Președintele Iohannis CHEAMĂ partidele la Cotroceni
3038
Sursa: ziare.com
Preşedintele Klaus Iohannis va invita, luni, la Palatul Cotroceni, reprezentanţii partidelor parlamentare pentru consultări în vederea formării unui nou guvern, după ce moţiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu a fost votată de Parlament.
„Preşedintele a fost informat şi a luat act de rezultatul votului din Parlament. Preşedintele va convoca consultări cu partidele parlamentare pentru ziua de luni, în vederea formării unui nou guvern", a anunţat, miercuri după amiază, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi.
Aceasta a precizat că preşedintele „este un garant al respectării Constituţiei şi va urma pas cu pas tot ceea ce presupune calendarul legal al unei astfel de proceduri”.
De asemenea, Dobrovolshi a punctat faptul că mai multe detalii cu privire la programul consultărilor vor fi date publicităţii în curând.
Întrebată despre criteriile de integritate pe care ar trebui să le respecte viitorul premier, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale a refuzat să se pronunţe, reamintind însă că preşedintele Klaus Iohannis a „precizat de foarte multe ori” care sunt criteriile de integritate pe care trebuie să le respecte un premier al României.
Preşedintele Klaus Iohannis participă joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea de vară a Consiliului european, după vizita efectuată în Germania.
Guvernul Grindeanu a fost demis, miercuri, cu 241 de voturi exprimate de senatorii şi deputaţii din coaliţia majoritară, PSD-ALDE, dar şi de câţiva deputaţi reprezentanţi ai minorităţilor naţionale.
PNL, USR şi PMP nu au participat la vot.
Lideri ai PSD au declarat că vor avea în vedere mai multe nume posibile de premieri, pentru a fi siguri că nu se vor izbi de un refuz din partea preşedintelui Iohannis.
PNL a anunţat că va decide strategia pentru perioada imediat următoare în cadrul forurilor statutare, până luni.
Sursa: ziare.com
12.03.2024
17:18
29.07.2022
13:57
09.12.2021
19:01
19.10.2021
08:59
08.02.2021
12:40
16.11.2020
14:32
16.11.2020
10:10
30.04.2020
10:45
23.01.2020
16:00
28.11.2019
11:50
26.09.2019
12:34
26.06.2019
13:18
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















