CONVINGEREA ministrului: „Țara în care nu există sănătate nu poate fi fericită”
2122
Bilanț // Interviu acordat de Andrei Usatîi, ministrul Sănătăţii
Domnule ministru, aşa se întâmplă că, tradiţional, în urările pe care ni le spunem de Crăciun şi de Anul Nou nu ne dorim neapărat lucruri materiale, ci sănătate. Dumneavoastră sunteţi ministrul unui domeniu care are drept responsabilitate ocrotirea sănătăţii. Cât de sănătoşi au fost oamenii din R. Moldova în acest an, domnule Usatîi?
Desigur că există indicatori de sănătate, dar cifrele vorbesc mai puţin decât dovezile prin care se poate arăta dacă o ţară este sau nu cu adevărat preocupată de sănătatea cetăţenilor săi.
De când exercitaţi funcţia de ministru, cuvântul „reformă” este unul prin care se identifică discursul Dumneavoastră. De ce este nevoie pentru a reforma domeniul sănătăţii?
Eu aş numi, înainte de toate, voinţa politică a guvernării şi implicarea activă a societăţii.
Perioada unui an de zile este suficientă pentru a înţelege dacă s-au făcut sau nu schimbări?
Unele schimbări se văd, deoarece ele produc efecte imediate, însă majoritatea reformelor generează efecte după o perioadă mai lungă de timp. Dacă e să vorbim despre reforme, mai indicat ar fi să luăm drept referinţă perioada 2011-2013, adică întreaga perioadă în care deţin funcţia de ministru al Sănătăţii.
Se vorbeşte mult despre centrele de sănătate ca fiind o componentă principială în lungul şir de elemente din care se constituie sistemul ocrotirii sănătăţii. Ce se întâmplă cu aceste centre în R. Moldova?
Centrele de sănătate înseamnă nu doar acces la servicii, dar şi calitate. Este una dintre sarcinile de primă importanţă în agenda ministerului nostru. În scopul îmbunătăţirii calităţii serviciilor medicale în perioada de referinţă au fost construite şi reabilitate 78 de centre de sănătate din mediul rural. Desigur, toate acestea au nişte costuri şi ele nu sunt deloc uşor de suportat. Preţul estimativ total al lucrărilor constituie circa 14 milioane de dolari. Centrele de sănătate din mediul rural renovate sunt amplasate geografic în toate zonele ţării, cu excepţia celei din partea stângă a Nistrului.
Aceleaşi centre de sănătate sunt atrase într-un amplu proces de decentralizare. Pentru ce e nevoie de autonomie?
Prin acordarea autonomiei centrelor de asistenţă medicală primară se va obţine o stabilire mai transparentă a bugetului acestor instituţii, iar un control mai riguros asupra gestiunii propriilor resurse va permite instituţiilor medico-sanitare să acorde o asistenţă medicală mai bună. Separarea juridică a instituţiilor de asistenţă medicală primară de cele de asistenţă medicală secundară, în subordinea cărora se aflau până acum, reprezintă un pas important în consolidarea sistemului sănătăţii.
Astăzi, domnule ministru, medicina înseamnă nu doar medici bine pregătiţi, dar şi instituţii moderne, dotate cu mijloace fără de care cunoştinţele sunt de multe ori neputincioase...
Modernizarea sectorului spitalicesc este un obiectiv de bază al Ministerului Sănătăţii, fiind vizată în toate documentele de politici pe termen mediu şi lung în domeniul sănătăţii. Pentru îmbunătăţirea infrastructurii sistemului de sănătate, am folosit întregul nostru potenţial şi am optat insistent în vederea atragerii surselor investiţionale, inclusiv de la partenerii de dezvoltare: Banca Mondială, BERD, Comisia Europeană, JICA, Guvernul României, al Austriei, Agenţia Elveţiană de Dezvoltare.
În anul
Cu suportul Fondului de dezvoltare a fost finalizată reconstrucţia spitalelor raionale Glodeni, Ceadâr-Lunga, este în curs de finalizare reconstrucţia spitalelor raionale Călăraşi şi Comrat.
Ce fel de utilaje au fost procurate la Spitalul Clinic Republican?
Da. În anul curent am reuşit, cu asistenţa partenerilor externi, să procurăm echipament de ultimă generaţie pentru Spitalul Clinic Republican. Astfel, a fost echipată Secţia Medicină Nucleară cu aparate de scanare moderne, ce va permite diagnosticarea ultra-precisă, în faze incipiente ale cancerului, diagnosticarea mai multor maladii cardiace şi neurologice. De asemenea, s-a deschis Secţia de Chirurgie Endovasculară, care a fost dotată cu cel mai performant aparataj angiografic modern ce va permite intervenţii intravasculare arteriale, venoase şi intracardiace, tratarea piciorului diabetic. Aceste două proiecte au costat peste 2,5 milioane de euro.
În anul curent s-a vorbit mult despre noul bloc chirurgical al Spitalului Clinic Republican. Ce e cu acest bloc, dle ministru?
Facem abstracţie de tonalităţi şi de interese ca să spunem că, precum se ştie, construcţia blocului a fost iniţiată la finele lui 2011. Noul bloc chirurgical din cadrul Spitalului Clinic Republican deţine o capacitate de 16 săli de operaţii, inclusiv pentru intervenţii pe cord la nou-născuţi.Sălile de operaţie vor fi dotate cu dispozitive medicale moderne, prin atragerea unui credit din partea Guvernului austriac în valoare de 8 milioane de euro (în toamna anului 2014). Executarea lucrărilor de reconstrucţie a Spitalului Clinic Republican constituie aproximativ 92,5 milioane de euro.
Acum este în reconstrucţie blocul nr. 4 al Spitalului de Urgenţă pentru care au fost alocate 30 de milioane de lei în anul 2012 şi alte 69 de milioane de lei în 2013.
Cu suportul Guvernului României (circa 4 milioane de lei) va fi creat Centrul Regional de Transfuzie a Sângelui în oraşul Cahul, în valoare totală de 7,5 milioane de lei.
Dle Usatîi, dar ce se întreprinde pentru ca la spital omului să i se dea sănătate, nu buletin medical?
Pentru asta şi le facem pe toate. Dincolo de eforturile noastre se vede un singur ţel spre care mergem – ca cetăţenii R. Moldova să aibă acces la servicii de calitate şi să fie sănătoşi. Se spune că, dacă eşti sănătos, poţi aştepta fericirea. Într-o ţară în care nu este sănătate, nici fericire nu este. Timpurile pe care le trăim îşi pun ştampila lor pe starea noastră de sănătate, însă noi suntem obligaţi să avem soluţii. R. Moldova are medici extraordinar de buni. Este o mare nedreptate ca experienţa acestor medici să ardă fără vreun rost. Dar şi mai nedrept este când există şanse reale ca oamenii să trăiască, să fie sănătoşi, iar ele sunt ratate.
Farmaciile sunt privite astăzi mai mult ca business şi mai puţin ca nişte case aducătoare de sănătate...
Farmaciile sunt, să recunoaştem, parte a businessului şi nicidecum instituţii de caritate. Şi totuşi, ministerul s-a văzut obligat să intervină cu destul curaj în acest domeniu. S-a dorit, înainte de toate, fortificarea asistenţei farmaceutice, inclusiv prin reglementarea pieţei medicamentelor. Introducerea în anul
A fost îmbunătăţit mecanismul de autorizare şi control al calităţii medicamentelor, astfel fiind asigurat accesul la medicamente de bună calitate, eficiente, sigure. A fost extinsă Lista medicamentelor compensate, inclusiv pentru insuline, astm bronşic, glaucom, maladii oftalmologice şi am mărit finanţarea tratamentului pentru mai multe boli foarte rare, ca epidermoliză buloasă, miastenie, mucoviscidoză. Se implementează Regulile de bună practică de fabricare a medicamentelor de uz uman.
Am început acest interviu prin a constata că nu avem o unitate de măsură prin care am afla cu cât suntem mai sănătoşi în acest an decât în 2012. Sau există?
Există totuşi anumite criterii de apreciere, indicatori de sănătate. În 2013 a fost redusă mortalitatea infantilă. Reducerea mortalităţii infantile şi a copiilor sub cinci ani se datorează îmbunătăţirii accesului şi serviciilor de asistenţă medicală şi celor de urgenţă pediatrică.
Este înregistrată o tendinţă modestă de reducere a mortalităţii prin tuberculoză, de la 17,2 cazuri la 100 de mii de persoane în anul 2000, la 14,4 cazuri la 100 de mii de persoane în 2012.
S-a redus mortalitatea prin maladii cardiovasculare de la 1 199,6 cazuri la 100 de mii de persoane în anul 2005, la 172,1 cazuri la 100 de mii de persoane în anul 2012.
S-a redus numărul maladiilor infecţioase, de la 2 438 de cazuri în anul 2009, la 1265 de în 2012.
Dle Usatîi, ce v-aţi dori în anul care vine?
Sănătate. Sănătate pentru toţi cetăţenii ţării noastre.
Vă mulțumim!
15.12.2018
13:00
4047
EFECTELE gândirii negative asupra sănătății!
13.12.2018
08:30
4792
CINCI rezoluții de Anul Nou recomandate de medici
12.12.2018
08:30
2577
Impactul condimentelor asupra sănătății tale
10.12.2018
14:38
3925
Lipsa de socializare îți poate afecta sănătatea
05.12.2018
17:04
3551
Mitul PROTEINELOR și consumul de carne
26.11.2018
14:39
2253
R. Moldova, statul din Europa care alocă cei mai puțini bani pentru SĂNĂTATE: Măsurile pe care trebuie să le întreprindă autoritățile pentru a redresa situația
18.09.2018
13:19
2792
Ce beneficii au pentru sănătate NUCILE?
14.09.2018
08:20
2674
Fiecare contact cu APA înseamnă un minut în plus în viața noastră!
21.08.2018
09:30
2589
De ce este important SOMNUL pentru sănătate
08.08.2018
07:30
2340
Cinci investigații pe care este util să ți le efectuezi cel puțin o dată pe an
02.08.2018
09:02
2279
Obiceiuri DEZASTRUOASE pentru sănătatea ta
26.02.2026
12:28
4
SONDAJ // PAS se menține solid pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la aproape jumătate de an după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
26.02.2026
11:38
286
Foști polițiști de la IP Ialoveni, condamnați la închisoare pentru corupere pasivă și extorcare de mii de euro
26.02.2026
11:11
284
Zelenski acuză la Fox News că Putin „se joacă” cu Trump ca să amâne negocierile de pace și îl invită pe președintele SUA în Ucraina să vadă războiul la fața locului
26.02.2026
11:04
229
MEC începe formarea și certificarea autorilor de manuale pentru reforma curriculară din 2026
26.02.2026
10:40
291
Darryl Nirenberg își începe oficial mandatul de ambasador al SUA în România
26.02.2026
10:25
295
Bărbat de 67 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a două fetițe de la vârsta de 8 ani
26.02.2026
10:21
359
Rusia acuză Statele Unite de „provocare agresivă” după incidentul cu şalupa din largul Cubei
26.02.2026
08:00
419
Horoscopul zilei 26.02.2026
26.02.2026
06:39
537
Explozii și atacuri cu rachete asupra mai multor orașe ucrainene, în timp ce la Geneva reîncep discuțiile pentru oprirea războiului
26.02.2026
04:44
521
Salesforce sfidează „Saaspocalypse”: rezultate financiare în creștere, pariu pe agenți AI și dividend majorat
520
Nvidia spulberă scepticismul față de AI și anunță venituri record de 68,1 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea
26.02.2026
02:56
542
Anthropic înghite startupul de AI Vercept din Seattle, după ce Meta a racolat deja unul dintre cofondatori
26.02.2026
02:51
520
Startupul indian Gushwork atrage 9 milioane de dolari pentru a ajuta firmele să găsească clienți prin căutare AI pe ChatGPT, Gemini și Perplexity
26.02.2026
01:36
536
Nvidia anunță un nou trimestru record, pe fondul exploziei cererii de putere de calcul pentru AI
25.02.2026
23:58
649
Casa Albă cere giganților AI să plătească pentru scumpirile la energie, după ce aceștia au promis deja că vor acoperi costurile suplimentare
25.02.2026
23:44
604
Agenția americană de securitate cibernetică CISA, paralizată de tăieri de personal și buget sub administrația Trump
25.02.2026
23:12
676
Larry Summers își dă demisia de la Harvard după dezvăluirea legăturilor cu Jeffrey Epstein, înaintea audierii soților Clinton
25.02.2026
22:44
531
Google înglobează Intrinsic pentru a accelera integrarea inteligenței artificiale în roboții industriali
25.02.2026
22:27
511
Samsung lansează ecrane cu mod de confidențialitate personalizabil pentru aplicații și notificări
25.02.2026
22:18
569
Cum a ajuns un șef al contractorului american L3Harris să vândă rușilor instrumente de hacking de milioane de dolari
25.02.2026
22:10
579
Un editor al lui MrBeast, acuzat de tranzacționare pe bază de informații privilegiate pe platforma Kalshi
25.02.2026
22:04
517
CUDIS lansează noua generație de inele de sănătate cu antrenor AI integrat și recompense pentru obiceiuri sănătoase
25.02.2026
21:25
721
Presupusul asasin al fostului deputat ucrainean prorus Andrii Portnov, împuşcat la o şcoală de elită din Madrid, capturat în Germania după un mandat european de arestare
25.02.2026
21:23
527
Val de moratorii și tăieri de facilități fiscale împotriva centrelor de date AI în Statele Unite
25.02.2026
21:20
703
Zelenski explică de ce reparaţiile la conducta Drujba vor întârzia în ciuda presiunilor UE şi a acuzaţiilor Ungariei
SONDAJ // PAS se menține solid pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la aproape jumătate de an după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
Foști polițiști de la IP Ialoveni, condamnați la închisoare pentru corupere pasivă și extorcare de mii de euro
Zelenski acuză la Fox News că Putin „se joacă” cu Trump ca să amâne negocierile de pace și îl invită pe președintele SUA în Ucraina să vadă războiul la fața locului
MEC începe formarea și certificarea autorilor de manuale pentru reforma curriculară din 2026
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














