Gradul de absorbție a mijloacelor financiare din Fondul rutier constituie 47 la sută în primele cinci luni ale anului. „Trebuie să ne mobilizăm, să avem o gestionare și o implementare mai bună a contractelor încheiate”
1260
În primele cinci luni ale anului curent au fost absorbite 47 de procente din suma mijloacelor financiare inițial alocate Fondului rutier, a declarat șeful interimar al Administrației de Stat a Drumurilor, Sergiu Bejan, în cadrul ședinței Consiliului Fondului Rutier, desfășurată marți la Guvern.
În cadrul întrunirii, a fost prezentat raportul privind executarea bugetului Programului de repartizare a mijloacelor Fondului rutier pentru drumurile publice naționale în primele cinci luni ale anului. De asemenea, s-a discutat despre necesitatea redistribuirii mijloacelor financiare în interiorul Programului, astfel încât să poată fi realizate lucrările de reparație a drumurilor regionale aflate în stare precară.
Potrivit raportului prezentat de Bejan, în perioada ianuarie - mai 2023, au fost cheltuite aproape 700 de milioane de lei pentru reparația și gestionarea drumurilor publice naționale.
Prezent la ședință, prim-ministrul Dorin Recean a solicitat factorilor de decizie să dinamizeze activitatea de construcție și reparație a drumurilor, dar și să fie mai exigenți pentru menținerea acestora în stare bună.
„Trebuie să ne mobilizăm, să avem o gestionare și o implementare mai bună a contractelor încheiate. Să fiți mai exigenți și în modul de utilizare a drumurilor. Aștept, în termeni cât mai restrânși, să începem a utiliza cântarele pentru vehiculele de mare tonaj. Cu cât drumurile sunt mai bune, cu atât este mai dinamic comerțul pe interior, iar condițiile de activitate și de circulație a cetățenilor sunt mai comode”, a spus șeful Guvernului.
În total, pentru Fondul rutier au fost alocate în acest an 2,2 miliarde de lei din bugetul de stat pentru întreținerea și reparația drumurilor publice naționale.
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















