ISTORIE // Revolta anticomunistă din Brașov. Ce se întâmplă cu dosarul de la Parchetul General
2619
sursa: google.ro Procurorii militari au deschis un dosar penal pentru infracțiuni contra umanității cu privire la reprimarea revoltei anticomuniste de la Brașov din 15 noiembrie 1987.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în dosar au fost audiate majoritatea persoanelor vătămate care au fost cercetate și condamnate în anul 1987 pentru participarea la revolta anticomunistă de la Brașov.
„De asemenea, au fost efectuate cercetări în vederea identificării lucrătorilor de Miliție și Securitate care au întocmit actele de urmărire penală privind pe participanții la revolta anticomunistă de la Brașov sau care au dispus măsuri de urmărire informativă a acestora pe întreaga perioadă în care, în mod nelegal, după publicarea Decretului nr. 11/1988 privind amnistierea unor infracțiuni și reducerea unor pedepse, s-a menținut obligația de a nu părăsi domiciliul obligatoriu, stabilit în diverse județe ale țării”, mai spun procurorii, citați de Agerpres.
În cadrul anchetei au fost avute în vedere inclusiv materialele și documentele transmise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu privire la acțiunile regimului comunist împotriva participanților la revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987.
05.11.2018
18:02
24.10.2018
16:18
06.09.2018
19:03
22.08.2018
16:30
28.07.2018
12:03
22.07.2018
18:04
11.05.2018
20:30
07.05.2018
18:01
28.04.2018
08:30
19.04.2018
08:00
27.03.2018
19:02
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu

















