O altă modificare arată că aceste contravenţii pot fi constatate de Ministerul de Interne, prin Poliţia Română, Jandarmerie, Poliţia Locală şi Poliţia de Frontieră.
„Sper ca aceste lucruri să se schimbe odată cu intrarea în vigoare a acestei legi. Zi de zi, femeile din România sunt agresate şi umilite prin hărţuire – sub toate formele sale – inclusiv în şcoli şi universităţi, la locul de muncă, pe stradă, în transportul în comun şi în instituţii publice. De cele mai multe ori, hărţuitorii nu se opresc doar la abuzuri verbale sau gesturi. Hărţuirea nesancţionată poate duce la forme grave de violenţă, iar acest lucru nu mai poate fi tolerat”, a susţinut Oana Bîzgan.
Proiectul de lege a fost iniţiat de către deputatul neafiliat Oana Bîzgan şi a fost susţinut de toate grupurile parlamentare.
Sursa: news.ro
17.01.2019
12:20
2122
SONDAJ // Unul din trei angajaţi ONU au fost hărţuiţi sexual în ultimii doi ani
13.12.2018
09:00
2361
Ungaria: Parlamentul a adoptat legea aşa-zisă a „sclaviei”
15.10.2018
12:03
3118
Actrița ÎNDRĂGITĂ de la Bollywood care a creat fenomenul #MeToo în India
11.10.2018
13:00
2317
Ce se va ÎNTÂMPLA de săptămâna viitoare cu oamenii fără adăpost din Ungaria
24.07.2018
20:02
2484
Scandal în showbiz! // Un model o ACUZĂ pe Madonna de hărțuire sexuală
08.07.2018
09:04
2780
Premierul canadian, acuzat de hărțuire sexuală. O jurnalistă RUPE TĂCEREA
21.05.2018
12:19
2715
Povestea de dragoste, INTERZISĂ de lege: Se întâmplă peste Prut
13.05.2018
18:00
2275
FENOMENUL #METOO // Fosta soție a producătorului de la Hollywood, acuzat de hărțuire sexuală, rupe tăcerea
02.05.2018
19:02
7052
FOTO // I-a pus mâna pe fund, iar ea a reacționat într-un mod total neașteptat
01.05.2018
09:30
2267
Locul unde oamenii trebuie să fie PRIETENOȘI, prin LEGE
23.02.2018
07:30
2447
Decizia RADICALĂ a lui Erdogan în privința adulterului în Turcia
22.02.2018
14:30
2990
Cum a REACȚIONAT Moscova la mutarea militară decisivă a Ucrainei
18.03.2026
09:26
129
Test de respirație revoluționar creat la MIT promite depistarea rapidă a pneumoniei, fără radiografii și analize de laborator
18.03.2026
08:33
239
Horoscopul zilei 18.03.2026
405
Reclamă la aplicație AI de editare foto-video, interzisă în Marea Britanie pentru că sugerează „dezbrăcarea” digitală a femeilor
17.03.2026
23:51
496
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
17.03.2026
21:10
552
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
17.03.2026
20:31
548
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
17.03.2026
19:01
656
Risc uriaș ca „clubul băieților” din AI să adâncească prăpastia economică dintre femei și bărbați, avertizează investitoarea Rana el Kaliouby
17.03.2026
18:33
517
Gigantul medical Stryker își repornește sistemele după ce hackeri pro-iranieni au șters de la distanță zeci de mii de dispozitive ale angajaților
17.03.2026
17:37
601
Misiunea de Afaceri Republica Moldova–Franța consolidează parteneriatele și atrage investiții pentru dezvoltarea economică a țării
17.03.2026
17:31
584
World lansează AgentKit, instrument care confirmă că în spatele agenților AI de cumpărături se află oameni reali
17.03.2026
17:27
549
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Filosofie și Științe politice” în liceu
17.03.2026
17:16
745
Moscova este pe cale să mai PIARDĂ un aliat. Putin îi răspunde lui Trump, după ce liderul SUA a declarat că are „onoarea de a cuceri Cuba”, dar evită să-l critice pe liderul de la Casa Albă
17.03.2026
17:08
587
Moldova primește încă 189 de milioane de euro de la UE pentru reforme și investiții în infrastructură și energie
17.03.2026
16:23
563
Val de lansări Apple: MacBook Neo ieftin, AirPods Max 2 și iPhone 17e, plus noi MacBook Pro, iPad Air și monitoare Studio Display
17.03.2026
15:48
703
Prognoza METEO pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea de Paștele ortodox
17.03.2026
15:40
565
Pansament inteligent creat în Australia promite să schimbe tratamentul rănilor cronice
17.03.2026
15:08
864
ULTIMA ORĂ // Minciunile lui Ion Ceban, DEMONTATE. Autoritățile spun că NU pot admite ca zeci de mii de oameni să ajungă în spitale, iar rețeau de alimentare cu apă să fie CONTAMINATĂ. Bălțenii ar putea avea APĂ la robinete în această seară
17.03.2026
14:39
788
Calificările din Republica Moldova, recunoscute și comparabile în spațiul european al educației și formării
17.03.2026
14:26
610
Casa Verde 2026: granturi de până la 200.000 de lei pentru încă 1.000 de gospodării care își renovează energetic locuințele
17.03.2026
13:46
608
Maia Sandu consolidează cooperarea culturală cu Grecia printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
17.03.2026
13:07
641
Procuratura Generală deschide dosar penal după declararea stării de alertă de mediu pe Nistru
17.03.2026
12:53
515
Gecko Robotics semnează cel mai mare contract de robotică al Marinei SUA pentru mentenanța flotei
17.03.2026
12:02
560
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline școlare „Psihologie” în liceu
17.03.2026
11:56
686
ULTIMA ORĂ // Războiul sângeros pornit de Putin împotriva Ucrainei, tot mai resimțit de cetățenii R. Moldova. O dronă de LUPTĂ, cu încărcătură EXPLOZIVĂ, depistată la Tudora. Aparatul a survolat spațiul aerian al R.Moldova la joasă altitudine
17.03.2026
11:54
650
Deținut de 41 de ani, condamnat la încă 8 ani și 4 luni pentru distribuirea ilegală de metadonă în penitenciarul din Chișinău
Horoscopul zilei 18.03.2026
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














