Investiții masive în sectorul zootehnic: 13 proiecte în valoare de peste 21 de milioane de dolari, sprijinite prin granturi AGGRI
1751
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a anunțat că, în perioada 20 decembrie 2024 – 4 aprilie 2025, a avut loc cel de-al treilea apel de granturi din cadrul Proiectului AGGRI. Acest apel a fost destinat sub-proiectelor axate pe domeniile „Creșterea bovinelor pentru producția de lapte și mixte, pentru producția de carne”, precum și „Creșterea ovinelor și caprinelor pentru producția de lapte și mixte, pentru producția de carne”.
În această perioadă s-au adunat 13 cereri de solicitare a granturilor de la fermieri implicați în sectorul zootehnic. Totalul valoric al acestor granturi depășește 8,7 milioane dolari SUA, iar investițiile propuse în cadrul acestor proiecte ating o sumă de peste 21,2 milioane dolari SUA.
Șase cereri vizează sub-proiectele dedicate creșterii bovinelor atât pentru producția de lapte, cât și pentru carne, iar altele șapte se referă la sub-proiectele din domeniul creșterii ovinelor și caprinelor, vizând atât producția de lapte, cât și carne.
Proiectele prezentate în cererile de grant includ activități precum: procurarea de animale, achiziția de utilaje pentru hale, instalarea de panouri fotovoltaice, dotarea sălilor de muls, montarea gardurilor de protecție pentru animale, precum și alte echipamente menite să îmbunătățească semnificativ condițiile de creștere și productivitatea.
Solicitanții trebuie să asigure o cofinanțare de cel puțin 50% din totalul investiției și să prezinte un plan de afaceri pe termen lung, completat de documentația necesară cerută de proiect.
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















