Intervenție în Senatul României: „Astăzi suntem într-o conjunctură geopolitică favorabilă pentru noi și frații din R. Moldova”
985
rasunetul.ro Autoritățile române trebuie să întreprindă mai multe acțiuni pentru a apropia cele două maluri ale Prutului și să ofere mai multe oportunități basarabenilor. De această părere este senatorul Dorin Dobra, care a avut ieri o intervenție în plenul Senatului pe marginea relațiilor României cu Republica Moldova.
„Vă spun astăzi, cu toată puterea, că suntem într-o conjuctură geopolitică, geostrategică, într-o încrâncenare care, culmea, pentru noi și frații noștri din Republica Moldova e favorabilă. Nimeni astăzi nu ne-ar acuza, nici din Uniunea Europeană, nici din România cu atât mai puțin dacă am face mai mult pentru Republica Moldova”, a declarat parlamentarul Dobra, citat de Infoprut.ro.
Senatorul a propus să fie simplificată procedura de intrare pe teritoriul României pentru cetățenii Republicii Moldova, elevii basarabeni să fie acceptați la olimpiadele organizate de Ministerul Educației de la București, iar statul român să plătească pensii veteranilor de război din stânga Prutului, care au luptat pe teritoriul României.
„Sunt mii de soluții prin care putem să ne apropiem mai mult, mii de oportunități, astfel încât să nu treacă acest mandat, care este al nostru, al tuturor, și să fie mandatul în care noi ne-am îndepărtat șansa de a realiza ceea ce ne dorim cu toții”, a menționat Dorin Dobra în discursul său din plenul Senatului.
Senatorul Dorin Dobra face parte din grupul parlamentar al Partidului Național Liberal și este membru al grupului intraparlamentar ,,Prietenii Unirii”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















