Încă o PROBLEMĂ pentru Șor. De această dată vine din Rusia
2813
„Metrobank” din Federaţia Rusă, instituţie financiară ce a rămas fără licenţă de activitate în vara anului trecut, se consideră prejudiciată ca urmare a dispariţiei miliardului din cele trei bănci din R. Moldova (BEM, „Unibank” şi „Banca Socială”), scrie mold-street.
Creditorii instituţiei au iniţiat deja mai multe proceduri pentru a recupera banii dispăruţi în Republica Moldova.
În acest sens, au contractat şi baroul de avocaţi „Efrim, Roşca şi Asociaţii”, pentru servicii juridice pe teritoriul R. Moldova.
Şi alte instituţii financiare din Rusia au iniţiat diverse proceduri pentru recuperarea mijloacelor financiare care ar fi dispărut de la cele trei bănci din R. Moldova. De exemplu, anul trecut mai multe echipe de avocaţi şi experţi au vizitat R. Moldova pentru a se documenta, a investiga situaţia creată şi pentru a identifica soluţiile pentru recuperarea banilor.
„Metrobank”, în rapoartele de anchetă
„Metrobank” figurează şi în raportul „Kroll”, dar şi în raportul parlamentar privind ancheta pe cazul dispariţiei miliardului.
Potrivit raportului din Parlamentul R. Moldova, cele trei bănci au dat în mod repetat bilanţuri eronate, folosind metoda „depunerilor peste noapte” – depuneri fără dobândă ale băncilor ruseşti „Interprombank”, „Gazprombank”, „Alef Bank” şi „Metrobank” – pentru a masca lipsa de capital în timp ce continuau să dea credite neperformante.
„În esenţă, aceste operaţiuni erau operaţiuni de manipulare”, scrie în raportul parlamentar.
O cifră a posibilului prejudiciu este oferită de compania de audit „Grant Thornton”, controlată de fostul vicepremier Stephane Bride, care în raportul de audit pentru anul 2015 la „Unibank” constată o serie de încălcări a normelor prudenţiale de către administraţia băncii moldoveneşti.
Astfel, auditorii „Grant Thornton” au depistat la „Unibank” un depozit de 249,86 milioane de lei primit de la „Metrobank” din Rusia şi un împrumut de 157,16 milioane de lei de la „Gazprombank”.
„Depozitul primit de la Metrobank, Rusia, a fost înregistrat drept garanţie pentru un credit acordat de bancă. Noi nu am primit confirmare privitor la soldurile la depozitele şi creditul de la aceste bănci”, se constată în raport.
Potrivit unor surse, creditorii „Metrobank” ar putea încerca să recupereze prejudiciul din contul creditului acordat de Banca Naţională sau din banii recuperaţi ca urmare a vânzării activelor „Unibank”.
Aminitim că Banca Centrală a Rusiei a decis, pe 1 iunie 2015, retragerea licenţei băncii „Metrobank” şi iniţierea procedurii de lichidare a acestei bănci, „ca urmare a numeroaselor încălcari a legislaţiei bancare, dar şi pentru a nu-i expune riscului pe creditorii şi deponenţii instituţiei". Potrivit datelor Băncii Centrale a Rusiei, la momentul deciziei de retragere a licenţei la „Metrobank” exista o „gaură" de 4,5 miliarde de ruble (circa 80 de milioane de dolari) în bilanţ.
Potrivit raportului „Kroll”, „Unibank”, alături de „Banca de Economii” şi „Banca Socială” fac parte din Holdingul Șor.
La începutul lunii septembrie 2014, conducerea „Băncii de Economii” a anunţat despre intenţia de a procura 100% din capitalul social al „Unibank”. Aceasta a fost apreciată de experţi drept una suspectă în condiţiile în care instituţia nu prea are resurse pentru o astfel de tranzacţie.
Citiți continuarea articolului AICI.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















