Stiri

Guvernul pune CAPAC atacurilor raider de la bănci?

Politică 17.12.2013 11:17 Vizualizări1145
Guvernul pune CAPAC atacurilor raider de la bănci?

Guvernul a adoptat astăzi, de principiu, un proiect de hotărâre care are drept scop stoparea cazurilor de atac raider asupra instituțiilor de interes public din R. Moldova.

Documentul prevede instituirea unui depozitar central care va ține evidența registrelor deținătorilor de valori mobiliare a instituțiilor de interes public.

Astfel, prin hotărârea adoptată astăzi, toate companiile de interes public trebuie să transfere ținerea tuturor registrelor sale ale deținătorilor de valori mobiliare către un depozitar central în termen de o lună. Iar în cazul în care proprietarul unui pachet de acțiuni decide să cumpere sau să vândă acţiuni cu drept de vot în unele companii de interes public, acestea sunt obligate să anunțe Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) despre acest fapt în termen de cel mult patru zile de la data tranzacției.

Astfel, Guvernul încearcă să se asigure că situații similare celei de la mijlocul acestui an, când mai mulți acționari ai „Moldova Agroindbank” au fost deposedați ilegal de acțiuni, nu se vor mai putea repeta.

Solicitarea de a introduce un control asupra registrelor financiare a venit din partea Băncii Mondiale, iar termenul limită pentru modificarea legii a fost stabilit pentru 20 decembrie.

Responsabilul de la CNPF a obiectat în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului că nu au avut suficient timp la dispoziție pentru a pregăti documentul.

Poziția acestuia a fost susținută și de ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, care a declarat că acum se încearcă a se face o revoluție în domeniul pieței financiare, dar nimeni nu a estimat în ce harababură se bagă.

„Graba pentru adoptarea acestui document este generată de faptul că avem un grafic cu Banca Mondială. Avem un termen-limită pentru acest proiect pe 20 decembrie. Noi cunoaștem problemele din acest domeniu. Știm cine gestionează și controlează registrele, știm care a fost situația la „Moldova Agroindbank”. Ne pare rău că acum se încearcă a se găsi motive. Avem probleme complicate și turbulente în țară, de aceea e nevoie de abordări revoluționare. Ați avut suficient timp la dispoziție”, le-a răspuns premierul Iurie Leancă.

Autor: Mariana Rață
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri