Guvernul alocă 50 de milioane de lei pentru fermierii afectați de calamitățile înregistrate în anul 2023: Compensații pentru agricultorii care au pierdut roada de porumb sau livezile le-au fost puse la pământ după furtuna din iulie 2023
1771
Guvernul va aloca 50 de milioane de lei din Fondul de intervenție pentru a acorda ajutor financiar de urgență pentru fermierii afectați de calamități naturale înregistrate în anul 2023.
Decizia a fost luată miercuri la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidată de premierul Dorin Recean.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), banii vor fi alocați producătorilor agricoli a căror recoltă de porumb a fost afectată de secetă în proporție de 60% și mai mult în vara anului 2023, cu scopul compensării parțiale a prejudiciilor.
De asemenea, sprijin financiar va fi acordat și agricultorilor din raionul Edineț, care au înregistrat pagube în livezi, în urma furtunilor și grindinei din luna iulie 2023.
„Ambele categorii de agricultori dețin acte de constatare a pagubelor. Cererea de acordare a sprijinului financiar, împreună cu documentele în original, însoțite de copii, vor fi depuse de către solicitant sau reprezentantul legal al acestuia la subdiviziunile Agenției Intervenții și Plăți în Agricultură din raza teritorială în care își desfășoară activitatea solicitantul de ajutor financiar. Resursele financiare vor fi acordate solicitanților sub formă de plată directă per ha”, arată MAIA într-un comunicat de presă.
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















