Juristul PAS demontează „MINCIUNILE” din raportul Comisiei „Open Dialog” la adresa acestui partid
1562
Membrul Biroului Permanent Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco, demontează patru „minciuni” care se referă la acest partid și se conțin în raportul Comisiei parlamentare care a investigat eventuale imixtiuni în treburile interne ale R. Moldova a Fundației „Open Dialog”, condusă de Ludmila Kozlowska.
Potrivit lui Litvinenco, „prima minciună” se referă la pretinsa finanțare a PAS și Platformei DA de către Fundația „Open Dialog” (FOD).
„Este o minciună crasă afirmația precum că PAS ar fi beneficiat de finanțare din partea Fundației „Open Dialog”. Maia Sandu a fost invitată de către un grup de europarlamentari în frunte cu doamna Anna Fotyga, membru al Grupului Conservatorilor și Reformatorilor, președinte al Subcomitetului pentru securitate și apărare al Parlamentului European, împreună cu doamna Ramona Nicolae Mănescu, membru al Grupului Popular European, doamna Renate Weber, membru al Grupului Alianța Liberalilor și Democraților, și doamna Rebecca Harms, membru al Grupului Verzilor și Alianța Liberă Europeană, la un eveniment public organizat în cadrul Parlamentului European. În invitația expediată de doamna Anna Fotyga era indicat că respectivul eveniment în cadrul Parlamentului European este organizat împreună cu FOD. A spune că acceptarea invitației a 5 europarlamentari, reprezentând aproape toate grupurile politice din Parlamentul European, de a participa la un eveniment public în cadrul Parlamentului European organizat împreună cu FOD reprezintă finanțare a PAS-ului de către FOD este o aberație”, se arată într-un comunicat de presă al PAS.
Celelalte duă „minciuni” ar viza pretinsa încălcare a prevederilor legale de către PAS în ceea ce privește finanțarea partidului, inclusiv încercarea lui Șor de a transfera pe contul PAS a unei sume de bani în campania prezidențială, care nu a fost acceptată.
„Cu privire la acoperirea unor cheltuieli de deplasare ale Maiei Sandu de către fundații de genul Institutul Republican International (IRI) și Fundația Konrad Adenauer (KAS), în primul rând, acoperirea unor costuri de acest gen se practică în toate țările lumii, inclusiv în statele dictatoriale – de exemplu, chiar și liderii opoziției din Rusia și Belarus beneficiază de acoperirea cheltuielilor de deplasare în străinătate din partea unor fundații străine. În al doilea rând, de astfel de finanțări beneficiază inclusiv exponenții acestui regim – de pildă, vizita lui Marian Lupu descrisă în pagina care urmează a fost finanțată de asemenea de către KAS. Un alt exemplu sunt biletele de avion pentru recenta vizită a lui Candu în SUA, care au fost achitate de către Atlantic Council, un ONG respectabil din SUA (facem abstracție că banii au venit din partea lui Vaja Jhashi, un personaj din anturajul lui Plahotniuc care controlează companii deținute de cetățeni ruși). Există o multitudine de alte exemple în care exponenți ai Partidului Democrat și ai altor partide au fost la evenimente organizate de fundații politice străine, costurile participării fiind acoperite de către organizatori”, se referă Sergiu Litvinenco la cea de-a patra „minciună” din același raport.
„În lipsa oricăror probe, fără a respecta măcar o logică elementară, regimul utilizează toate resursele deținute drept arme împotriva opoziției. Limbajul agresiv și plin de acuzații nefondate demonstrează, încă o dată, că lui Plahotniuc îi este extrem de frică de opoziția proeuropeană și de democrație, în general. Un astfel de limbaj și o astfel de pseudoinvestigație făcute la comandă politică, sfidând toate normele legale, sunt specifice doar dictatorilor în agonie”, acuză Litvinenco.
Citiți raportul integral al Comisiei parlamentrare de anchetă AICI.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
05.11.2026
13:42
05.11.2026
13:27
05.11.2026
13:27
05.11.2026
13:23
05.11.2026
13:19
05.11.2026
13:02
05.11.2026
13:00
05.11.2026
12:57
05.11.2026
12:49
05.11.2026
12:41
05.11.2026
12:23
05.11.2026
12:04
05.11.2026
11:55
05.11.2026
11:40
05.11.2026
11:34
05.11.2026
11:18
05.11.2026
11:01
05.11.2026
10:26
05.11.2026
10:18
05.11.2026
09:52
05.11.2026
09:46
05.11.2026
09:45
05.11.2026
09:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane

















