Interviu cu Mircea Cornișteanu, regizorul piesei „Micul infern”: „Dacă toți ar fi genii, n-ar mai exista nimic genial”

Directorul Teatrului Naţional din Craiova, Mircea Cornişteanu, venit la Chișinău cu spectacolul „Micul infern”, a acordat pentru Ziarul NAȚIONAL un interviu în exclusivitate. Cornișteanu s-a remarcat ca regizor de film, dar și de teatru. A realizat peste 170 de spectacole dramatice, printre care 10 le consideră „geniale”.

Dle Cornișteanu, spuneti-ne, vă rugăm, cum ați început cariera de regizor?

Am terminat Facultatea de Filologie, apoi am fost câțiva ani profesor în Bădrăgani. Nu regret deloc. Apoi, am intrat la Facultatea de Teatru, la clasa lui Radu Penciulescu, un mare regizor pe care l-a avut România. Prima oară când am mers la el la ore mi-a spus că tot ce știe el despre profesia de regizor poate să ne învețe în două săptămâini. El a fost o persoană care a luat parte la îndoielile noastre. Pe atunci erau două grupe, una condusă de Radu Penciulescu, iar alta - de un alt mare regizor, David Esrig. Amândoi, după 1972, au fugit din România. Cei doi făceau fiecare în parte teatrul său, teatru bun. După ce am terminat facultatea, am fost repartizat la Teatrul Național din Craiova unde am lucrat ca regizor până în 1990.

Dumneavoastră ați încercat să lucrați ca profesor?

Da, eu am fost profesor la Academia de Teatru. Am avut o promoție de regizori, dar nu e de mine. Nu am datele necesare unui profesor care să se dedice acestui apostolat. Ca să fii un profesor foarte bun, trebuie să te afli în permanență alături de studenții tăi. Eu nu pot să fac acest lucru, fiindcă eu vreau să practic meseria de regizor. Foarte mult timp sunt plecat pe alte meleaguri, mai ales că sunt și director de teatru și iarăși îmi consumă foarte mult timp. Dar îmi amintesc cu plăcere anii pe care i-am petrecut alături de tineri.

Ce îi sfătuiți pe tinerii absolvenți din domeniul artelor?

Profesia pe care am ales-o eu și pe care și-o aleg și alții este tare a dracului. Pentru că în ea, dacă nu ești primul, mai bine să-ți cauți fericirea în altă parte. Această profesie este o producătoare de satisfacții, dar și mai mult o producătoare de suferință și amăraciune și un sentiment al ratării care nu te părăsește. Dacă ești inginer pe undeva pe șantier, este în regulă, rămâi inginer pentru toată lumea, dar dacă ești om de artă trebuie să ai baston de mareșal. Ieșind de pe băncile școlii, toți au baston de mareșal, dar nu toți reușesc să-l scoată. Și asta este o normalitate. Dacă toți ar fi genii, n-ar mai exista nimic genial.

Ce perspective au tinerii actori care absolvesc acum?

Un tânăr absolvent are toate perspectivele și niciuna. În România, în fiecare an sunt sute de absolvenți. Sunt destule oportunități: și radio, și televiziune unde se pot afirma. Pentru că acolo au nevoie de oameni ce posedă calități actoricești. În ultimul timp au apărut o mulțime de teatre independente.

Cum credeți, din 170 de spectacole, câte au fost în viziunea dumneavoastră bune?

Din cele 170 de spectacole pe care le-am montat consider că 20 îmi plac, dar cu 10 spectacole mă mândresc. Sunt regizori care au montat la viața lor zece spectacole, dar care sunt toate geniale, în cazul meu nu este așa, dar oricum sunt mulțumit. Eu nu am reușit să fac totul atât de bine.

Ce puteți spune despre dramaturgia clasică montată în variantele actuale?

E mult mai vulgară, o piesă clasică făcută prost. Un spectacol prost este un spectacol vulgar, nu este vorba de un spectacol cu cuvinte urâte, dacă au un sens, pe mine nu mă deranjează. Dacă personajul nu poate să spună organul genital feminin, dar îi spune așa cum se numește el, trebuie să spună așa cum se spune în viață, dacă are rost, deci vulgaritatea nu este cuvântul urât, ci rostul și modul în care este spus. Am văzut multe chestii clasice chiar și oameni în pielea goală, nudul nu este vulgar, un corp frumos este o splendoare. O plăcere să-l privești. În 1992 a fost prima dată pentru mine când am văzut un spectacol în pielea goală. Nu m-a deranjat deloc, cu toate că în România nu era posibil așa ceva. Într-o comedie bulevardieră în care actrița nu poartă lenjerie și se vede toată bogăția ce o are, este o porcărie dacă nu are rost și e făcută doar să șocheze. Apar multe spectacole care sunt mizerabile și nu mai șochează. Un spectacol prost este cel mai vulgar lucru care se poate întâmpla. Tinerii absolvenți consideră că, dacă vorbesc cu un limbaj de stradă, acesta este adevărul. În teatru nu acesta este adevărul, în scenă trebuie să fie rostirea personajului și niciodată cuvintele actorului.

Cum vi s-a părut spectacolul dumneavoastră „Micul infern” în scena Teatrului Național din Chișinău?

Spectacolul acesta a fost jucat de 60 de ori în nouă luni. Desigur, eu nu am putut să merg mereu. Când l-am văzut ieri-seară, pot să spun că s-a modificat foarte mult. Actorii au dorit să pară comici, dar nu acesta a fost scopul meu. Din cauza asta, am fost nemulțumit ieri de spectacol.

De ce din toate spectacolele dumneavoastră ați decis să veniți cu „Micul infern”?

Nu este opțiunea mea. Decizia s-a luat la București. Au adus spectacole de foarte mare succes care au cea mai mare audiență. Nu au adus spectacole de elită, că nu este un festival de profesioniști. Sunt spectacole de public. Este un spectacol făcut recent.

Cum credeți, care a fost cel mai bun spectacol pe care l-ați montat?

Eu sunt un foarte bun regizor de comedie. Dar cel mai bun spectacol pe care l-am montat a fost „Unchiul Vanea” de Cehov pe care l-am făcut în 1988 și cu care au fost într-un turneu la Chișinău în anul 1990. Acesta este cel mai bun spectacol al meu și mă mai uit câteodată la el și mă gândesc cât de talentat am fost. (Râde). Și piesa este bună. Am mai făcut câteva spectacole foarte bune cu care am luat multe premii.

În opinia dumneavoastră, care este rolul teatrului?

Toți cred că teatrul trebuie să educe. În viziunea mea, nu este așa. Teatrul este o plăcere. Arta educativă este o artă moartă. Cred că, dacă publicul aude vorbindu-se într-o limbă curată pe scenă, educația este implicită. Noi trebuie să vorbim frumos.

Ce rezultat a dat colaborarea dumneavoastră cu Robert Wilson?

A fost o mare colaborare. Discuția noastră a durat șase ani, după care Robert Wilson a fost de acord să vină la Craiova să monteze. El a montat „Rinocerii”, un spectacol care i-a reușit foarte bine. El a rămas impresionat. Wilson este un mare regizor care nu lucrează cu oricine, el a venit cu echipa sa care este alcătuită din vreo șapte persoane și desigur că el nu a montat pentru bani, cu toate că s-au cheltuit foarte mulți bani.

Mai aveți pe viitor astfel de proiecte?

Da, anul viitor la Craiova vor veni doi mari regizori: Piter Schneider care va monta „Iulius Chezar” de Shakespeare și Manfred Beilhrz care va monta ceva de Shiller sau Samuel Beckett.

Vă mulțumim!

Interviu realizat de Veronica Tabureanu