Grădinițele, finanțate după o nouă formulă, iar autoritățile își propun ca fiecare copil să cunoască 100 de povești la absolvirea instituției preșcolare
916
Grădinițele din R. Moldova vor fi finanțate după o nouă formulă, care va intra în vigoare în 2025 și „va aduce mai mare echitate în sistem”.
„Astăzi, avem grădinițe cu același număr de copii finanțate foarte diferit, pentru că nu există nicio legătură între necesitatea reală de finanțare a grădiniței și bugetele pe care le au. Acolo sunt bugete moștenite. Formula va fi pilotată în patru raioane. Dacă pilotarea se va desfășura cu succes, în anul 2026 va fi extinsă în întreaga republică”, a anunțat astăzi ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul unei conferințe de presă.
Ministrul a amintit că 200 de grădinițe sunt dotate în prezent cu echipamentele echipamente, mobilier și materiale didactico-metodice moderne, în valoare de peste 1,336 de milioane de dolari.
Totodată, autoritățile au preluat un program desfășurat cu succes în România, iar obiectivul este ca, la absolvirea grădiniței, un copil să cunoască 100 de povești.
„O să amenajăm spații pentru lectură. Este un program implementat cu succes în România și l-am adus în R. Moldova și sunt deja vreo 200 de grădinițe în care se întâmplă acest lucru. Ne-am dori ca la anul viitor să-l extindem la nivelul întregii republici și copiii să aibă acest colțișor de lectură, să aloce acele 15 – 20 de minute în fiecare dimineață pentru a citi cărți colorate, cu puțin text, dar informative”, a afirmat Dan Perciun.
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















