Stiri

IMPORTANT pentru cetățenii care circulă în R. Moldova cu mașini înmatriculate în străinătate: Ce INTERZICE legislația și ce amenzi sunt prevăzute

Actualitate 16.07.2021 14:41 Vizualizări7213
IMPORTANT pentru cetățenii care circulă în R. Moldova cu mașini înmatriculate în străinătate: Ce INTERZICE legislația și ce amenzi sunt prevăzute

Serviciul Vamal al Republicii Moldova constată un număr mare de cazuri de depășire a termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a mijloacelor de transport cu numere străine.

De asemenea, sunt notate și cazuri de încălcare a prevederilor legale privind interzicerea folosirii mijloacelor de transport declarate de alte persoane decât cele care le-au declarat prin acțiune organului vamal.

Drept urmare, Serviciul Vamal amintește că legislația din R. Moldova interzice vânzarea mijlocului de transport declarat prin acțiune pe teritoriul Republicii Moldova, donarea acestuia, punerea la dispoziția unei alte persoane (cu excepția soțului/soției și rudelor pe linie ascendentă și descendentă directă ale persoanei care a introdus în țară mijlocul de transport), transmiterea prin moștenire, oferirea spre închiriere sau subînchiriere, darea în comodat, dar și gajarea acestuia.

Aceste acțiuni pot fi realizate pe teritoriul Republicii Moldova doar cu acordul organului vamal, după achitarea drepturilor de import.

Pentru nerespectarea acestor condiții sunt prevăzute amenzi între 3 000 și 4 500 de lei, cu obligarea scoaterii mijlocului de transport de pe teritoriul Republicii Moldova.

În ceea ce privește termenul de aflare pe teritoriul R. Moldova a mijloacelor de transport declarate prin acțiune și plasate sub regim vamal de admitere temporară, acesta nu poate depăși 180 de zile dintr-o perioadă de 12 luni consecutive.

Excepție fac doar mașinile introduse pe teritoriul vamal de către persoanele fizice cu domiciliul în orice stat străin și care dețin permis de conducere emis în ţara în care au domiciliu, declarate prin acțiune. Astfel de autovehicule se pot afla pe teritoriul vamal al Republicii Moldova pe un termen de până la 3 ani.

Mijloacele de transport auto pentru care a expirat termenul acordat sunt identificate și aduse de către poliție, poliția de frontieră sau echipele mobile ale Serviciului Vamal către cel mai apropiat birou vamal sau post vamal de frontieră. Cheltuielile de escortare a mijlocului de transport auto sunt acoperite de către persoana fizică care a încălcat termenul de aflare a autoturismului pe teritoriul R. Moldova.

Totodată, persoanele care nu au scos la timp din țară mijloacele de transport declarate prin acțiune nu au dreptul să introducă pe teritoriul Republicii Moldova alte autovehicule.

În cazul în care mijlocul de transport nu a fost scos de pe teritoriul Republicii Moldova în termenul stabilit de legislație și acesta nu mai există (a fost distrus sau vândut la piese), organul vamal va încasa drepturile de import.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 01.09.2026 01.09.2026 13:24 462 Horoscopul zilei 01.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.27 1 RON 3.83 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri