Hotărârile adoptate ieri de Guvern sunt ILEGALE? Ce cred constituționaliștii
1723
Cele circa 70 de proiecte de hotărâri adoptate ieri de Guvern, înainte ca premierul Chiril Gaburici să dea citire cererii de demisie a Guvernului adresată Parlamentului, sunt ilegale. Cel puțin, așa reiese din interpretarea dată de magistrații Curții Constituționale la prevederile constituționale care se referă la demisia Guvernului. Curtea a primit o sesizare în acest sens din partea președintelui R. Moldova Nicolae Timofti.
În hotărârea Curții Constituționale se arată că demisia Guvernului intră în vigoare din momentul comunicării acesteia, fie în cazul cererii scrise adresată Parlamentului, fie în cazul anunțului public.
Chiril Gaburici a anunțat că își dă demisia vineri, pe 12 iunie. Astfel, reieșind din interpretarea dată de Curte, R. Moldova are un Guvern interimar începând din această zi.
Potrivit normelor legale, guvernele interimare nu pot adopta hotărâri, îndeplinind numai funcţiile de administrare a treburilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.
În interpretarea dată de Curte se mai precizează că „decizia Parlamentului, prin care se ia act de demisia prim-ministrului şi, respectiv, a întregului Guvern, nu influenţează actul demisiei, procesul de formare a noului Guvern, precum şi termenele constituţionale inerente acestui proces”.
Contactat de Ziarul NAȚIONAL, expertul în drept constituțional Nicolae Osmochescu ne-a declarat că, în general, un Guvern este declarat în demisie din momentul în care este depusă cererea de demisie.
„Premierul poate să își declare demisia și la miezul nopții, și când vrea el. Totuși, Guvernul se poate considera în demisie din momentul în care a fost depusă oficial cererea”, crede Osmochescu.
De asemenea, fostul judecător al Curții Constituționale consideră că, în actualele condiții, nu mai este nevoie de un refuz expres al lui Gaburici de a asigura interimatul funcției de prim-ministru pentru ca președintele republicii să numească un alt premier interimar.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















