INTERESE // Încă o întreprindere de stat pusă pe butuci?
13952
Captură video: Prime.md Investigație // Mircea Maleca, directorul Autorităţii Aeronautice Civile și ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, vânează afacerea de stat a transporturilor aeriene
Mircea Maleca, directorul Autorităţii Aeronautice Civile (AAC), ar fi adevăratul partener de afacere al familiei ministrului Justiţiei, Vladimir Cebotari, în cadrul noii companii aeriene „Fly One”, oficialul ascunzându-se în spatele fostului său socru de la Leova.
Acest fapt este confirmat într-o scrisoare ce ar fi fost semnată de Mihai Balan, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), ajunsă recent în posesia portalului Anticoruptie.md. Deşi nu-i confirmă autenticitatea, şefii de la SIS susţin într-un răspuns oficial că șefii AAC exercită abuz de putere prin promovarea intereselor private în aviaţia civilă, ceea ce ar contraveni intereselor statului.
Potrivit documentului ataşat la o sesizare de pe Harta Corupţiei, şeful AAC, Mircea Maleca, ar deţine o cotă-parte în compania „Fly One”, care a început să opereze zboruri de la începutul acestei luni, printr-o persoană afiliată. Anticoruptie.md a scris anterior, în cadrul unei anchete, că firma, înregistrată în toamna anului trecut, o are printre fondatori pe Maria Cebotari, soţia actualului ministru al Justiţiei, Vladimir Cebotari, în timp ce sora acestuia, Mariana Tăbuică, ar fi noul director executiv. Potrivit datelor Camerei Înregistrării de Stat, Maria Cebotari deţine o cotă de participare de 40% (200 000 de lei), în timp ce românul Nicu-Adrian Berla, cunoscut peste Prut drept unul dintre acţionarii companiei „Fly Level”, specializată în cursuri de pilotaj şi formarea însoţitorilor de bord, a contribuit în afacere cu 20%.
Alte 40% din SRL le deţine Tudor Carabadjac, profesor de educaţie fizică şi fost director al gimnaziului din satul Orac, raionul Leova. Anume prin intermediul lui, familia Maleca ar fi ajuns fondator afiliat al noii companii aeriene. Mai exact, fiica lui Tudor Carabadjac, Ina Maleca, este fosta soţie a directorului AAC, actualmente conferenţiar universitar la Facultatea Contabilitate şi Informatică Economică a Universităţii Cooperatist-Comerciale din Moldova.
În 2011, tatăl ei a obţinut mandatul de consilier raional la Leova, pe listele Partidului Democrat din Moldova, iar potrivit declaraţiei de venit pentru anul 2014, pedagogul a câştigat 61 111 de lei din activitatea de director, are trei terenuri, o casă de locuit de 100 de metri pătraţi şi un automobil de model „Dacia Sandero”, fabricat în 2013 şi cumpărat în acelaşi an cu 147 000 de lei. Contactat anterior de Anticoruptie.md, bărbatul ne-a tăiat-o scurt: „Nu-i de discuţie treaba asta, n-ar trebui să vă intereseze. La revedere”.
Potrivit aceluiaşi document, intrat în posesia Anticoruptie.md, pe fonul unor datorii istorice ale ÎS „Air Moldova”, Mircea Maleca ar intenţiona să sisteze prelungirea autorizaţiilor de exploatare a unora dintre cele mai profitabile rute aeriene ale operatorului: Bologna, Antalya, Milano, Veneţia şi Verona, care ar urma să fie cedate companiei „Fly One”. În cazul materializării acestor intenţii, „Air Moldova” (actualmente lider pe piaţa autohtonă a transporturilor aeriene) va avea pierderi financiare grave, valoarea de piaţă a acesteia riscând să fie redusă cu până la 60%, se mai arată în scrisoare. De altfel, unele dintre destinaţiile enunţate se numără deja printre cele 11 curse promise de „Fly One” la începutul lunii aprilie. Între timp, compania a anunţat deschiderea oficială, pe 30 aprilie, într-o postare pe pagina sa de Facebook: „Suntem gata! Bine aţi venit la bord cu Fly One!”.
Asta chiar dacă site-ul oficial al operatorului încă nu a fost lansat, iar denumirea firmei lipseşte din lista operatorilor certificaţi de Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova, actualizată pe30 martie. Amintim că „Fly One” enunţa în pliantele sale de lansare că deţine flota aeriană necesară - avioane moderne Airbus A320 cu o capacitate de 172 de locuri şi o navă de rezervă de tip Boeing 737-300 de 148 de locuri. Potrivit listei de preţuri pentru anul 2016 a producătorului „Airbus”, o navă de model A320 costă 98 de milioane de dolari. Am încercat să aflăm anterior dacă aeronavele sunt noi și dacă au fost cumpărate sau arendate, reprezentanţii „Fly One” au refuzat însă să discute.
Abuz de putere din partea Autorităţii Aeronautice Civile
Serviciul de Informaţii şi Securitate nu a confirmat şi nici nu a infirmat autenticitatea documentului. „Există anumite rigori legale care nu ne permit să vă dăm un răspuns pe măsura aşteptărilor dumneavoastră. E vorba de multe aspecte, inclusiv ceea ce ţine de respectul vieţii private şi prezumţia nevinovăţiei”, ne-a spus directorul adjunct SIS Ruslan Munteanu, într-o intervenţie telefonică.
În schimb, reprezentanţii instituţiei confirmă că conducerea AAC exercită abuz de putere prin promovarea intereselor private în aviaţia civilă, ceea ce contravine intereselor statului.
„Informaţiile noastre indică la subminarea potenţialului ÎS „Air Moldova”, prin influenţă, în scopul favorizării intereselor private în domeniu, inclusiv prin utilizarea pârghiilor atribuite AAC la eliberarea/prelungirea autorizaţiilor”, se arată într-un răspuns al SIS pentru portalul Anticoruptie.md.
Totodată, cei de la Securitate afirmă că dispun de informaţii despre faptul că conducerea Autorităţii Aeronautice Civile ar fi intermediat tranzacţii cu semne dubioase între unele companii aeriene.
Directorul AAC, Mircea Maleca, neagă că ar fi manifestat vreodată un comportament abuziv faţă de compania „Air Moldova”. „Dimpotrivă, de cele mai multe ori certificatele și permisiunile de zbor le sunt examinate prioritar și le sunt eliberate în termenul stabilit de analiză, creând toate condițiile favorabile ca operatorul aerian național să-și desfășoare activitatea fără abateri”, a declarat oficialul pentru Anticoruptie.md. El a adăugat că nu are nicio legătură de rudenie cu fondatorul companiei „Fly One”, Tudor Carabadjac.
Sergiu Bucătaru, viceministru al Transporturilor şi membru al Consiliului de administraţie al „Air Moldova”, nu a vrut să comenteze informaţiile celor de la SIS. „Nu dispun de anumite probe directe care ar semnala intenţii îndreptate în vederea prejudicierii companiei „Air Moldova”, iar în lipsa unor acte ce ar confirma afirmaţiile date, nu ar fi corect să mă expun în vreun fel”, a comentat viceministrul. Potrivit lui, situaţia economică la operatorul de stat este din ce în ce mai bună. „Conform rapoartelor financiare, inclusiv al celui pentru luna martie, „Air Moldova” continuă să înregistreze o creştere a încasărilor. Acest fapt se datorează majorării fluxului de pasageri, a nivelului de încărcare a aeronavelor. Totodată, în ultimul timp s-au deschis curse noi. Toate aceste circumstanţe au un impact pozitiv asupra companiei şi sperăm că ea va continua să se redreseze şi va ajunge la o activitate normală, determinată doar de profit”, a mai spus Sergiu Bucătaru.
Totodată, oficialul recunoaşte că „Fly One” este un concurent al „Air Moldova”, „mai ales că intenţionează să opereze destinaţii comune”, dar, în viziunea lui, spiritul de competiţie nu are decât avantaje. „Apariţia încă a unei companii va avea un impact pozitiv pentru cetăţean, deoarece ne putem aştepta la diminuări de preţuri pentru a atrage clienţii de o parte sau de alta”, conchide Sergiu Bucătaru.
La rândul ei, Ina Maleca a negat faptul că tatăl său este afiliat al companiei „Fly One” SRL, spunând că ar fi vorba de bârfe. „De ce vă interesează pe dumneavoastră viaţa mea personală? Vreţi să scrieţi nişte bârfe care nu vor fi până la sfârşit adevărate? Înainte de a scrie un articol, puneţi-vă în situaţia fiecărui om, intraţi în pielea persoanei. Nu vă implicaţi în viaţa mea personală. Tot ce citesc în jur sunt doar bârfe, niciun adevăr curat”, ne-a spus ea.
Cu salariu de peste 62 000 de lei şi firme nedeclarate
Actualul director al AAC a fost şef al companiei „Air Moldova” în perioada iulie 2013 - august 2015, anterior ocupând postul de director financiar. În luna august anul trecut, el şi-a dat demisia din funcţie, spunând că la mijloc ar fi vorba de motive personale. Mircea Maleca şi Vladimir Cebotari au fost colegi la ÎS „Air Moldova”, unde în perioada 2006 - 2011 actualul ministru a exercitat funcția de director al Departamentului juridic. Cebotari a fost şi şef al Autorităţii Aeronautice Civile din decembrie 2011 până în iunie 2013.
Maleca este cunoscut publicului ca unul dintre funcţionarii cei mai bine plătiţi de stat. În 2015, el a avut un venit de 747 948 de lei din salariu, ceea ce ar însemna peste 62 000 de lei lunar. Funcţionarul mai deţine un automobil de marcă „Audi”, procurat în anul 2011 cu 635 250 de lei, și un „BMW” procurat în 2013 cu 425 000 de lei, precum şi 600 000 de lei pe un cont bancar deschis în anul 2005.
Potrivit declaraţiei de venit, anul trecut Maleca şi-a vândut apartamentul de 58 de metri pătraţi din sectorulBuiucani, pe care îl deţinea împreună cu fosta soţie, tranzacţie de pe urma căreia a câştigat 300 000 de lei. El nu a trecut pe hârtie niciun alt imobil, clădire sau teren. Din 2010, familia Maleca mai avea un apartament de 96 de metri pătrați, evaluat la peste jumătate de milion de lei, care în 2012 a trecut în proprietatea soției, în urma contractului de încetare a proprietăţii comune.
Actualul director al AAC a declarat că are o cotă-parte de 50% la o firmă din România, specializată în comerț – „Avella” SRL. Totuşi, ca şi în 2014, acesta a uitat să-și declare companiile pe care le-a fondat în R. Moldova şi despre care Anticoruptie.md a scris anterior. Astfel, datele de la Camera Înregistrării de Stat arată că Maleca este fondatorul a patru companii. Împreună cu Vladimir Țopa și cu Natalia Pivovarova acesta a înființat, în 1997, SRL „Fortissimo-Comerț”. Compania era specializată în activități de evidență contabilă. O altă firmă la care Maleca apare în calitate de cofondator este publicația periodică „Независимая газета” SRL, înființată în 2001 alături de Alexandr Kazakov, Victor Staric și Iuri Tișcenco, care este și administratorul firmei. De asemenea, Mircea Maleca este fondatorul și administratorul „Întreprinderii Individuale Mircea Maleca”, pe care a înființat-o în 2001 și care este specializată în servicii de transport terestru. A patra companie la care Mircea Maleca apare în calitate de cofondator este SRL „Breitman Grup”, înființată în 2014 alături de Marcel Tanas și Vera Sîrbu. Firma are mai multe domenii de activitate, inclusiv comerțul cu produse alimentare. Aceasta este administrată de fratele directorului AAC, Eugeniu Maleca.
Victoria Dodon, anticorupție.md
06.04.2026
10:21
808
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
03.04.2026
10:53
1700
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
02.04.2026
10:41
1753
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
01.04.2026
15:57
1749
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
12:34
1242
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
01.04.2026
11:24
1637
Noi DETALII despre procurorul și polițiștii reținuți în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Ce urmau să mușamalizeze aceștia
31.03.2026
17:24
1458
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
11:09
1449
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
09:38
1614
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
30.03.2026
15:47
1138
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
321
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
450
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
640
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
606
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
509
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
557
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
535
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
563
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
768
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
631
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
561
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
597
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
671
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
788
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
714
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
703
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1140
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1055
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1157
Horoscopul zilei 05.04.2026
1296
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1160
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1596
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1234
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1213
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1246
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1332
Horoscopul zilei 04.04.2026
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














