Stiri

Guvernul introduce metodologie nouă pentru identificarea și retragerea rapidă a produselor nealimentare periculoase, de la jucării la electrocasnice

Actualitate 11.02.2026 17:02 Vizualizări1615
Guvernul introduce metodologie nouă pentru identificarea și retragerea rapidă a produselor nealimentare periculoase, de la jucării la electrocasnice

Produsele nealimentare de pe piață vor deveni mai sigure pentru consumatori. Guvernul a aprobat o nouă Metodologie de evaluare a nivelului de risc pentru aceste produse, care va permite autorităților să identifice mai rapid bunurile periculoase și să intervină prompt pentru protejarea populatiei.

Pentru depistarea produselor care prezintă risc pentru sănătate sau siguranță vor fi aplicate criterii clare. Vor fi analizate tipul de pericol, gravitatea leziunilor care pot apărea, precum și categoriile de consumatori expuși, inclusiv persoanele vulnerabile. În funcție de nivelul de pericol constatat, vor putea fi dispuse măsuri precum limitarea comercializării, retragerea produsului de pe piață sau rechemarea acestuia de la consumatori.

Noile reguli se vor aplica produselor utilizate zilnic – de la jucării și articole destinate copiilor, până la produse de cosmetică, electrocasnice sau echipamente electrice care pot prezenta risc de incendiu. Astfel, este vizată o gamă largă de bunuri, pentru a crește nivelul general de siguranta pe piață.

În acest mod, produsele care pot provoca arsuri, intoxicații sau electrocutări vor putea fi depistate înainte de producerea accidentelor. Metodologia oferă posibilitatea notificării rapide a produselor periculoase prin sistemele de alertă, astfel încât riscurile să fie prevenite din timp, și nu doar sancționate după ce au apărut consecințele.

Top stiri

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 31.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri