Kazahstanul REFUZĂ să-i plătească miliardarului Anatol Stati despăgubirea de 506 milioane de dolari
2095
newsmoldova.ru Republika Kazahstan nu este de acord cu decizia Tribunalului de Arbitraj şi susţine că o va contesta, anunţă pe pagina sa electornică Ministerul Justiţiei din Kazahstan.
,,Suma iniţială a despăgubirii cerută de compania lui Anatol Stati a fost de aproape cinci miliarde de dolari. Prin decizia din 19 decembrie 2013, Tribunalul de Arbitraj a susţinut, în fond, pretenţiile Republicii Kazahstan şi a respins aceste revendicări, suma despăgubirilor fiind circa 500 de milioane de dolari. Însă, Republica Kazahstan nu este de acord nici cu această decizie, insistă că acţiunile au fost legale, şi anunţă că o va contesta”, se precizează în comunicatul oficial.
Compania Tristan Oil Ltd, condusă de miliardarul Anatol Stati și partenerii săi Ascom Group SA și Terra Raf Trans Traiding SRL, urmează să fie despăgubiți cu peste 500 de milioane de dolari de Kazahstan. Aceștia au obținut câștig de cauză într-un dosar cu autoritățile statului care în 2010 le-au preluat afacerile din domeniul petrolier.
Părțile au reclamat încălcarea Tratatului international privind Carta Energiei. Neînțelegerile au început în anul 2008, atunci când mai multe instituții de stat au demarat un șir de inspecții și audit la companiile controlate de Anatol Stati. Controalele au dus la penalizări de sute de milioane de dolari și la inițierea unor dosare penale pe numele unor persoane cu funcții-cheie din cadrul companiei, iar, într-un final - la suspendarea investițiilor în Kazahstan.
Tribunalul, creat sub auspiciile Camerei de Comerț din Stockholm, a constatat că autoritățile din Kazahstan au încălcat prevederile internaționale și nu au tratat investițiile în mod corect și echitabil și a obligat statul să-i achite companiei un prejudiciu de 506 milioane de dolari.
24.12.2018
17:30
2592
Compania care merge ÎMPOTRIVA CURENTULUI. În timp ce multe companii importante se pregătesc să concedieze angajaţi aceasta oferă bonusuri de zeci de mii de dolari
11.02.2018
16:30
3304
La 18 ani FUGISE de acasă, trăia în ghetou şi avea probleme cu poliţia. Astăzi CONDUCE un imperiu de 20 de milioane de dolari
09.01.2018
13:37
2760
Ce se întâmplă acum cu firma din România unde angajaţii au lucrat PATRU zile pe săptămână. Ce decizie a luat conducerea
10.10.2017
17:30
2457
CEO-ul care le dă concediu NELIMITAT angajaților și o primă de 2.000 de dolari: Efectiv îmi doresc ca ei să se relaxeze
22.11.2016
13:14
3348
Probabil cea mai bună MAŞINĂ DE FĂCUT BANI din lume. Compania care nu a pierdut nici un ban din anul 1990 până astăzi
16.10.2016
08:30
2534
Cum au reuşit doi antreprenori să CÂŞTIGE un miliard de dolari în 5 ani
03.05.2016
15:31
2267
Securitatea energetică a Chișinăului, în PERICOL: SECHESTRU pe toate BUNURILE unei întreprinderi municipale. Este implicat și un consilier socialist
11.04.2016
08:00
2084
FOTO // Vezi ce se întâmplă în interiorul companiei care găzduieşte cei mai fericiţi angajaţi
15.03.2016
14:24
4511
CÂȘTIG la CEDO pentru un fost angajat MAI care figura în dosarul HEROINA
12.01.2016
11:42
2843
Paramilitarii din nordul R. Moldova, în faţa magistraţilor. Dosarul a fost trimis în judecată
10.01.2016
15:41
3625
Topul celor mai SIGURE companii aeriene din lume în 2016. Una operează zboruri și pe Aeroportul Internațional Chișinău
22.09.2015
15:10
2813
Ședință AMÂNATĂ în dosarul BEM
13.02.2026
06:42
1
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
13.02.2026
06:31
57
Europa, între neîncredere în Trump și speranțe prudente în misiunea lui Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München
13.02.2026
06:21
31
Conferinţa de Securitate de la München 2026, deschisă pe fondul crizei de încredere în relaţiile transatlantice şi al unei lumi „în plin proces de destrămare”
13.02.2026
05:37
250
Ucraina deschide exportul de armament în plin război pentru a finanța extinderea industriei de apărare
13.02.2026
01:46
412
Franţa şi Norvegia parafează un acord militar de miliarde pentru bombe planante şi supraveghere destinate Ucrainei
13.02.2026
00:24
446
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
12.02.2026
23:54
422
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
12.02.2026
22:44
473
Liderii UE promit reforme rapide la Castelul Alden Biesen pentru a întări economia Europei în fața Chinei și a lui Trump
12.02.2026
22:05
450
Macron şi Merz, mână în mână la summitul UE de la Alden Biesen, în timp ce disputele franco-germane pe economia europeană persistă
12.02.2026
21:58
419
Greva piloților și însoțitorilor de bord paralizează Lufthansa: aproape 800 de zboruri anulate și 100.000 de pasageri afectați
12.02.2026
20:58
455
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
20:38
464
ULTIMA ORĂ // Liga Națiunilor 2026/27: R. Moldova revine în Liga C! „Tricolorii” și-au aflat adversarii după tragerea la sorți de la Bruxelles - Kazahstan, Slovacia și Insulele Feroe
12.02.2026
20:12
535
Misterul celor şase morţi de la Petrohan şi Okolciţa: ancheta scoate la iveală o posibilă sectă, abuzuri sexuale şi eşecuri grave ale instituţiilor din Bulgaria
12.02.2026
19:50
547
Regatul Unit oferă Ucrainei 575 milioane de euro pentru apărarea aeriană, în timp ce Germania denunță „terorismul împotriva populației civile ucrainene”
12.02.2026
19:39
500
Orban cere UE să oprească finanțarea Ucrainei și să direcționeze banii către economia europeană
12.02.2026
17:49
564
Şeful pentru politici al Pentagonului cere o NATO bazată pe parteneriat, pe fondul retragerii treptate a trupelor americane din Europa
12.02.2026
17:47
556
Parlamentul a votat în primă lectură reforma Codului Educației: școli reorganizate, note reintroduse și sprijin extins pentru profesori și elevi
12.02.2026
17:07
474
Buget majorat la 91,5 milioane lei pentru federațiile sportive în 2026, în funcție de performanțele din 2025
12.02.2026
15:39
642
Zelenski acuză CIO că sprijină Rusia după descalificarea olimpicului ucrainean Vladislav Heraskevich
12.02.2026
13:56
644
Atac sângeros cu cuțitul într-un cartier din Sofia: un mort și doi răniți, la câteva zile după agresiunea din metrou
12.02.2026
13:38
707
Ministrul ucrainean de externe acuză CIO de „ruşine” după descalificarea lui Vladislav Heraskevich pentru casca în memoria sportivilor ucişi de Rusia
12.02.2026
13:31
576
Guvernul accelerează pregătirile pentru Capitolul 15 – Energie în negocierile de aderare la UE
12.02.2026
13:22
858
Ungaria riscă să restituie 10 miliarde de euro după ce un aviz al Curţii de Justiţie UE contestă decizia Comisiei Europene
12.02.2026
13:07
608
Fermierii din nordul țării, instruiți la Soroca privind protecția solului și evidența activităților agricole
12.02.2026
13:04
597
Moldova și Turcia își modernizează Acordul de Comerț Liber pentru a stimula exporturile și a simplifica regulile de origine
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
Europa, între neîncredere în Trump și speranțe prudente în misiunea lui Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München
Conferinţa de Securitate de la München 2026, deschisă pe fondul crizei de încredere în relaţiile transatlantice şi al unei lumi „în plin proces de destrămare”
Ucraina deschide exportul de armament în plin război pentru a finanța extinderea industriei de apărare
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














