Justiția moldovenească, o șaradă nedezlegată
1859
Antidot
Ieri-seară, în casa prietenilor care de ani de zile ne găzduiesc, cu multă căldură, la fiecare 25 decembrie, am încercat să reformăm justiția. Însă justiția dormea dusă, știind că o așteaptă o nouă zi de muncă - deși Crăciunul pe stil nou, în sfârșit, este sărbătorit oficial în Republica Moldova, vacanțele rămân adaptate stilului vechi de calendar -, iar tânăra care se chinuia cu reforma era prea inteligentă, respectiv a recurs la niște modalități mult prea sofisticate pentru a ne face să înțelegem despre ce este vorba. Și noi nu am înțeles și... justiția iarăși a rămas nereformată… Dar nu e bai, căci nu era decât un simplu joc de-a șaradele (când cineva imită un obiect, ființă sau fenomen, iar ceilalți trebuie să ghicească cine/ce e). Faza proastă începe atunci când realizezi că, și în viața reală, justiția noastră este o șaradă nedezlegată...
Legea „cu bucluc”
La începutul acestei săptămâni, parafrazându-l pe Marin Preda, colegul Victor Ciobanu ne reamintea că acolo „unde justiție nu e, nimic nu e - nici UE...”. Ideea, cică, este împărtășită și de către cei care, în virtutea funcției și a jurământului depus cu multă pietate, sunt obligați să săvârșească sfântul act al justiției. Doar că, din câte se vede, pietatea e o virtute mult prea trecătoare pentru magistrații noștri.
De fapt, cred că editorialistul a încercat astfel să atragă o dată în plus atenția asupra importanței pachetului de legi anticorupție, ce urma să fie votat marți în Parlament. Și acesta a fost adoptat, cu o singură mică-mare excepție - legislatorii au amânat proiectul de lege care prevedea înăsprirea sancțiunilor aplicate judecătorilor.
La modul formal, drept pretext pentru amânare a servit lipsa consensului într-o chestiune aparent „tehnică”: cine are cuvântul hotărâtor în stabilirea sancţiunilor - Colegiul disciplinar al magistraţilor, structură formată cu contribuția Ministerului Justiţiei, sau Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), unde majoritari sunt judecătorii. Vorba e că, în prezent, orice sancţiune disciplinară dispusă de Colegiul disciplinar poate fi anulată de CSM. Ministerul Justiţiei și-a propus să modifice această stare de lucruri, judecătorii se opun, iar politicienii - din rândul PD, de această dată - țin cu… ursul, nu cu Guvernul care are nevoie de sprijinul lor. În cele din urmă, ministrul Justiției, Oleg Efrim, a fost nevoit să retragă proiectul de lege „cu bucluc”, pentru a-l trimite pentru o expertiză Comisiei de la Veneţia…
Cu ce rămâne cetățeanul-alegător
Nimeni nu s-a mai întrebat, se pare, în ședința de marți a Parlamentului, cu ce varămâne cetățeanul care, foarte curând, va redeveni și alegător, din toată această tevatură. Iar el, ca din orice dispută - fie cu îmbrânceli, fie fără - se va alege cu percepții. Cetățeanul-alegător nu va ține minte detalii și nu va plonja în subtilități, va ști însă că, atunci când vine vorba de majorat salarii - același pachet anticorupție prevede triplarea salariilor judecătorilor, în speranța că ei nu vor mai fi tentați de alte venituri - „la vârf”e armonie totală, pe când, odată ajunși la o posibilă pedeapsă, se începe uraganul. Și nu-l va interesa pe el faptul că un salariu de magistrat de câteva ori mai mare decât al celorlalți bugetari e o practică normală în toată lumea.
Va mai ști, acest cetățean-alegător, că Lupu s-a încăierat cu Petrenco nu de dragul unor „principii și valori”, ci pentru că, afirmă opoziția, cei trei noi membri ai CSM, votați în aceeași zi de majoritatea parlamentară, ar fi promovați fie pe principii partinice, fie pe criterii de rudenie. Și își va spune cetățeanul-alegător, a câta oară, că dreptatea e la fundul mării. Și că, având un asemenea „suport logistic”, poți să fii în mijlocul a sute de conflicte de interese, poți să-i aperi, în calitate de avocat, pe ex-ministrul de Interne, Gheorghe Papuc şi pe fostul comisar al capitalei, Vladimir Botnari, în „dosarul 7 aprilie”, și chiar poți să iei 50 de mii de lei de la prim-vicepreşedinte Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, frumos ambalați în trofeul „Roadele speranţei” oferit de Fundaţia „Edelweiss” care aparţine acestuia din urmă - oricum vei fi ales „unde trebu’”. Așa cum a fost ales Gheorghe Avornic.
O cireașă amară
Cireașa zilei de marți a fost una amară de tot - Judecătoria Buiucani l-a achitat pe fostul inspector al Poliției Criminale, Ion Perju, bănuit că i-a aplicat lovitura fatală lui Valeriu Boboc în timpul protestelor din aprilie 2009. Nu știu dacă la acea oră se încheiase votul „la pachet” din Parlament. Și nici nu vreau să susțin, fără drept de apel, că Ion Perju este vinovat. Doar că nu pot scăpa de ideea aproape obsesivă că, voit sau din întâmplare, justițiara zeiță Themis dormea. Din care cauză, în Republica Moldova, mai bine e să nu ai de a face cu ea.
28.02.2014
10:45
27.02.2014
13:54
21.02.2014
10:38
20.02.2014
09:00
14.02.2014
10:51
13.02.2014
11:19
07.02.2014
10:30
06.02.2014
09:01
24.01.2014
10:00
22.01.2014
18:52
17.01.2014
09:32
13.01.2014
11:34
30.07.2026
20:12
30.07.2026
19:47
30.07.2026
19:44
30.07.2026
19:43
30.07.2026
19:39
30.07.2026
19:13
30.07.2026
19:11
30.07.2026
18:54
30.07.2026
18:38
30.07.2026
18:34
30.07.2026
18:30
30.07.2026
18:24
30.07.2026
18:21
30.07.2026
17:33
30.07.2026
17:30
30.07.2026
17:02
30.07.2026
16:15
30.07.2026
15:41
30.07.2026
15:40
30.07.2026
15:39
30.07.2026
15:33
30.07.2026
15:28
30.07.2026
14:57
30.07.2026
13:34
30.07.2026
12:05
Parlamentul dă undă verde în prima lectură reformei „Restart în educație” pentru administrarea unitară a școlilor din toată țara
Merz denunță „lipsa totală de scrupule a Rusiei” după căderea rachetei în Polonia și avertizează asupra riscului de escaladare cu Europa
Românii își scurtează viața profesională cu 5 ani față de media UE: ce ascund statisticile Eurostat despre piața muncii din România
Parlamentul face pas spre integrarea audiovizualului moldovenesc în rețelele europene de coproducție de seriale
















