INVESTIGAȚIE // Cel mai mare beneficiar de motorină românească, depozitată în „CISTERNA lui Pînzari”, este soțul unei foste viceguvernatoare BNM învinuite în jaful bancar
3554
Rise.md O companie petrolieră conectată la fiul fostului ministru democrat al Apărării, Alexandru Pînzari, va încasa aproape trei milioane de lei pentru depozitarea și distribuția motorinei donată de România. Firma a obținut contractul în urma unor negocieri directe simulate, arată RISE Moldova într-o investigație.
Punctul de livrare a motorinei a fost stabilit inițial în Chișinău, dar, în cele din urmă, combustibilul a ajuns să fie depozitat în extremitatea nordică a republicii, la 250 de kilometri distanță de capitală, în condițiile în care aproape jumătate dintre beneficiari sunt producători agricoli din raioanele de sud.
CITIȚI și DOC // Lista agenților economici din R. Moldova care vor beneficia de MOTORINA oferită GRATUIT de către România: 6 000 de tone pentru 3 416 fermieri
Cea mai mare cantitate de motorină, peste 55 de tone, ar urma să ajungă la Global Farming International SRL din Drochia, cu 3 000 de hectare în Anenii Noi afectate de seceta din 2020.
Beneficiar efectiv al acestei firme este Ion Echim, soţul Emmei Tăbârţă, fosta viceguvernatoare a Băncii Naţionale învinuită, anul trecut, de escrocherie şi spălare de bani în cadrul dosarului privind frauda bancară.
Cum a ajuns motorina pe „mâna” lui Pînzari și cine sunt ceilalți beneficiari ai celor 6 000 de tone de combustibil în valoare de 78 de milioane de lei, acordate gratuit de România, aflați din investigația RISE Moldova.
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:19
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:01
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















