Încă două persoane, CONDAMNATE pentru pregătirea atentatelor la orânduirea constituţională
2683
Încă două sentințe de condamnare pentru pregătirea acţiunilor de destabilizare a ordinii în stat. Verdictul a fost dictat de Judecătoria din raionul Ceadâr-Lunga, care i-a recunoscut pe doi tineri vinovaţi de instruiri, cu acordarea suportului serviciilor secrete străine, în scop terorist şi pregătirea unei formaţiuni paramilitare ilegale.
Sentința instanței este irevocabilă. Pentru cele incriminate, inculpaţii au fost condamnaţi la cinci ani de închisoare cu suspendare. Aceștia au scăpat de pedeapsa cu închisoarea pentru că au colaborat cu organele de drept pentru a identifica toți complicii în acest caz.
Amintim că, la începutul lunii august 2014 şi în aprilie curent, prin sentinţa Judecătoriei Comrat, alţi trei tineri au fost condamnaţi pentru atentarea la ordinea constituţională la câte cinci ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de cinci ani şi privarea de dreptul de a activa în domeniul circuitului de arme pe o perioadă de cinci ani. Cei trei inculpaţi şi-au recunoscut vinovăţia, au colaborat cu organul de anchetă, divulgând numele complicilor şi alte detalii relevante, solicitând aplicarea în privinţa lor a unor pedepse mai blânde.
În luna septembrie 2014, doi complici ai acestora au fost deferiţi justiţiei pentru cinci capete de acuzare, inclusiv pentru asigurarea mercenarilor, trădare de Patrie, recrutarea, instruirea şi acordarea suportului serviciilor secrete străine în scop terorist, pregătirea la organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale, pregătirea pentru procurarea armelor şi muniţiilor fără autorizaţie corespunzătoare, săvârşite de mai multe persoane. Respectiva cauză penală se află pe rol în instanţa de judecată. Pe moment, Procuratura Generală și Serviciul de Informaţii şi Securitate întreprind acţiunile necesare pentru a-i identifica și reține pe toți cei implicați în acest caz.
22.01.2026
14:40
2281
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
02.09.2025
13:56
3366
VIDEO // Operațiunea de FRAUDARE a alegerilor parlamentare în favoarea forțelor politice loiale Rusiei este în plină desfășurare. Trei persoane reținute în urma celor 60 de percheziții în sudul republicii
21.02.2025
16:15
2599
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
18.03.2024
13:32
3099
Maia Sandu NU îl va felicita pe Putin. Ce spune despre drona-KAMIKAZE ce ar fi distrus un elicopter la Tiraspol, riscul unui ATAC asupra depozitului cu ARMAMENT de la Cobasna și cum vor evolua relațiile cu Rusia și noul-vechi președinte
24.11.2022
13:44
5541
VIDEO // Socialistul Grigore Novac s-a BÂLBÂIT și a ROȘIT în încercarea de scoate Rusia basma curată, chiar dacă DECONECTĂRILE de energie l-au afectat. Cum a răspuns deputatul la întrebarea „cum poate fi numită o țară care BOMBARDEAZĂ un alt stat”?
12.07.2022
18:05
31550
VIDEO // Vremuri GRELE pentru corupții din R. Moldova: Procurorii vor avea ACCES la o bază de date a 22 de state membre ale Parchetului European și vor obține PROBE despre MILIARDUL furat, dar și informații despre autorii fraudei
13.06.2022
12:21
3089
Săptămâna începe cu noi SCUMPIRI ale carburanților, iar „Moldovagaz” avertizează că cetățenii au acumulat DATORII de 112 milioane de lei la consumul de gaze
04.05.2022
17:56
7072
Dodon, pus la RESPECT, după ce a recunoscut cu text deschis că vrea o Armată Națională slabă în R. Moldova: „Dodon a fost un INFORMATOR al lui Putin, nu președinte. El se bazează pe GOTR și „pacificatorii” ruși din Transnistria”
26.04.2022
10:12
6947
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
19:10
6310
Ce au RIDICAT procurorii din casa NEDECLARATĂ a procurorului-șef al raionului Hâncești, dar și din cele două apartamente ale sale
10.03.2026
01:49
5
SUA dau undă verde taxiurilor aeriene electrice: program FAA de testare în 26 de state pentru noile aeronave eVTOL
32
Ferme de conținut din străinătate, descoperite că inundă rețelele cu deepfake-uri politice despre Regatul Unit
10.03.2026
00:02
214
Angajați OpenAI și Google sar în apărarea Anthropic în procesul contra Pentagonului privind „riscul pentru lanțul de aprovizionare”
09.03.2026
23:07
279
Anthropic lansează Code Review, un recenzent AI pentru controlul valului de cod generat de inteligența artificială
09.03.2026
21:18
395
„Acordul DOJ cu Live Nation și Ticketmaster, contestat de 26 de state: monopolul pe piața biletelor rămâne”
09.03.2026
21:00
431
Anthropic dă în judecată Pentagonul după ce a fost etichetată drept „risc pentru lanțul de aprovizionare” în AI
09.03.2026
20:44
376
Vreme senină și ușor mai caldă în Republica Moldova, marți, 10 martie 2026
416
Supraviețuitorii de la Hillsborough, revoltați după ce inteligența artificială Grok a generat insulte despre tragedie pe platforma X
382
Anthropic dă în judecată guvernul SUA după ce a fost etichetată „risc pentru lanțul de aprovizionare”
09.03.2026
19:11
379
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Chimie” în învățământul general
438
Spionii olandezi avertizează: hackeri ai guvernului rus vizează utilizatorii Signal și WhatsApp din întreaga lume
09.03.2026
19:01
416
Gruparea chineză Salt Typhoon, campanie globală de spionaj cibernetic împotriva giganților de telefonie și internet
09.03.2026
18:23
412
Fondatorul XPrize lansează un concurs de 3,5 milioane de dolari pentru a crea noul univers „Star Trek” optimist al viitorului
09.03.2026
18:08
473
Sheryl Sandberg și Nick Clegg intră în board-ul Nscale, startup-ul AI european evaluat la 14,6 miliarde de dolari și partener al OpenAI în proiectul „Stargate Norway”
09.03.2026
17:58
434
Conferință la Bălți despre deportări, foamete organizată și războiul de pe Nistru, în cadrul Decadei Memoriei și Recunoștinței
09.03.2026
17:52
395
52 de elevi premiați la Olimpiada Republicană de Informatică 2026, găzduită de UTM
09.03.2026
17:37
611
ULTIMA ORĂ // Ședință de URGENȚĂ la Guvern în legătură cu majorarea prețurilor la produsele petroliere. Importatorii și distribuitorii de benzină și MOTORINĂ au raportat ce volume pot importa, în contextul războiului din Orientul Mijlociu
09.03.2026
17:03
433
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Fizică. Astronomie” în învățământul general
09.03.2026
15:17
490
Flipkart își mută sediul central înapoi în India, pregătind terenul pentru listarea la bursă până în 2027
09.03.2026
13:58
563
Japonia modernizează un gimnaziu din Ștefan Vodă pentru a asigura condiții mai bune elevilor, inclusiv copiilor refugiați din Ucraina
09.03.2026
13:29
546
ULTIMA ORĂ // Benzina se apropie de 25 de lei, iar motorina de 24 de lei. Conflictul din Iran aruncă în aer prețurile la pompă și în R. Moldova
09.03.2026
12:58
546
Bărbat de 35 de ani, care a șantajat din penitenciar o femeie cu imagini intime, condamnat la 9 ani de închisoare și amendă de 107 500 lei
09.03.2026
12:19
848
VIDEO // Nicușor Dan, poziție TRANȘANTĂ: „România este pregătită pentru UNIREA cu R. Moldova”
09.03.2026
12:18
596
Vinurile moldovenești, în plină ascensiune internațională: 119 medalii la concursul MUNDUS VINI 2026
09.03.2026
12:01
652
Fost vicepreședinte al Oficiului Teritorial Rîșcani al Partidului „Șor”, condamnat în lipsă la 4 ani de închisoare pentru finanțarea formațiunii de un grup criminal organizat
Angajați OpenAI și Google sar în apărarea Anthropic în procesul contra Pentagonului privind „riscul pentru lanțul de aprovizionare”
Anthropic lansează Code Review, un recenzent AI pentru controlul valului de cod generat de inteligența artificială
„Acordul DOJ cu Live Nation și Ticketmaster, contestat de 26 de state: monopolul pe piața biletelor rămâne”
1 MDL
1 EUR
20.08
1 USD
17.37
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














