„Gazpromul” lui Putin, reacție ISTERICĂ după ce Guvernul, prin intermediul „Energocom”, va fi responsabil de distribuția gazelor. Au vrut să ne deposedeze de 709 MILIOANE de dolari, iar acum reclamă că ar fi fost furați de investiția făcută
2164
Concernul rus „Gazprom”, care deține pachetul majoritar la „Moldovagaz”, este nemulțumit de faptul că Guvernul R. Moldova, prin intermediul companiei de stat „Energocom”, va fi responsabil de distribuția gazelor naturale către cetățeni. „Gazprom” a denunţat decizia Agenţiei Naţionale pentru Reglementarea Energiei (ANRE) a de a retrage licența de la „Moldovagaz” și a avertizat că securitatea energetică a ţării ar putea fi pusă în pericol.
„Retragerea licenței SA „Moldovagaz” pentru furnizarea gazelor nu poate fi privită altfel decât ca etapa finală a distrugerii de către partea moldovenească a afacerii grupului Moldovagaz și a deposedării „Gazprom” de obiectul investiției care îi aparține. „Gazprom” va continua să-și apere drepturile și interesele sale legale prin toate mijloacele disponibile”, se arată într-un comunicat remis de „Gazprom”
Citește și: Rusia PIERDE o pârghie importantă de a ȘANTAJA R. Moldova. S.A. „Moldovagaz”, controlată de „Gazprom”, NU mai este furnizor cu obligații de serviciu public: „S.A. „Energocom” va furniza gaze naturale consumatorilor finali”
ANRE a precizat că, începând cu 1 septembrie, distribuţia gazelor către cei 800.000 de consumatori va fi preluată de Energocom. Hotărârea s-a luat din cauza unei dispute între Republica Moldova și monopolul rus al gazelor.
Citește și: Experți, despre problema pretinselor DATORII de 709 milioane de dolari ale R. Moldova față de „Gazprom”: „Sunt gata să DEMONSTREZ cu PISTOLUL la tâmplă că nu suntem datori la ruși cu niciun cent, dimpotrivă”
„Gazprom” acuză R. Moldova că ar avea datorii de cel puţin 709 milioane de dolari, restanţe datorate în principal de industriile de stat.
Citește și: Recean EXPLICĂ de ce „Moldovagaz” nu va mai livra și factura gazele: „Întreprinderea responsabilă de furnizarea gazului pentru R. Moldova să fie o companie a statului și nu o companie controlată de Rusia”
Totuşi, Chişinăul, conform unor audituri independente, afirmă că nu există asemenea datorii.
Citește și: Dodon insistă ca autoritățile de la Chișinăul să le plătească rușilor de URGENȚĂ pretinsa datorie de 709 milioane de dolari și să-și asume necondiționat întreținerea Transnistriei: „Trebuie să găsiți gaz și să dați și în stânga Nistrului”
Conflictul a cauzat întreruperi ale livrărilor de gaze în ianuarie, ce au coincis cu oprirea tranzitului de gaze prin Ucraina. Aceasta a dus la blocaje în aprovizionarea cu gaze în Transnistria, în timp ce restul Republicii Moldova a reuşit să se bazeze pe alte surse, precum România.
Citește și: VIDEO // Federația Rusă a ABANDONAT Transnistria, iar UE va implementa un program complex de doi ani pentru asigurarea R. Moldova cu resurse energetice sigure, la prețuri cât mai mici: „MGRES va livra energie pe GTATIS malului drept”
R. Moldova a căutat să își reducă dependenţa de gazul rusesc, încheind acorduri pentru achiziţii din Europa. Chişinăul susţine că deciziile luate sunt și pentru a răspunde la neimplementarea de către Gazprom a unor modificări cerute de Uniunea Europeană privind separarea responsabilităţilor în transportul și furnizarea gazelor.
Citește și: „Suveranistul” Dodon, reacție ISTERICĂ după ce o companie de stat a fost desemnată, în detrimentul „Moldovagaz”/ „Gazprom”, responsabilă de furnizarea și facturar
Amintim că, în decembrie 2022, „Gazprom” a decis unilateral să reducă cu 60 la sută livrările de gaze către R. Moldova, deși contractul semnat în toamna anului 2021 prevedea asigurarea cu volumele necesare atât a malului drept, cât și a celui stâng. Ulterior, autoritățile de la Chișinău și cele de la Tiraspol au ajuns la o înțelegere în privința cedării întregului volum de gaze de la „Gazprom” malului stâng al Nistrului.
Citește și: Criza GAZELOR, o operațiune pregătită de Rusia, cu participarea separatiștilor din Transnistria: „Este o încercare de a da o lecție POLITICĂ, de a forța autoritățile de la Chișinău să treacă la discuții politice…”
De atunci, toate volumele de gaze naturale furnizate de SAP „Gazprom”, în volum de 5,7 milioane de metri cubi pe zi, au fost redirecționate de SA „Moldovagaz” către regiunea transnistreană a R. Moldova.
Din 1 ianuarie 2025, „Gazprom” a stopat, la fel unilateral, livrările către malul stâng al Nistrului.
12.09.2025
10:45
3882
Dodon și ortacii săi din blocul „patriotic” vor să ne pună în cârcă DATORIA Transnistriei pentru gaze – 11,8 MILIARDE de dolari? „Moldoveni, Dodon vă face buni de plată la ruși – 4 898 USD de căciulă!”
09.09.2025
16:35
1518
VIDEO // Ambasadorul trimis de Putin la Chișinău, MINCIUNI cât Moscova. „Nu am șantajat niciodată pe nimeni, iar acum Moldova cumpără aceleași gaze rusești la un preț de patru ori mai mare”. Cum ne-a lăsat Kremlinul fără gaze din 2022
23.05.2025
17:20
3999
„Suveranistul” Dodon, reacție ISTERICĂ după ce o companie de stat a fost desemnată, în detrimentul „Moldovagaz”/ „Gazprom”, responsabilă de furnizarea și facturarea gazelor. „Este o naționalizare ascunsă efectuată de R. Moldova”
23.05.2025
16:56
1841
Recean EXPLICĂ de ce „Moldovagaz” nu va mai livra și factura gazele: „Întreprinderea responsabilă de furnizarea gazului pentru R. Moldova să fie o companie a statului și nu o companie controlată de Rusia”
21.01.2025
12:33
2825
Rusia continuă să țină Transnistria în frig și întuneric. „Gazprom” NU a făcut încă rezervări de capacitate pe luna februarie pe gazoductul transbalcanic, pentru a transporta gaze în regiunea transnistreană
20.01.2025
15:14
2773
Disperare la Tiraspol, după ce „gazul umanitar” promis de Kremlin nu a mai ajuns în Transnistria. Krasnoselski: „Suntem pregătiți să cumpărăm gaze prin intermediul Moldovagaz. Să fie identificat un mecanism de încheiere a unui acord”
30.12.2024
10:27
3493
VIDEO // Maia Sandu, ședință de urgență cu Recean, Grosu și Serebrian: „Kremlinul folosește din nou șantajul energetic. Am pregătit un plan pentru acordarea ajutorului umanitar cetățenilor noștri din stânga Nistrului”
13.12.2024
11:14
5496
VIDEO // Aflat în Rusia, Dodon RECUNOAȘTE pretinsa datorie de 709 milioane de dolari față de „Gazprom”: „Datoria a fost formată pe perioada guvernărilor proeuropene. R. Moldova NU plătea atunci pentru gaze... Mai e și acel audit neclar...”
27.11.2024
09:30
1702
ANRE amână luarea unei decizii privind majorarea tarifelor la gazele naturale cu aproape 40%. Radu Marian: „Anunțul „Moldovagaz”, pe bună dreptate, stârnește nemulțumire și nedumerire în rândul multor cetățeni”
18.10.2023
11:42
5532
Un reprezentant al „Energocomului” cere DEMITEREA șefului „Moldovagaz”, pentru că ar submina statalitatea R. Moldova. Ceban ar vrea să pună pe seama moldovenilor pretinsa datorie de peste 700 de milioane de dolari revendicată de „Gazprom”
03.03.2026
03:07
74
Americanii dezinstalează în masă ChatGPT după acordul cu Departamentul Apărării, rivalii de la Claude urcă pe primul loc în App Store
03.03.2026
03:06
74
Stripe lansează un nou instrument de billing care transformă costurile cu modelele de AI în sursă de profit pentru startup-uri
03.03.2026
02:09
250
OpenAI, prinsă între Pentagon, Anthropic și jocurile politice de la Washington în lupta pentru controlul asupra inteligenței artificiale
03.03.2026
01:56
224
Instagram, acuzat că a urmărit creșterea timpului petrecut în aplicație și a vizat intenționat adolescenții, deși știa de milioanele de copii sub 13 ani
03.03.2026
00:09
436
Cancerul bucal tot mai frecvent la tineri între 30 și 40 de ani: cauze, prevenție și simptome care impun control medical imediat
02.03.2026
21:12
446
Maia Sandu, mesaj despre memoria războiului de pe Nistru și responsabilitatea școlii în apărarea adevărului istoric
02.03.2026
21:09
968
ULTIMA ORĂ // PSRM, pe un butoi de pulbere. Dodon recunoaște că în rândul socialiștilor sunt persoane care îl vor la ÎNCHISOARE
02.03.2026
20:25
517
Vreme mai rece și local ploi în Republica Moldova, marți 03.03.2026
02.03.2026
19:47
500
Norvegia își deschide ambasadă la Chișinău: premierul Munteanu discută cu Kamilla Kolshus extinderea cooperării și sprijinul de 181 milioane euro pentru Moldova
02.03.2026
18:59
530
Memoria victimelor regimului sovietic și a războiului din 1992, condamnată la Conferința „Cultura memoriei și recunoștinței” și asumată ca fundament pentru parcursul european al Republicii Moldova
02.03.2026
18:18
607
Hackeri activiști susțin că au spart Departamentul Securității Interne al SUA și au publicat online date despre mii de contracte ICE cu giganți tech și contractorii apărării
02.03.2026
18:08
513
Ministerul Educației lansează la Chișinău Decada „Memoriei și Recunoștinței”, la 34 de ani de la izbucnirea războiului din 1992
02.03.2026
17:48
548
Lovituri aeriene SUA-Israel în Iran, combinate cu atacuri cibernetice și prăbușirea internetului în întreaga țară
02.03.2026
15:32
516
158,79 milioane lei pentru fermieri: subvenții autorizate în februarie 2026 pentru dezvoltarea agriculturii
02.03.2026
15:04
806
Șoferi, faceți PLINUL. Războiul din Iran provocă SCUMPIREA carburanților în R. Moldova. Această tendință se va păstra, după ce a fost blocată Strâmtoarea Ormuz prin care trec circa 20% dintre cantitățile de țiței la nivel mondial
02.03.2026
14:39
1170
AVERTISMENT // Mai mulți așa-zisi funcționari și OFICIALI din Transnistria riscă să rămână fără CETĂȚENIA R. Moldova: „Ei trebuie să răspundă în fața Constituției, nu a Kremlinului și a autorităților separatiste”
02.03.2026
14:19
554
MEC pune la dispoziția grădinițelor două seturi noi de proiecte tematice și didactice pentru educația timpurie
02.03.2026
13:48
611
Maia Sandu, la Marșul Memoriei: „Cerem cu fermitate retragerea trupelor rusești și păstrăm vie flacăra libertății”
02.03.2026
12:08
686
Granturi de până la 1 milion USD pentru fermieri: Apelul 5 AGGRI, deschis între 2 martie și 29 mai 2026
02.03.2026
08:02
765
Horoscopul zilei 02.03.2026
01.03.2026
22:07
1271
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
871
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
831
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
888
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
829
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.23
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














