Grupare specializată în comercializarea drogurilor sintetice, destructurată de oamenii legii: Stupefiante în valoare de un milion de lei, scoase din circuit
981
Activitatea unei grupări specializate în comercializarea drogurilor sintetice pe teritoriul municipiului Chișinău, dar raioanele Strășeni și Orhei, a fost destructurată de ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Strășeni și Procuratura din Strășeni.
Oamenii legii anunță că au documentat timp de o lună un bărbat de 29 de ani din capitală, care activa în calitate de depozitar curier, în interesul unei grupări infracționale specializate în contrabandă cu droguri, cu ulterioara distribuire a acestora prin intermediul aplicației Telegram.
Individul a fost reținut, la sfârșitul lunii octombrie, în momentul în care plasa droguri în ascunzișuri din capitală.
În aceeași zi, în raionul Strășeni au fost reținuți alți doi complici ai acestuia, de 27 și 28 de ani, care activau în calitate de curieri.
Polițiștii au stabilit că suspectul de 29 de ani primea prin contrabandă droguri în cantități angro, după care erau preluate de curieri și divizate în cantități a câte un gram și plasate în ascunzișuri.
„În urma perchezițiilor desfășurate la domiciliile figuranților au fost depistate și ridicate telefoane mobile utilizate la săvârșirea infracțiunii, pachețele zip-lock pentru ambalarea drogurilor, bandă adezivă de diferite culori, cântare electronice de înaltă precizie, 1 kg de marijuana, 400 de grame de cocaină, precum și amfetamină, mefedron și hașiș. Valoarea drogurilor scoase din circuit depășește suma de un milion de lei”, anunță Poliția.
Indivizii au primit mandate de arest pe un termen de 30 de zile și riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















