08:42:21 16.12.2025
Stiri

Fălești // „Primul ajutor – Salvează un Om”

Social 13.08.2014 12:58 Vizualizări1553
Fălești // „Primul ajutor – Salvează un Om”

Mai mulți copii de la o tabără de vară din raionul Fălești au participat, duminica trecută, în cadrul activității instructiv-educative cu titlul „Primul ajutor – Salvează un Om”. Evenimentul a fost organizat în cadrul Săptămânii Naţionale a Sănătăţii 2014.

Copiii şi personalul taberei au asistat la prezentări teoretice şi practice cu privire la acordarea primului ajutor medical. Printre exerciții se numără: „Mai sănătoşi într-un mediu nepoluat, practicând sportul şi alimentându-ne corect” și „Primul ajutor în caz de stop cardio-respirator, leşin, arsuri, hemoragie”. Activitățile au fost combinate și cu multe jocuri distractive.

Evenimentul a fost organizat de Valentina Martin, coordonator în cadrul AIEE „Ecosfera” , Petru Cliofos, voluntar în Grupul de Iniţiativă Locală „Îngerii Invizibili” şi Sergiu Gruşca, membru în Serviciul social „Echipa Mobilă”, DASPFC Făleşti. Tinerii au fost susținuți de Consiliul raional, Primăria Făleşti şi Compania „Globeco International”.

„Copiii au fost foarte activi și au reacționat pozitiv. Ne-au invitat în restaurantul taberei, unde ne-au demonstrat cum se alimentează sănătos, cu un regim de trei mese pe zi, variat din punct de vedere nutritiv și caloric”, a specificat Valentina Martin.

Voluntarii au organizat și o campanie de Informare în cadrul Săptămânii Naţionale a Sănătăţii 2014. Tinerii au promovat modul de viaţă sănătos în rândul cetăţenilor din orașul Șoldănești.

„Le-am vorbit oamenilor să fie atenţi la termenul de valabilitate al produselor alimentare, să consume mai multe fructe şi legume în stare proaspătă şi cât mai multă apă. Să evite expunerea la soare în orele amiezii, să îmbrace haine din textile naturale şi de culori deschise, să nu se aventureze să facă baie în locuri periculoase şi mai ales dacă nu pot înota”, a menționat Valentina Martin.







Autor: Daniela Hadei
Top stiri
15.12.2025 08:04 697 Horoscopul zilei 15.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.88 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte