INVESTIGAȚIE // Platon este acuzat că ar fi implicat în „spălarea” a 113 milioane de dolari prin „Laundromatul Magnitsky”, după care ar fi pus în aplicare „Laundromatul Rusesc” și „Furtul Miliardului” din băncile moldovenești
2196
zeppelin.md Condamnatul Veaceslav Platon, supranumit „raiderul nr. 1 în CSI”, ar fi spălat prin intermediul băncilor din R. Moldova 113 milioane de dolari prin așa-numitul „Laundromat Magnitsky”, iar apoi ar fi pus în aplicare „Laundromatul Rusesc” și „Furtul Miliardului” din băncile moldovenești. Despre asta scrie într-o investigație apărută pe portalul zeppelin.md.
„Studiind sute de documente și extrase din conturi bancare, ne-am propus să urmărim traseul acestora și să îi deconspirăm pe cei care au asigurat funcționarea schemei pe teritoriul R. Moldova, devenită verigă importantă în lanțul Spălătoriei Rusești. Respectiv, urmează să identificăm împreună beneficiarii de la Chișinău ai „Laundromatului Magnitsky” și legătura acestei spălătorii rusești cu „Laundromatul Rusesc” și „Furtul Miliardului” din băncile moldovenești”, afirmă autorul investigației.
Potrivit sursei, ca și „Laundromatul Rusesc”, ediția 2010-2014, „Laundromatul Magnitsky” avea un program de spălare diferit, dar funcționa pe aceleași principii, fiind protejat de serviciile speciale rusești.
„Aproape jumătate din cele 230 de milioane de dolari din „Laundromatul Magnitsky”, peste 113 milioane de dolari, au fost spălate prin R. Moldova. Ca și în cazul „Laundromatului Rusesc”, ediția 2010-2014, sarcina principală a jurisdicției moldovenești era convertirea banilor spălați din Rusia, din ruble rusești în valută forte și forwardarea în Occident. Ambele operațiuni fiind coordonate de serviciile speciale rusești, acestea au constituit elemente ale războiului hibrid desfășurat de Rusia în regiune, pentru a-și întări influența geopolitică. Dincolo de sarcina spălării banilor, serviciile speciale de la Moscova au urmărit folosirea centrifugelor spălătoriilor pentru a ataca sistemul financiar-bancar moldovenesc, respectiv destabilizarea socio-economică a țării și schimbarea puterii de la Chișinău cu una loială Kremlinului”.
Sursa citată susține că responsabil de implementarea planului a fost desemnat „agentul FSB Veaceslav Platon”, care intrase după 2005 în dizgraţia lui Vladimir Voronin și astfel obținea o ocazie perfectă de a se răzbuna.
„Pentru îndeplinirea misiunii primite de la centrala de la Moscova, cel care deja era titrat de presa din CSI drept „raiderul nr.1 în CSI” și-a ales în calitate de țintă principală a loviturii Banca de Economii (BEM), banca sistemică a țării, în care statul deținea pachetul de control de acțiuni. Veaceslav Platon își divizează atacul la sistemul financiar-bancar moldovenesc în două etapa 2007 și etapa decisivă 2008, an pre-electoral. Beneficiind de acoperirea guvernatorului BNM Leonid Talmaci și fiind asistat de președintele Băncii de Economii Grigore Gacikevici, Platon începe o amplă campanie de devalizare a băncii statului”, se mai arată în material.
Continuarea AICI.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















