GALERIE FOTO // Plaje ideale pentru VACANŢE alături de copii
2444
sursa: one.ro Cu toţii avem nevoie de o vacanţă, iar când vine vorba de copii, trebuie să alegem cu atenţie destinaţia potrivită. Cei mici, de cele mai multe ori, au nevoie de monitorizare. Unii dintre ei pot avea chiar o atitudine independentă, iar în acest fel, cum ar putea un adult să se mai bucure de vacanţă?
Răspunsul este simplu: staţiunile all-inclusive. Aici este locul în care copiii tăi se pot distra, pot lua parte la diferite activităţi, pot dobândi noi experienţe şi, bineînţeles, pot lega noi prietenii. Iată o listă cu cele mai bune plaje din Europa în care să-ţi petreci vacanţa alături de cei mici.
Lindos, Rodos, Grecia

Cu un peisaj format din locuinţe cubice de un alb imaculat situate pe dealuri de nisip, Lindos este diferită de staţiunile moderne dominante în Rodos. Nu-ţi vei face probleme cu privire la maşini sau trafic, animalele sunt foarte bine îngrijite, iar cei mici pot chiar să se plimbe cu măgăruşul. Pont: alege Lindos Harmony Suites din vechiul şi romanticul oraş. Localul se extinde pe două etaje, cu un living room extrem de spaţios, bucătărie proprie şi paturi duble pentru cei mici. Micul dejun poate fi servit pe terasă alături de peisaje fantastice, iar compania oferă şi servicii de babysitting.
Llafranc, Costa Brava, Spania

Perfect proporţionată, Llafranc este destul de mare cât să ţină o familie pentru o săptămână întreagă şi destul de mică încât să ofere linişte şi pace. Localizată în nord-estul Spaniei, odată frecventată de diferite celebrităţi şi artişti, inclusiv Salvador Dali, în prezent, staţiunea este cunoscută pentru clădirile albe, apa turcoaz şi multitudinea de restaurante şi hoteluri.
Portul d’Alcúdia, Majorca, Spania

Noul hotel de cinci stele Viva Yafiro Alcudia dispune de oferte all-inculsive pentru familiile doritoare de o vacanţă în care să pună fericirea copiilor pe primul loc. Mâncarea şi facilităţile sunt excelente, iar acesta dispune şi de câteva piscine. Hotelul este situat de-a lungul Portului de Alcúdia care dispune de o plajă minunată în Majorca. Oraşul istoric este la cinci minute distanţă, iar Palma la 35 de mile depărtare. De asemenea, staţiunea dispune de trei cluburi pentru copii de diferite vârste unde pot lua parte la diferite activităţi.
Çıralı, Antalya, Turcia

Înconjurată de munţi, plantaţii de lămâi şi ferme, Çıralı, situată în sud-vestul Turciei, dispune şi de restaurant, temple care pot fi vizitate şi alte obiective turistice antice. Audley Travel oferă 11 zile de vacanţă, cu trei nopţi în Antalya, în care poţi vizita ruinele din Perge, Termessos şi Aspendos, urmând ca restul de şapte nopţi să le petreci în Çıralı.
Makarska, Riviera, Croaţia

Cu un port în centrul său, înconjurat de palmieri, cafenele şi bărci exclusiviste care merg de-a lungul insulei, este locul în care te poţi bucura de plajele care dispun de umbrele, baruri, DJ, baldachine, dar şi un peisaj fabulos.
Sursa: one.ro
21.01.2020
11:18
31.01.2019
17:40
31.01.2019
17:20
30.01.2019
17:40
18.01.2019
20:03
16.01.2019
12:39
11.01.2019
12:42
25.12.2018
13:02
21.12.2018
17:40
17.12.2018
09:03
12.12.2018
18:30
12.12.2018
12:19
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















