Insul care a sărit la bătaie la un polițist de frontieră va sta în AREST la domiciliu
1740
Bărbatul de 35 de ani din Larga, Briceni, care a lovit recent un ofițer al Poliției de Frontieră care l-a oprit pentru verificări, va sta 20 de zile în arest la domiciliu, în baza unei încheieri emise de Judecătoria Edineț, sediul Briceni.
Procuratura Generală susține că, dacă va fi găsit vinovat, învinuitul riscă o amendă de 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 180 de ore sau închisoare de până la 2 ani.
Incidentul a avut loc în noaptea zilei de 26 spre 27 noiembrie curent, când bărbatul a fost oprit de către un ofițer principal al Direcției Echipe Mobile a Poliției de Frontieră. Insul conducea un „Nissan Pathfinder”, în care se aflau patru pasageri, și l-a lovit pe omul legii cu ușa autoturismului.
CITIȚI și Briceni: A urcat beat la volan, a bătut un polițist de frontieră și a vrut să aducă mărfuri prin contrabandă de la piața din Cernăuți
Ulterior, atunci când evada de la locul faptei, conducătorul auto a îndreptat volanul spre ofițer, care, deși s-a ferit, a fost lovit cu oglinda mijlocului de transport în regiunea pieptului. Încercarea de evadare a eșuat atunci când acesta a tamponat poarta unei gospodării din sat, iar după accident, în noaptea zilei de miercuri, 27 noiembrie curent, acesta a picat testul la prezența alcoolului în aerul expirat.
Amintim că același bărbat este cercetat și în alte cauze penale pe fapte de contrabandă în valoare de peste 1,85 de milioane de lei, conducerea mașinii în stare de ebrietate, dar și pentru huliganism în Sectorul Poliției de Frontieră Larga din Briceni.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















