INCOERENȚA de la VÂRF: După ce a a cerut stare de urgență în R. Moldova, Dodon salută decizia primarului Ceban de a permite plimbările prin parc
2267
Guvernul interimar a solicitat, iar Parlamentul a introdus, de la 1 aprilie, stare de urgență în R. Moldova până la 30 mai, fără a anunța din start și măsurile impuse pentru stoparea răspândirii pandemiei, iar de atunci restricțiile au fost modificate de două ori.
Mai întâi, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a interzis, printre altele, circulația și aflarea persoanelor în spații publice, precum parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement, dar a lăsat deschise centrele comerciale și bisericile, ca mai apoi plimbările să fie permise din nou în Chișinău.
CITIȚI și STARE de URGENȚĂ // Restricții noi, dar rămâne aproape totul pe vechi – PIEȚELE, magazinele, centrele comerciale vor fi DESCHISE. Nici transportul PUBLIC din Chișinău și Bălți NU va fi restricționat. Se interzice circulația între orele 23.00 – 5.00
Pe 3 aprilie, primarul de Chișinău, Ion Ceban, a declarat, într-un live pe Facebook, că deja plimbările prin parcuri sunt permise, deoarece Comisia de sănătate publică de la nivelul capitalei nu a ținut cont, „prin derogare”, de decizia CSE.
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, artizanul planului privind introducerea stării de urgență pentru două luni, a comentat că decizia autorităților municipiului Chișinău de a le permite cetățenilor să iasă în parc „este corectă”.
„Nu putem să permitem ca oamenii să fie închiși în case. Să iasă la aer, dar neapărat să respecte regulile sanitare”, a scris Dodon pe Telegram.
CITIȚI și Procesul de STUDII pentru clasele I - IV ar putea fi RELUAT. Noile INDICAȚII date de Dodon Comisiei Situații Excepționale
Reprezentanți ai opoziții cred că această incoerență a guvernării socialiste vizavi de introducerea stării de urgență ar demonstra „motivația politică” a deciziei, socialiștii dorind să amâne dizolvarea Parlamentului.
„Până și primarul general al Chișinăului recunoaște că starea de urgență declarată de PSRM și Șor este un mare fake. Acesta, chipurile prin comisia municipală – nu se știe dacă cea pentru situații excepționale sau cea pentru sănătate publică – a introdus norme derogatorii de la dispoziția Comisiei pentru situații excepționale referitoare la permisiunea plimbării prin parcuri. Derogări care nu pot exista de principiu potrivit legii, câtă vreme dispoziția Comisiei Situații Excepționale are caracter imperativ și nu lasă spațiu pentru ca cineva să dispună altfel”, a declarat deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco.
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
14:39
30.10.2026
14:30
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria















